Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (12 – 18 noiembrie 2018)

Știrile săptămânii: Câteva motive să iubești viața, de Matt Haig, Editura Nemira – să vorbim deschis despre depresie; Noutate Editura Herald: Ce este Sufismul, de Martin Lings; Premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018: Ungaria lui Orbán, de Paul Lendvai, Editura Polirom; Editura Cutiuța cu povești lansează Bookisit, târg de carte second hand pentru copii; Garden of Unsettled Memories – expoziție personală Pavel Grosu; „Staniol” de Daniela Rațiu, Editura Charmides | Lansare de carte și sesiune de autografe.

Câteva motive să iubești viața, de Matt Haig – să vorbim deschis despre depresie

La 24 de ani, lumea lui Matt Haig s-a prăbușit. Nu reușea să mai găsească niciun motiv pentru care să iubească viața. Câteva motive să iubești viața este povestea adevărată a depresiei sale și a modului în care a reușit să depășească o boală care-l dusese în pragul sinuciderii.

Emoționantă, amuzantă și, în cele din urmă, optimistă, Câteva motive să iubești viața depășește granițele memoir-ului sau ale volumelor self-help, devenind o pledoarie pentru a trăi mai frumos și, mai ales, pentru a ne ajuta să găsim câteva motive bune ca să iubim viața. În capitole despre necunoscutele din mintea și corpul său, despre simptome, efectele medicamentelor, reacțiile celor din jur la depresie, lucruri la care să te gândești când ai atacuri de panică, lucruri care pot atenua sau accentua depresia, dialoguri imaginare între cel ce scrie cartea și cel care era atunci în episodul depresiv, Matt Haig își descrie experiența foarte personală pentru a-i ajuta pe cei care trec prin aceleași lucruri. 

„Nu este doar o carte de self-help, ci un răspuns personal, intens și creativ la o perioadă de criză profundă și relatarea felului în care un om s-a întors de pe marginea prăpastiei.“ The Guardian

„Eu chiar cred asta cu adevărat pentru că, într-o anumită măsură, citind și scriind mi-am găsit un fel de salvare din întuneric. Încă de când am realizat că depresia mințea cu privire la viitor, mi-am dorit să scriu o carte despre experiența mea, pentru a înfrunta direct depresia și anxietatea. Prin urmare, această carte își propune două lucruri: să diminueze stigmatizarea și – poate cea mai idealistă ambiție – să încerce, și chiar să și reușească, să-i convingă pe oameni că priveliștea cea mai frumoasă nu o vezi de la baza muntelui. Am scris asta fiindcă cele mai vechi dintre clișee rămân și cele mai adevărate. Timpul vindecă. La capătul tunelului chiar se află o luminiță, indiferent dacă o putem sau nu vedea. Și acolo se află mai multe lucruri bune decât crezi și mai multe finaluri fericite. Uneori, doar uneori, cuvintele pot să te elibereze.“ Matt Haig

MATT HAIG este autorul mai multor volume de succes, precum Reasons to Stay Alive (Câteva motive să iubești viața, Nemira, 2018), How to Stop Time (Cum să oprești timpul, Nemira, 2018), Notes from a Nervous PlanetThe Humans (Umanii, Nemira, 2016). Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Book Prize și a fost de trei ori pe lista scurtă pentru Medalia Carnegie. În România au mai apărut la Editura Nemi cărțile pentru copii Un băiat numit Crăciun și Fetița care a salvat Crăciunul, iar a treia carte din serie, Eu și Moș Crăciun, este în curs de apariție. Volumele lui au fost traduse în peste 30 de limbi.


Noutate editoriala: Ce este Sufismul de Martin Lings

Lucrarea de fata, „Ce este sufismul ?” reprezinta o introducere in conceptele metafizice ale acestei „traditii a Inimii”, in istoria si metodele acesteia, precum si o enumerare a maestrilor importanti, inspiratori ai diverselor confreriilor sufi.

Sufismul este un jalon, un criteriu implacabil, ce reduce totul, cu exceptia propriilor lui echivalenti, la o suprafata plana cu numai doua dimensiuni, el insusi reprezentând adevarata dimensiune a inaltimii si a profunzimii.” MARTIN LINGS, Londra, 1973

„Sufismul inseamna ca Dumnezeu sa te faca sa te stingi fata de tine insuti si sa traiesti doar in El.” (Junayd)

Martin Lings (Abū Bakr Sirāj ad-Dīn) (1909-2005) a fost un scriitor, carturar si filosof de origine engleza, discipol al lui Frithjof Schuon, fin cunoscator al islamului si traditiei sufi. A absolvit limba si literatura engleza la Oxford, unde a fost coleg cu C.S. Lewis, fiind cunoscut ca un specialist autoritar in opera lui William Shakespeare.

A obtinut un doctorat in limba araba la School of Oriental and African Studies, cu o lucrare despre opera seicului Aḥmad al-Alawī. A fost declarat „cel mai bun biograf al Profetului Muhammad” in Pakistan si Egipt.


Premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018: Ungaria lui Orbán, de Paul Lendvai

Volumul Ungaria lui Orbán de Paul Lendvai, apărut în limba română la Editura Polirom (2017, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu), este cîștigătorul Premiului Uniunii Europene pentru eseu, ediția 2018.

Inaugurat în anul 2007 la Paris (Le Prix du Livre Européen) de către Asociația Esprit d’Europe (înființată de France Rouqe, Luce Perrot și François-Xavier Priollaud), the European Book Prize – care se acordă titlurilor apărute în categoriile„eseu” și „romane & povestiri” – își propune să promoveze valorile europene și să contribuie la o mai bună înțelegere a Uniunii Europene ca entitate culturală.

Volumele nominalizate la acest premiu trebuie să fi apărut în unul dintre cele 28 de state membre UE, ca ediție originală sau traducere. Printre cîștigătorii edițiilor anterioare, la categoria eseu, se numără: Raffaele Simone (2017), Erri De Luca (2016), Robert Menasse (2015), Tony Judt (2008).

Ceilalți laureați ai ediției cu numărul 12 a European Book Prize sînt Géraldine Schwarz (pentru romanul Les Amnésiques) și Paul Philippe Sands (Premiul special al juriului pentru volumul Retour à Lemberg, considerat „Cartea europeană a ultimelor luni”).

Ceremonia de decernare a premiului în valoare de 10.000 de euro va avea loc în data de 5 decembrie 2018, la Parlamentul European, Bruxelles, cu participarea lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mînă de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, cînd Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu cîţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rînduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste…

Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s-a stabilit în Austria. În perioada 1960-1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central- şi est-europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor-şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor-şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).


Editura Cutiuța cu povești lansează Bookisit, târg de carte second hand pentru copii!

Organizat în jurul conceptului #reuse #reduce #recycle și adăugând #reread, Bookisit își propune să aducă laolaltă părinți, copii, bunici, mătuși și unchi și alți pasionați de socializare culturală pentru o zi de târguială cu cărți pentru copii, jocuri, resurse educaționale și cărți de parenting second hand. Intrarea la târg este gratuită!

Prima ediție Bookisit va fi găzduită de Therapy Bistro (Strada Sfinții Voievozi, nr. 60, sector 1, aproape de Calea Victoriei), duminică, 25 noiembrie, în intervalul 11:00 – 19:00.

Pe lângă târguială, înscrie-te și la atelierele gratuite:

11:30 – Atelier lectură interactivă în baza cărții „Puiul de Gruffalo”, cu Adina Giurgea, vârstă recomandată 3 ani+ (pentru pici);

13:00 – Atelier de creație „Sfârleze și Titirezi” cu Mădălina Bubu & păpușa Sasha, de la proiectul ALB, vârstă recomandată 3 ani+ (pentru pici și voinici);

15:00 – Atelier de meșterit caleidoscoape cu Cristina, vârstă recomandată 5 ani+ (pentru voinici și ștrengari).

Pe tot parcursul zilei de târg, te așteptăm la „măsuța însemnată” ca să deprinzi meșteșugul semnelor de carte! 

Înscrierea la ateliere se face la adresa bookisit2018@gmail.com, specificând vârsta copilului, alături de un număr de contact al părintelui. Numărul maxim de copii la fiecare atelier este 12. Un copil poate participa la un singur atelier.

Mai multe detalii despre noi și despre târg găsești pe pagina de Facebook a evenimentului Bookisit. 


Garden of Unsettled Memories – expoziție personală Pavel Grosu

Galeria Sector 1 încheie seria expozițiilor personale ale artiștilor clujeni pe care i-a expus începând de la inaugurarea sa, din 2017, cu o expoziție de pictură semnată Pavel Grosu. Garden of Unsettled Memories este cea de-a șaptea expoziție personală a unui tânăr artist clujean prezentată de galerie, rezultatul unei colaborări între Maria Rus Bojan, curator şi critic de artă, expert în arta contemporană est-europeană care trăiește și lucrează în Amsterdam, Olanda, și artistul Pavel Grosu, originar din Republica Moldova, activ în prezent la Cluj. Incluzând o serie de lucrări noi și instalații picturale site-specific, expoziția va fi vernisată pe 22 noiembrie, la ora 18:30 și va putea fi vizitată în perioada 23 noiembrie 2018 – 19 ianuarie 2019.

Expoziția Garden of Unsettled Memories promite o experiență vizuală spectaculoasă, printr-o serie de 12 pânze în care pot fi admirate statui antice, siluete feminine, vegetație exotică în culori strălucitoare, toate realizate într-o tehnică picturală impecabilă. Pe scurt, este vorba despre o călătorie interesantă în universul amintilor și în imaginarul fertil și ingenios al unui tânăr pictor în plină ascensiune.

„Mai mult decât un simplu concept de expoziție, Garden of Unsettled Memories este pentru Pavel Grosu expresia simbolică a spaţiului de întoarcere al amintirilor din adâncurile conștiinței, un peisaj subiectiv și paradoxal, amprentat de sensuri și semnificații multiple.

Printr-un demers deopotrivă recuperator și anticipator, artistul urmărește să cartografieze acest spațiu al neliniștilor sale fundamentale, aducând la suprafață  conținuturi latente și forme ideale.

O veritabilă reverie autobiografică, această expoziție surprinde prin mulțimea de avataruri pe care le străbate: ea descrie un parcurs artistic matur și riguros, bine articulat conceptual, evidențiind preocupările artistului de a inova constant, atât în termeni de expresie picturală cât și în termeni de construcție de sensuri și semnificații prin asocieri spațiale neașteptate.

Artistul folosește ca sursă principală de inspirație pentru compozițiile sale fotomontaje ce conțin fragmente de imagini în care apar figuri umane, grădini publice sau interioare familiare, în relație cu sculpturi antice romane sau grecești. Reamintind că, în antichitate, formele sculpturale erau la rândul lor pictate, fiind menite să ofere o copie tridimensională a realității, ca și contrapondere spațială la freșcele pictate, Pavel Grosu readuce in discuție relația de complementaritate dintre pictură și sculptură. Artistul arată că, în procesul creației, se produce o străbatere simultană a diferitelor nivelurilor de realitate şi percepţie, opera de artă fiind rodul unei înţelegeri superioare ce dă un nou sens imaginaţiei şi conţinuturilor inconştientului.

Metaforă vie a conştiinţei şi a interiorităţii protejate, Garden of Unsettled Memories se constituie aşadar într-un spaţiu privilegiat, cu dimensiune şi tensiune sufletească, unde privitorul devine martor la un demers personal de revelare al dialecticii dintre sensibil şi inteligibil.”

Curator: Maria Rus Bojan

Despre Pavel Grosu

Pavel Grosu (n. 1991) trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. În prezent este doctorand la Universitatea de Artă și Design din Cluj, unde a absolvit ciclurile de licență (2013) și master (2015) la specializarea pictură.

Printre principalele expoziții de grup la care a participat se numără: Light.Color, Mie Lefever Gallery, Ghent, Belgia (2014); Hidden Field, Bazis Contemporary Art Space & Ultrastudio, Pescara, Italia (2014); Emergence, Visual Contact Gallery, Oradea (2015); Resurected, Five Plus Art Gallery, Viena, Austria (2016); Un Incontro, Doris Ghetta Gallery, Milano, Italia (2017); Haiku. Poems by emerging Romanian Artists, Boccanera Gallery, Trento, Italia (2017); The exquisite corpse drinks the new wine, Galeria Sector1, București (2017).

Despre expoziția Garden of Unsettled Memories

Expoziție personală de pictură, reprezentând o selecție de lucrări noi și instalații picturale site-specific.

Expoziție curatoriată de Maria Rus Bojan, curator şi consilier de artă, fost curator al Muzeului de Artă din Cluj (1994-1999), în 2011, co-curator al Pavilionului României la Bienala de la Veneţia. Din 1995, Maria Rus Bojan este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA), iar din 2005 membru internațional al AICA Olanda. În 2013 s-a alăturat Comitetului de Achiziții pentru Rusia și Europa de Est (REEAC) al Tate Modern, Londra.

Despre Galeria Sector 1

Sector 1 este o galerie de artă contemporană care funcționează ca un spațiu ce își dorește să contribuie la evoluția elitei artistice contemporane, punând pe primul loc ideile artistului, a cărui misiune este de a crea în mod liber, fără constrângeri.

Galeria găzduiește, pe de-o parte, operele creatorilor de conținut, iar pe de altă parte vine în întâmpinarea iubitorilor de artă și de frumos care sprijină inițiativele creative.

Deschiderea galeriei, în 15 iunie 2017, a coincis cu vernisarea unei expoziții de grup a șapte artiști tineri clujeni – Radu Băieș, Istvan Betuker, Norbert Filep, Pavel Grosu, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Alexandra Șerban -, alături de artistul invitat Ioan Sbârciu. Au urmat expoziții personale ale fiecărui artist din această selecție a galeriei, vernisajul lui Pavel Grosu fiind cel care încheie această serie de expoziții personale. La final de ianuarie va avea loc cea de-a doua expoziție de grup a acelorași artiști alături de care galeria a plecat la drum, eveniment care va închide acest prim moment al Galeriei Sector 1.

Expozitia: Garden of Unsettled Memories

Artist: Pavel Grosu

Curator: Maria Rus Bojan

Data vernisajului: 22 noimebrie, ora 18:30

Perioada expoziției: 23 noiembrie 2018 – 19 ianuarie 2019

Galeria Sector 1, str. Băiculești, nr. 29, în cadrul Combinatului Fondului Plastic

https://www.instagram.com/sector1gallery/

http://sector1gallery.com/

https://www.facebook.com/sector1gallery/


„Staniol” de Daniela Rațiu, Editura Charmides | Lansare de carte și sesiune de autografe

Editura Charmides și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită vineri, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la lansarea volumului de poezii „Staniol” de Daniela Rațiu. Invitați, alături de autoare: Lavinia Bălulescu, Elena Vlădăreanu, Dan Pleșa.

Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

O să treci și peste asta îți spui
Ca peste atâtea altele cu un surâs pe buze
Un surâs stingher
temător
De atâtea ori se spune în lumea asta ai să
treci tu și pe asta
ca o mantră
Ai să treci tu și pe asta ai să treci tu și peste asta

Nu te învață nimeni cum să treci peste toate
și tu treci cu surâsul tău stingher
Nimeni nu știe cum treci
nici tu nu știi cum trec alții peste toate ale
lor

Daniela Raţiu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Culturale Ariergarda Timişoara și a Societății Timișoara. A debutat cu poezie – volumul „Ciorap cu firul dus”, editura Marineasa Timişoara. A publicat romanele „Ochelari de damă”, editura Brumar, şi „In Vitro”, editura Cartea Româneasca, Bucureşti. A publicat de asemenea în volume colective: ”Dialogul religiilor în Europa Unită” și ”Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa Multiculturală”, Editura Adenium, Iași, „Cartea străzii Eugeniu de Savoya” și „Strada Augustin Pacha – Curţi interioare”, Editura Brumar, proiecte Ariergarda, „Poeţi din Banat. Cele mai frumoase poezii” și în ”Antologia de poezii a Cenaclului Pavel Dan”, Editura Brumar. Daniela Rațiu este co-scenarist al proiectului ”Pauker” aflat pe lista de finaliști ai Concursului HBO de scenarii – Episodul 1, 2015. A participat în proiectul internaţional de teatru „Women on The Brink” – un proiect al Companiei de teatru Quinnes Stellar Edinburgh (Scoţia), Compania de teatru Imago, Montreal (Canada) şi Teatrul Naţional Timişoara. Absolventă a Universității de Vest – Facultatea de Jurnalistica şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii de Vest. Licențiată în Drept a Facultății de Drept a Universităţii Tibiscus Timișoara. Daniela Rațiu este jurnalist freelancer și a lucrat la „Ziua – Editia de Vest” și „Evenimentul zilei – Editia de Vest”. Este Masterand la Facultatea de Arte a Universității de Vest Timișoara – Secția Foto-Video. Producător TV, coordonator al UVT TV. A publicat în 2016 volumul de teatru ”Măcelarul îi citea pe ruși” la editura Tracus Arte.

Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.

Articole similare

Editia aniversara, a V-a, a Noptii Literaturii Europene la Bucuresti

Jovi Ene

CDPL FEST – Editura Univers

Jovi Ene

Editura Polirom lanseaza seria de autor ORHAN PAMUK

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult