Stiri

Autori Polirom la cea de-a cincea editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti

În perioada 5-8 decembrie, începînd cu ora 18.00, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), ediţie ce stă în acest an sub motto-ul „Five years of beautiful friendship”. Ediţia din acest an este cea mai importantă din istoria FILB-ului, în cadrul evenimentului anunţîndu-şi prezenţa nu mai puţin de 10 nume importante ale literaturii universale de astăzi.

Timp de patru seri, în cadrul festivalului vor avea loc lecturi publice, dezbateri şi o seară specială dedicată poeziei la care au fost invitati să participe atît nume importante ale literaturii universale, cît şi scriitori români renumiţi. Dintre aceştia, Jonathan Coe şi Will Self au apărut în traducere la Editura Polirom, de asemenea Filip Florian şi Lucian Dan Teodorovici semnează romane devenite bestseller la aceeaşi editură. Dintre invitaţii ediţiei din acest an, Papp Sándor Zsigmond, din Ungaria, a publicat chiar în această săptămână, în colecţia „Biblioteca Polirom”, romanul Vieţi mărunte, iar Goce Smilevski va publica în curînd, la aceeaşi editură, romanul Sora lui Freud.

Programul integral al evenimentelor:

Miercuri, 5 decembrie, ora 18.00

  • Invitaţi: Jonathan Coe, Will Self (Marea Britanie)
  • Deschiderea celei de a V-a ediţii a Festivalului: Bogdan-Alexandru Stănescu (preşedintele FILB)
  • Prezentarea programului serii: Luiza Vasiliu
  • Cuvînt-înainte al reprezentantului British Council: Alis Vasile, Arts Projects Manager
  • Lectură publică Jonathan Coe (Marea Britanie), din romanul Casa somnului (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Polirom, 2001)
  • Lectură publică Will Self (Marea Britanie), din romanul Cartea lui Dave (traducere din limba engleză de Daniela Rogobete, Polirom, 2010)
  • Open Talk – moderatoare: Luiza Vasiliu

Joi, 6 decembrie, ora 18.00

  • Invitaţi: Goce Smilevski (Republica Macedonia), Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici (România)
  • Prezentarea programului serii: Marius Chivu
  • Lectură publică Goce Smilevski, fragment din romanul Sora lui Freud (traducere din limba macedoneană de Octavian Blenchea)
  • Lectură publică Filip Florian – din cel mai recent roman al său, Toate bufniţele (Polirom, 2012)
  • Lectură publică Lucian Dan Teodorovici – din cel mai recent roman al său, Matei Brunul (Polirom, 2011)
  • Open Talk – moderator: Marius Chivu

Vineri, 7 decembrie, ora 18.00

  • Invitaţi: Andrew Cowan (Marea Britanie), Papp Sándor Zsigmond (Ungaria), Mátyás Dunajcsik (Ungaria), Mihai Mateiu (România)
  • Prezentarea programului serii: Nadine Vlădescu
  • Lectură publică Andrew Cowan, din romanul aflat în pregătire, Worthless Men (prima lectură publică, traducere de Nadine Vlădescu)
  • Lectură publică Papp Sándor Zsigmond, din romanul Vieţi mărunte (traducere de Marius Tabacu)
  • Lectură publică Mátyás Dunajcsik – povestirea Biblioteca tatălui meu, din volumul Plaja Balbec (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu)
  • Lectură publică Mihai Mateiu, din volumul de proză scurtă Oameni (Casa de Pariuri literare, 2011)
  • Open Talk – moderator: Nadine Vlădescu

Sîmbătă, 8 decembrie, ora 18.00

  • Invitaţi: George Szirtes (Marea Britanie), Kei Miller (Jamaica), Daniel Boyacioglu (Suedia), Mircea Dinescu (România)
  • Prezentarea programului serii: Cosmin Ciotloş
  • Cuvînt-înainte al Excelenţei Sale Domnul Anders Bengtcén, Ambasadorul Suediei în România
  • Lectură publică George Szirtes
  • Lectură publică Mircea Dinescu
  • Lectură publică Daniel Boyacioglu
  • Lectură publică Kei Miller
  • Open Talk – moderator: Cosmin Ciotloş
  • Închiderea Festivalului: Oana Boca
  • Cocktail

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) este un proiect independent care a debutat în octombrie 2008. Un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti şi care îşi propune să aşeze Bucureştiul pe harta festivalurilor internaţionale de literatură europene. FILB este, astăzi, cel mai important festival internaţional de literatură din România.

Articole similare

EducaTIFF – Tineri Critici de Film a anunţat câştigătorii

Jovi Ene

”Toată lumea din familia noastră” pe Cinepub.ro

Jovi Ene

Concurs: Câștigă 5 cărți ”Lenin. O viaţă de revoluţionar”, de Christopher Read, oferite de Editura Meteor Press! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult