Pentru că mai sunt doar două săptămâni până la cea de-a 12-a ediție a târgului de carte Bookfest, vă recomandăm 5 dintre cele mai frumoase cărți dedicate copiilor, publicate de Editura Pandora M atât în colecția PanDA, cât și în noua colecție pentru cititorii între 8 și 14 ani, LITERATI.
Vă așteptăm în standul A04 din Pavilionul C1 Romexpo, în perioada 24-28 mai, cu cele mai frumoase cărți care pot deveni cadouri minunate pentru Ziua Copilului.
Ordinul iepurilor regali din Londra
de Santa Montefiore și Simon Sebag Montefiore, cu ilustrații de Kate Hindley
Savuroasă, amuzantă și minunat ilustrată! The Times
Viața e o aventură. Orice e posibil – cu voință și noroc, cu un morcov proaspăt, un nas umed și un dram de curaj nebun!
Shylo a fost mereu cel mai firav și mai tăcut dintre toți frățiorii lui, care n-au scăpat nicio ocazie de a râde de el. Dar atunci când dă peste o bandă de șobolani și aude din întâmplare despre un complot diabolic împotriva Reginei, va fi datoria lui să-i găsească pe Iepurii Regali din Londra, ca să-l ajute să salveze situația.
Va putea oare cel mai mic dintre iepurași să se dovedească a fi cel mai mare dintre eroi?
Micuța vrăjitoare
de Benjamin Lacombe și Sébastien Perez
În timp ce explorează podul bunicii sale, Lisbeth descoperă o carte ciudată și plină de praf.
Întorcând paginile, află că draga ei bunică Olga e… vrăjitoare.
Și aceasta nu e ultima surpriză…
Micul constructor
de Ross Montgomery & David Litchfield
O emoționantă poveste despre viață, moarte și felul în care vedem lumea, semnată de îndrăgitul autor Ross Montgomery, nominalizat la Costa Children’s Book Award, și minunat ilustrată de David Litchfield.
Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii
de Sînziana Popescu, ilustrații de Iulia Ignat
Când Mihnea împlinește șase ani, părinții îi fac un cadou fantastic:
un iepuraș alb, cu ochii roșii, pe nume Petrică! Mihnea îl îndrăgește
pe dată, apoi îl ia cu el peste tot – în parc, la terenul de tenis, la joacă, chiar și la bazinul de înot. Uneori, când Mihnea își face temele, Petrică îi adoarme în brațe. Dar Petrică e un mare iubitor de lalele și de aceea preferă să trăiască în grădina familiei, într-o căsuță galbenă, cu acoperiș roșu. De Crăciun, Petrică primește și el daruri de la Moșul, iar de Paște, îl ajută pe Mihnea la vânătoarea ouălor. Mihnea și Petrică sunt de nedespărțit!
După doar patru ani, într-o zi, cea mai tristă dintre toate, băiatul găsește căsuța iepurașului… pustie. Oare cum va reuși Mihnea, de acum băiat mare, să treacă peste pierderea prietenului său?
Sînziana Popescu este creatoarea seriei fantasy Andilandi, pentru copii mai mari, și a numeroase piese de teatru pentru prichindei, jucate pe scenele profesioniste din țară, în școli și cluburi de teatru,
precum și la Teatrul Național Radiofonic. Dar nu puțini dintre copii, bunici, mămici și tătici o cunosc și drept autoare a unor povești destinate celor mai tineri și mai exigenți dintre cititori.
Aventurile râmei Oli la ZOO
de Olga Gudynn
Descoperiți o nouă aventură Oli amuzantă și emoționantă.
Cine și-ar fi imaginat o prietenie între o râmă mică și curajoasă și o gorilă mare și grasă…
Citește povestea unui pui de râmă care vrea cu orice preț un loc la ZOO…
Toate aceste cărţi vor putea fi comandate si on-line pe site-ul www.pandoram.ro cu aceeaşi reducere aplicată la Bookfest.