Stiri

Aylin Cadîr, “in the Mood for Jazz”, deseară, la Godot Cafe-Teatru

Aylin Cadîr susţine in seara de 23 decembrie, de la ora 9, “in the Mood for Jazz”, un concert de romanţe romaneşti şi piese de jazz standard, alături de Toma Dimitriu (pian) şi Ciprian Pop (chitară), la Godot Cafe-Teatru, pe Blănari 14.

“In the Mood for Jazz” este special prin repertoriul ales de artistă. “Întotdeauna îmi aleg piesele în funcţie de povestea pe care o spun. Trebuie să mă reprezinte, să mă regasesc în ceea ce spun vorbele. Şi, începand de aici, le repet până când şi ele capătă o parte din mine.” În majoritatea cazurilor, Aylin interpretează piesele în limba în care au fost scrise. “Cred că numai aşa ele sunt  aşa cum au fost gândite de la început şi transmit o anume energie care, atunci când piesele sunt traduse, se schimbă în altceva.”
Godot Cafe-Teatru a invitat-o pe Aylin în zilele acestea pentru un concert cald, de Crăciun, cu muzică frumoasă. Iar cei care au ascultat-o pe actriţă cântând până acum spun că interpretarea ei este foarte personală, caldă, din suflet.

Spaţiul de la Godot Café-Teatru este potrivit atât pieselor de teatru, cât şi altor genuri de spectacol (stand-up comedy, impro-showuri, concerte de muzică etc.). Luni (27 decembrie), Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc vor veni la Godot cu un spectacol de cântec şi poezie, în care publicul devine actor, de la ora 21:00. Marţi, Godot aduce “Clubul verighetelor”, un spectacol de poezie, comic, cu Radu Micu, Doru Bem și Cătălin Frăsinescu, dedicat celor care au o verighetă sau vor să-şi aducă una-n viaţa lor. Amaro Del, una dintre cele mai populare trupe sârbeşti, într-un spectacol care face parte din turneul “In quest for the gipsy soul of the world”, va urca pe scena Godot miercuri, 29 decembrie. După ce a cântat la deschiderea Godot Cafe-Teatru, Marius Mihalache va susţine un nou spectacol extraordinar de etno-jazz, împreună cu trupa sa şi cu Irina Sârbu. În 31 decembrie, de la 8 seara, ImproVizati.ro şi trupa de pop-rock covers No. 13 vor fi alături de invitaţii Revelionului cu Godot.

Godot Café-Teatru este un spaţiu unic în Bucureşti, care păstrează fizionomia unui “teatru clasic”, dar are posibilitatea de a găzdui diverse forme de spectacol, de la piese de teatru la impro-show-uri, de la seri de film la concerte de muzică şi expoziţii de fotografie sau pictură, toate acestea în atmosfera caldă a unei cafenele.

Articole similare

O noua aparitie la editura Herald: Kabbala crestina

Jovi Ene

„Anul Nou care n-a fost” – în selecția pentru nominalizările la European Film Awards

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 17 – 19 decembrie 2010

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult