CINEPUB și Scena9 prezintă episodul patru al seriei ICAR – Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc: ”Realismul românesc cu Cristi Puiu”.
Cel de-al patrulea episod din Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc – ICAR aduce în fața publicului cinefil o personalitate emblematică a Noului Val Românesc: regizorul Cristi Puiu, cel care sâmbătă, 4 iunie, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania 15 la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Ultimul său film, Sieranevada, a fost prezentat în premieră mondială în Competiție la Cannes.
Eseul video, semnat de Lucian Georgescu și Marius Roșu, propune o întâlnire esențială cu o personalitate marcantă a cinemaului românesc recent, un scurt metraj creat în și pentru spiritul independent al cinepub.ro. Episodul ICAR este produs de CINEPUB pentru Scena9, hotspotul cultural al BRD – Groupe Société Générale.
Pe 25 aprilie, CINEPUB și Scena9 invitau publicul bucureștean la o seară în oraș cu nimeni altul decât Cristi Puiu. ”15 ani de realism. O seară cu Cristi Puiu, în dialog cu Lucian Georgescu” a însemnat o întâlnire caldă, informală, nicidecum prețios-artistico-interesantă dintre reprezentanți ai presei, studenți viitori realizatori de film, publicul larg și unul dintre regizorii marcanți ai Noului Cinema Românesc, Cristi Puiu. Seara de 25 aprilie 2016 a fost pentru toți cei prezenți un moment electrizant, iar episodul ICAR recreează atmosfera evenimentului și aduce în fața publicului personalitatea puternică, efervescentă și inconfundabilă a lui Cristi Puiu.
În cele două ore și jumătate ale întâlnirii, regizorul a vorbit cu sinceritate despre ce înseamnă pentru el cinemaul, despre adevărul în film, despre filmul ”mare” care înca nu s-a făcut, captivând publicul cu viziunea lui despre cinema. ”Un film mare trebuie să fie ca o respirație, cum e caligrafia japoneză. […] Mă interesează foarte tare adevărul. Și mă întreb… Oare ar putea fi el prins, captat cumva? Emoția este un accident, o întâmplare. Lucrurile se întâmplă… și nu sunt responsabili pentru asta nici actorii, nici regizorul, nimeni… nici scenariul… pur și simplu se întâmplă… e un miracol… Ăla e adevărul. Și pentru asta fac filme. Punct”.
Critici, teoreticieni, realizatori de film, studenți sau pur și simplu pasionați de domeniu, pe scurt industria și publicul larg, cu toții discută în ultimii ani despre influența pe care Cristi Puiu a avut-o asupra colegilor de generație, cei care au câștigat premii internaționale importante. Întrebat despre această înfluență, Cristi Puiu a dat un răspuns plin de umor: ”Cum să mă deranjeze? Mă simt ultra-flatat. Bine, n-aş merge până acolo încât să-i spun lui Mungiu că ceva din Palme d`Or-ul ăla e şi al meu”.
CINEPUB și Scena9 invită publicul să îl descopere sau redescopere pe Cristi Puiu, cel care, într-adevăr, a marcat istoria recentă a cinemaului românesc. Sau, altfel spus, “NCR (Noul Cinema Românesc) was made in Puiuland” (criticul de film Alex Leo Șerban).
Și pentru că filmele lui Cristi Puiu pot fi văzute și revăzute de nenumărate ori, căpătând de fiecare dată noi semnificații, CINEPUB a pus la dispoziția pasionaților trei filme semnate de acesta, care pot fi urmărite gratis, online și legal pe platformă: ”Marfa și banii”, filmul de debut al regizorului, ”Moartea domnului Lăzărescu”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Cristi Puiu și câștigător al Premiului Un Certain Regard la Cannes în 2005 și scurtmetrajul ”Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2004.
Episodul patru ICAR poate fi vizionat pe www.scena9.ro și pe www.cinepub.ro. De asemenea, pe CINEPUB și Scena9 sunt disponibile atât episodul pilot ICAR (un video-eseu reprezentând un colaj scurt, o panoramă subiectivă a centenarului de film autohton, o introducere în unele dintre temele pe care seria le va dezbate în episoadele ulterioare), cât și primele trei episoade ICAR, care au fost produse în contextul premierei a adaptării cinematografice a romanului ”Moromeții”, în regia lui Stere Gulea. La 30 de ani de la producția filmului și 60 de ani de la ediția princeps a cărții lui Marin Preda, CINEPUB a lansat dezbatarea actualității acestui personaj-cheie al culturii românești. Cele trei episoade au fost intitulate sugestiv: ”Moromeți”, ”Moromeți – munca la români” și ”Moromeți – educația la români”.