Stiri

Actorii selectați în proiectul 10 pentru FILM

Primii actori selectați în noul proiect al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 10 pentru FILM,  vor fi în centrul atenției anul acesta, la Cluj. 10 dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, alături de două „tinere speranțe”, vor fi prezentați profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, între 7 și 9 iunie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Programul este unul nou în România și-și propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone.

Actorii vor beneficia de materiale de prezentare la TIFF 2012 – broșură, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist – vor participa la o serie de workshopuri şi întâlniri şi vor fi prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (director Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti).

Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).

CRISTIAN BALINT  

S-a născut pe 11 iunie 1978, la Hunedoara. A absolvit Liceul de Informatică din Hunedoara în 1997 şi, ulterior, Cibernetica la ASE Bucureşti, în 2003. În perioada 2000-2002 a fost prezentator la MCM România, actualul MTV.

În 2003, l-a cunoscut pe regizorul Cătălin Naum şi al său Teatrul Pod. Acesta a decis chiar în ziua în care s-au cunoscut să-l distribuie într-o piesă alaturi de Gianina Corondan. Au urmat alte roluri la Teatrul Pod, în spectacole precum Hamlet, Manuscrisul pierdut, Zoostory.

În 2004, la insistenţele aceluiași Cătălin Naum, a dat admitere la UNATC şi a intrat la clasa actorului Florin Zamfirescu. A absolvit în 2008. Este actor independent. În cinema, a jucat în câteva scurtmetraje și a avut roluri episodice în Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola sau Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim.

ANIKÓ PETHŐ

S-a născut în 1985, la Sfântu Gheorghe, şi a studiat actoria în limba maghiară la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Primul rol important l-a primit încă din anul I de facultate, la Teatrul Maghiar Cluj, în spectacolul Raţa sălbatică (r. Attila Keresztes, 2004). A absolvit facultatea în 2007, an în care a intepretat şi rolul pe care îl îndrăgeşte cel mai mult, Sonia, din spectacolul Unchiul Vania, în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar din Cluj – rol pentru care a fost nominalizată la UNITER pentru debut. În prezent, este actrița acestui teatru.

Rolurile din care spune că a învăţat cel mai mult sunt Maria din Demonii (r. István Albu), Agnes din Strigăte şi şoapte (r. Andrei Şerban), Isabella din Măsură pentru măsură (r. Matthias Langhoff), Doamna Elvsted din Hedda Gabler (r. Andrei Şerban) şi Domnişoara Julie din spectacolul cu acelaşi titlu (r. Felix Alexa).

LARI GIORGESCU

S-a născut pe 28 noiembrie 1986 în Craiova. A absolvit Facultatea de Teatru – Secţia Actorie din cadrul UNATC în 2008, la clasa Adrianei Popovici. Încă din timpul facultaţii, a lucrat ca actor și dansator alături de coregraful Gigi Căciuleanu, la spectacolul OuiBaDa. Cu această ocazie, a întâlnit-o pe Miriam Raducanu, întâlnire care s-a concretizat în spectacolul Poezia visului, după versuri de Emil Botta. A fost nominalizat la Premiul pentru Cel mai bun actor în cadrul Galei Absolvenţilor şi distins cu premiul „Maria Filotti” la Gala Tânărului Actor HOP.

Între 2008 şi 2010 a urmat cursurile masterale în cadrul aceleiaşi facultăţi şi a debutat pe scena Teatrului de Comedie în Ioana și Focul, regia Cătălina Buzoianu. Tot la Teatrul de Comedie a avut primul său rol titular, Leonce în Leonce şi Lena, în regia lui Horaţiu Mălaele.

A colaborat cu regizoarea Ioana Păun în cadrul TangaProject, iar one man show-ul L-V: 8-16 a fost distins cu trei premii de interpretare la Festivalul Pledez pentru tine(ri) de la Piatra Neamţ 2008 şi la Gala Star de la Bacău – 2011. Emigranţii, de Sławomir Mrożek, este primul spectacol regizat de Lari Giorgescu, alături de Silvian Vâlcu.

ELENA POPA

S-a născut pe 13 ianuarie 1978, la Piatra Neamţ, şi a studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, la clasa Marius Bodochi, promoţia 2001. Este angajată a Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe şi a lucrat în trecut la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. A fost nominalizată de două ori la Premiile UNITER: în 2004, la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Dora din Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri, în regia lui Radu Afrim, şi în 2006 la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din Plastilina, regia Radu Afrim.

A participat la Festivalul Francofoniei din Niamey, Niger în decembrie 2005, şi la atelierul de teatru condus de David Esrig in Burghausen, Germania, în 2009.

În film, a jucat în scurtmetrajul Aşteptând zorile, de Mihai Sofronea, și în Europolis, de Corneliu Gheorghiţă.

MARIA OBRETIN

Născută în Calăraşi, pe 4 ianuarie 1978, a absolvit UNATC Bucureşti, în anul 2003, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Ion Cojar. A urmat un masterat în actorie în perioada 2004-2006, la clasa lui Adrian Pintea. Este membru fondator al teatrului Desant, un proiect la care a lucrat alături de colegii ei de generaţie. A jucat pe numeroase scene din Bucureşti, independente şi de stat (Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie), în proiecte realizate de tineri regizori, dar şi în spectacole realizate de Andrei Şerban.

A participat la numeroase workshop-uri susţinute de Andrei Şerban, David Esrig, Radu Penciulescu şi la numeroase festivaluri de teatru naţionale şi internaţionale. A jucat în reclame TV şi radio în România şi în străinatate şi este colaborator permanent al Disney pentru dublarea desenelor animate.

CRISTIAN GROSU

S-a născut la Iaşi, pe 30 decembrie 1981. A studiat actoria la Universitatea Babeş-Bolyai, la clasa lui Miriam Cuibus, promoţia 2006. Încă din anul IV, a fost distribuit de regizorul Andrei Şerban în rolul Graham din spectacolul Purificare, rol pentru care a primit Premiul UNITER pentru Debut, în 2007. După absolvire, a devenit actor al Teatrului Naţional din Cluj și membru al Academiei Itinerante Andrei Şerban, participând la o serie de workshop-uri coordonate de regizor, printre care și cel din care s-a dezvoltat spectacolul după cazul Tanacu, la Teatrul La MaMa din New York.

Frecventează cursurile de vară ale Academiei Athanor din Germania, organizate de regizorul David Esrig, şi este asistent universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj. A avut roluri în scurtmetrajul Beţişoare Rock’n’Roll, de Cristian Pascariu, sau Amintiri din Epoca de Aur, în regia lui Cristian Mungiu.

RALUCA VERMEŞAN

S-a născut în Iaşi, pe 21 septembrie 1986. A studiat 12 ani în limba germană, la Arad. A absolvit Universitatea „Hyperion” din Bucureşti, Secţia Actorie, la clasa profesorilor Eusebiu Ştefănescu şi Rodica Mandache, promoţia 2008, iar apoi a urmat cursurile masteratului de teatrologie, management şi marketing cultural din cadrul UNATC Bucureşti.

A colaborat cu o serie de regizori importanţi precum Cristi Juncu, Dragoş Galgoţiu, Horaţiu Mălăele, Alexandru Mâzgăreanu. A obţinut două Premii pentru cea mai bună actriţă în rol principal, la Festivalul „VedeTeatru” de la Buzău şi la Festivalul de Comedie de la Galaţi, ambele în 2011. Anul 2012 i-a adus Premiul Uniter pentru Debut pentru rolul Helen din spectacolul XXL (Fat Pig) de Neil LaBute, regia Cristi Juncu. Recent, a jucat rolul unei măicuțe în filmul După dealuri, de Cristian Mungiu.

COLIN BUZOIANU

S-a născut în Timişoara, pe 10 ianuarie 1979, şi a crescut învăţând în acelaşi timp şi limba română şi pe cea germană. A studiat actoria la Facultatea de Muzică, secţia în limba germană, timp în care a urmat stagii şi la Facultatea de Muzică şi Teatru Bartholdy din Leipzig, Germania. A fost angajat încă din facultate la Teatrul German de Stat din Timişoara, după care a fost angajat la Teatrul Naţional din acelaşi oraş.

În 2003 a urmat două cicluri de studii de pedagogie teatrală, la Köln şi Stuttgart. Din octombrie 2011 lucrează ca actor liber profesionist. Roluri în teatru (selectiv): În vizită (r. Alexandru Dabija, 2010), Boala familiei M (r: Radu Afrim, 2008), Mutter Courage şi copiii ei (r. Victor Ioan Frunză, 2001).

LUCREŢIA MANDRIC

S-a născut pe 1 septembrie 1948, într-un sat din nordul Moldovei. A devenit actriţă la primul teatru profesionist din Brăila, Teatrul „Maria Filotti”, în 1972. La un an după, era actrița  Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani şi, după încă patru, a Teatrului din Baia Mare. Din 1990, joacă pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. A obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal cu rolul Louise din spectacolul Herr Paul, de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, la Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, 2010.

OLGA TÖRÖK

S-a născut pe 17 aprilie 1985, la Satu Mare. A studiat actoria în limba germană la Universitatea de Vest din Timişoara (promoţia 2008), timp în care a lucrat cu profesori din Germania, de la Universităţile din Hamburg şi Rostock. În 2007 a primit cel dintâi rol principal, Kätchen, în Kätchen din Heilbronn de H. Kleist. În urma acestui rol, a fost angajată la Teatrul German din Timişoara, unde lucrează în prezent.

În toamna lui 2008, a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Brunico (Tirolul de Sud, Italia) în coproducţia Oameni dragi, regia Claus Tröger. A participat la şcoala de vară de la Gărîna în 2009 şi 2010 sub coordonarea lui Nicky Wolcz, profesor la Columbia University din New York, şi Thomas Butz, profesor de vorbire scenică din Essen. În 2011, a participat la „Academia Itinerantă Andrei Șerban” de la Ipoteşti, şi la workshopul de performance şi dans contemporan al lui Florin Fieroiu şi Vlaicu Golcea. A jucat în filmele experimentale ale artistului video Andrei Jecza, Weak Triptych, ReBirth şi Graniţa.

MĂDĂLINA CIOTEA

S-a născut pe 30 mai 1984, în Craiova. A practicat timp de 12 ani voleiul de performanţă, apoi a urmat Facultatea de Business la Cluj şi un master în management hotelier. În tot acest timp, în paralel, a făcut şi teatru, ca membră a trupei de teatru pentru amatori „Verde Crud”.

La 23 ani, a fost admisă la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, la clasa lui Miklós Bács. A absolvit în 2011. A participat la workshop-uri susţinute de Uray Péter, Mihai Mihalcea, Cristian Theodor Popescu, Florin Şerban, David Esrig, Florin Fieroiu, Robert Cohen. Primul rol pe scena unui teatru a fost în 2011, la Teatrul de Artă din Deva. Din 2011, este angajată a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

A avut roluri în patru scurtmetraje de școală.

VLAD BĂLAN

S-a născut pe 24 februarie 1993 şi este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti. În 2010 a fost cursant al Şcolii de actorie de film înființate de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă. De asemenea, a colaborat cu Teatrul de Comedie din Bucureşti în cadrul Proiectului Opera Prima, jucând în spectacolul Dragă Elena Sergheevna, regizat de Alexandru Mâzgăreanu (nominalizat în anul 2011 la premiile UNITER la categoria Debut).

Vlad a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru pentru tineri, precum Bunte Buhne International Festival din Stuttgart, Festivalul Naţional Ideo Ideis din Alexandria, Festivalul Național de Arte „Florian Pittiş” din Bucureşti şi la numeroase workshopuri cu Florin Fieroiu, Mihaela Michailov, Alexandru Mâzgăreanu ș.a.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (6 – 12 iunie 2016)

Jovi Ene

Cele mai bune scurtmetraje europene vin la NexT 2013

Jovi Ene

Lectură publică la București: Anca Vieru, Spulberatic

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult