Stiri

20 de ani de Curtea Veche Publishing la Târgul Internațional Gaudeamus

Curtea Veche Publishing sărbătorește 20 de ani de la înființare în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus ce se va desfășura între 14-18 noiembrie 2018. Pe lângă obișnuitele lansări, anul acesta cititorii îi vor putea întâlni pe autorii români preferați în cadrul unor sesiuni de autografe festive. Autori precum Mihaela Bilic, Dragoș Bucurenci, Adrian Cioroianu, Ramona și Radu F. Constantinescu, Răzvan Exarhu, Laura Laurențiu, Diana Mandache, Iren Arsene Mate, Alexandru Muraru, Răzvan Petrescu, Andreea Raicu, Mirela Retegan și Michel Stanovici vor fi prezenți în standul editurii pentru a vorbi cu vizitatorii și a le oferi autografe. Pe lângă reducerile masive pentru o selecție vastă de cărți (până la 83% reducere), promoția 2+1 se întoarce: cumperi oricare două cărți și primești una gratuit. Detalii mai multe se vor putea găsi în standul editurii.

„Cei 20 de ani au început cu beția libertății, cu deschiderea unor noi lumi, cu șansa de a face ce vrei, de a pleca unde vezi cu ochii, de a cunoaște lumea liberă. Libertatea e bună, dacă știi ce să faci cu ea, dacă poţi să te ții de ea, dacă reuşeşti să te adaptezi la ea. M-am schimbat foarte mult, cu fiecare doză de libertate, de încercare, reuşită sau eșec. Deşi am încercat să fac lucrurile treptat, transformarea a fost spectaculoasă, dificilă, periculoasă chiar.”Irén Arsene Máté, co-fondatoare a editurii.

Cu ocazia împlinirii celor 20 de ani, Curtea Veche Publishing va lansa și o provocare pentru cititorii împătimiți, un Reading Challenge care constă în completarea listei de lectură pentru 2018 dintre titlurile Curtea Veche, după 20 de ani de existență și postarea acestora pe rețelele sociale cu hashtag-urile #CVP20 și #ReadingChallenge. Înfiinţată în 1998, Curtea Veche Publishing a început prin dezvoltarea pieței literaturii de dezvoltare personală, care se plia perfect pe nevoile unei societăţi româneşti aflate în tranziţie impunându-se apoi în ochii cititorilor români datorită colecţiilor de business, literatură motivaţională, educaţie financiară şi socială, segmente pe care este și astăzi lider de piaţă. De la prima carte publicată („Secretele succesului” de Dale Carnegie), care se află încă pe primul loc în topul preferințelor cititorilor și până la catalogul diversificat de astăzi a fost cale lungă, dar întocmai acest drum este cel care a adus Curtea Veche Publishing în topul primelor edituri din România. Pe lângă colecțiile de literatură universală contemporană, terapie familială şi de cuplu, ştiinţe sociale şi politice, psihologie, sănătate şi nutriţie, gastronomie, cărți pentru copii, editura este recunoscută pentru pentru proiectele sale originale. Printre cele mai cunoscute se numără seria cărţilor realizate alături de Casa Regală a României (cum ar fi „Cartea regală de bucate” a Majestății Sale Margareta a României, „Muzica Regelui”, „Anul Regelui” şi „Maşinile Regelui” de ASR Principele Radu al României, colecția de cărți pentru copii și tineri „Regii și Reginele noastre”, coordonată de Adrian Cioroianu ș.a.m.d.). Un alt proiect deosebit îl reprezintă cărțile pentru copii realizate împreună cu sportivi de marcă precum tenismenul Horia Tecău („Viața în ritm de tenis”) și scrimera Ana Maria Brânză („En Garde! Povestea unei campioane”).

Peste 1000 de titluri vă așteaptă la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus. Pintre noutăți se află o carte de memorii a Adei d’Albon, actriță româncă de teatru stabilită la Paris, nepoată a lui Mihail Sadoveanu, fondatoarea Théâtre de l’Orme. „Ultima vară în Bretania” spune povestea autoarei, între casa anilor fericiți, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus și balconul cât o gheretă din Paris, îngropat și el în flori, unde, sub o tufă de crizanteme galbene, așteaptă urnele cu cenușa fără țară a părinților. Cartea se va lansa în cadrul Gaudeamus, vineri, 16 noiembrie, de la ora 17:00, alături de autoare și de Doina Jela (traducătoarea volumului) și Anca Maria Pănoiu (redactorul volumului).

Tot vineri, de la ora 18:00, scriitorul și compozitorul Adrian Mociulschi lansează „Mic tratat de magie”.  Un eseu care aduce în prim plan nu „vrăjitoria”, ci „magia” inteligenței și a civilizației.

Cei mici se vor putea bucura și ei de multe apariții noi și se vor putea întâlni cu cei mai simpatici autori de cărți pentru copii și cele mai îndrăgite personaje. Cum ar fi faimosul ursuleț polar FRAM, prietenul copiilor și al tuturor viețuitoarelor de pe Pământ. Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 11:00, FRAM, ursul polar, alături de Adrian Barbu și Alexandra Abagiu, autorii volumului „Aventurile lui Fram, ursul polar” (repovestire ilustrată după cartea lui Cezar Petrescu) vor oferi autografe la standul Curtea Veche Publishing.

Duminică, 18 noiembrie, de la ora 11:30, Mirela Retegan lansează o carte pentru superpărinți și supercopii – „Jocuri de jucat toamna”. Un volum de jocuri de jucat în casă, în mașină, înainte de culcare sau la trezire, jocuri de jucat în avion, în tren, la doctor, la cumpărături, în parc, la aniversări, jocuri de jucat în doi, în trei, în câți vrei! Alături de Mirela vor asigura voia bună cei din Gașca Zurli.

Printre noutățile cele mai așteptate pentru copii se numără două noi cărți din colecția Poveștile Cristinei. Cristina și Alex Donovici revin cu două volume de povești de iarnă: „Țup, salvatoarea iernii”  (ilustrată de Stela-Damaschin Popa) și „O iarnă de povești” (cu ilustrații de Annabella Orosz).

Tot în această ediție vom avea și un debut: „Es Mal Pas”, de Iren Arsene Mate, directoarea și co-fondatoarea Curtea Veche Publishing.  Volumul de ficțiune străbate succint șase generații de femei și patru de bărbați. Peste toate survolează o privire fermă care păstrează doar fotografiile din călătoriile nefăcute. Două călătorii într-o viață. În una, încape toată viața netrăită. În cealaltă, promisiunea unui ținut imaginar. Între cele două, femeia care vrea mereu ceea ce nu are.

Nu e târg de carte fără câteva noutăți din domeniul culinar. Jamie Oliver revine cu o nouă carte, de data aceasta dedicată bucătăriei italiene. „Jamie gătește în Italia” e o întoarcere la bucătăria care îi este cea mai apropiată autorului. O redescoperire a stilului autentic italienesc – simplu și ușor de gătit, dar totuși rafinat. Peste 140 de rețete esențiale: antipasti, salate, supe, paste, orez și găluște, carne, pește, garnituri, pâine și aluaturi, deserturi.

Tot publicul gurmand va avea ocazia să o cunoască pe Laura Laurențiu care de aproape zece ani oferă inspirație culinară pe lauralaurentiu.ro și care acum lansează cea mai așteptată carte de bucate a anului „Duminica la prânz. Rețete care aduc familia împreună”.

În seria noutăților Regale se numără noul Calendar regal pe anul 2019 și două noi volume despre două dintre cele mai marcante figuri ale Casei Regale ale României. Mignon. Principesa României, Regina Iugoslaviei” de Diana Mandache ne înfățișează personajul eponim  de la vârsta primei copilării până la perioada exilului în Anglia, deseori prezentată în imagini inedite sau foarte rare. Iar „Maria. Portretul unei regine” de ASR Principele Radu al României prezintă nici mai mult nici mai puțin decât o Regină în toate ipostazele ei.

Cea mai recentă noutate din domeniul dezvoltării personale – „Descoperă-te” de Andreea Raicu – se va afla și ea în prim plan. Un proiect susținut de Vichy România, cartea ne arată că împlinirea nu stă în relația cu cântarul, frumusețea autentică nu își dă întâlnire cu bisturiul, iar micile lucruri pe care oamenii le consideră defecte fizice au mai mult farmec decât perfecțiunea construită ca un castel din farduri, fond de ten și pudră. Este mărturisirea uneia dintre cele mai stilate femei din România, care a dat lupta încrâncenată pentru imaginea fără cusur de pe ecrane și din revistele glossy pe bucuria neprețuită de a fi ea însăși, în echilibru cu propriul corp și spirit.

Nu îl ultimul rând, pentru cei e preferă cărțile audio, vizitatorii standului Curtea Veche Publishing vor putea găsi două noi audibook-uri: „Kiss that Frog!” de Brian Tracy și Christina Tracy Stein și „Viața în ritm de tenis” de Horia Tecău.

Programul complet al evenimentelor organizate de Curtea Veche Publishing la Gaudeamus 2018 poate fi consultat mai jos.

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR

JOI, 15 NOIEMBRIE

16:30 Atelier de lectură cu Bianca Mereuță (fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor”): „Adio, nuielușe!” (din volumul „O iarnă de povești” de Alex și Cristina Donovici, apărut la Curtea Veche Publishing).

Spațiul pentru copii.

VINERI, 16 NOIEMBRIE

17:00 Lansare de carte: „Ultima vară în Bretania” de Ada d’Albon.

Alături de autoare vor vorbi: Doina Jela (traducătoare volumului), Anca Maria Pănoiu (redactorul volumului).

Standul Curtea Veche Publishing

18:00 Lansare de carte: „Mic tratat de magie” de Adrian Mociulschi.

Standul Curtea Veche Publishing

SÂMBĂTĂ, 17 NOIEMBRIE

11:00 Sesiune de autografe cu FRAM, ursul polar, Adrian Barbu și Alexandra Abagiu, autorii volumului „Aventurile lui Fram, ursul polar” (repovestire ilustrată după cartea lui Cezar Petrescu).

Standul Curtea Veche Publishing

12:00 Întâlnire cu ilustratorii celor mai frumoase cărți pentru copii: Cristiana Radu („Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” și „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” de Adina Rosetti), Gabriela Toma („En Garde!” de Ana Maria Brânză), Yanna Zosmer („Iacării acrobați” de Alina Bâltâc; „Elena a României” de Adrian Cioroianu și Alexandru Groza).

Standul Curtea Veche Publishing

13:30 Sesiune de autografe cu Dragoș Bucurenci („Despre curajul de ne lăsa văzuți”), Ramona și Radu F. Constantinescu („Psihologie pentru oameni obișnuiți”; „Filosofia sexului”), Răzvan Exarhu („Fericirea e un ac de siguranță”), Andreea Raicu („Descoperă-te”), Michel Stanovici („Trei cuvinte, cinci minciuni”).

Standul Curtea Veche Publishing

15:30 Sesiune de autografe cu Iren Arsene Mate („Es Mal Pas”), Răzvan Năstase ( „Omul cu trei minți și alte basme cu tâlc”„Fete și feciori de împărați”), Răzvan Petrescu (autorul celui mai premiat volum de proză scurtă din 2018, „Mandarina”).

Standul Curtea Veche Publishing

16:30 Sesiune de autografe cu Mihaela Bilic ( „Am mâncat. O fi păcat?”) și Laura Laurențiu ( „Duminica la prânz”),

Standul Curtea Veche Publishing

DUMINICĂ, 18 NOIEMBRIE

11:30 Lansare de carte: „Jocuri de jucat toamna” de Mirela Retegan. Voia bună va fi asigurată de Gașca Zurli.

Standul Curtea Veche Publishing

12:30 Sesiuni de autografe cu Adrian Cioroianu și Alexandru Groza (volumele pentru copii și tineri din colecția „Regii și Reginele noastre”), Diana Mandache („Mignon. Principesa României, Regina Iugoslaviei”), Alexandru Muraru (coordonatorul volumului „Mihai I al României. Regele nostru”).

Standul Curtea Veche Publishing

Articole similare

Lansare de carte – „In cautarea unor istorii uitate”, de Mihai Sorin Radulescu

Codrut

Photon – o lecție exhaustivă despre fenomenul vieții

Jovi Ene

Filosofia Altfel : Cum ne iubim pe noi insine?, cu Laurentiu Staicu, consilier filosofic

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult