În această săptămână, am citit din revistele România literară, 22, Oglinda de azi
–”România literară”, nr. 19/2 mai 2014. Nicolae Manolescu scrie un editorial în această săptămână despre Montaigne, un scriitor ce merită a fi redescoperit: ”Înainte de Montaigne, n-au existat jurnale intime. El le-a făcut posibile prin interesul pe care l-a arătat ”vieții”. Celei de toată ziua. Nici măcar biografiile n-o aveau în vedere. Ele se refereau la evenimente istorice majore din existența unor oameni iluștri. Atât cele din Antichitate, cât și cele din Renaștere. Montaigne e primul care ne spune ce mănâncă și bea. Sau cum și-a pierdut un dinte. Sau cum simte că-i declină vigoarea sexuală (deși va muri la doar 59 de ani). Până târziu, jurnalele intime vor ocoli aceste lucruri. Și nu numai la noi. ”
Despre cartea pusă în concurs în această săptămână pe blogul Filme-cărți.ro, ”Povestiri de pe Calea Moșilor”, de Adina Popescu, scrie Adina Dinițoiu: ”Autoare de cărți pentru copii – pe care le scrie cu ușurință și plăcere -, dar și a unui roman fantasy în curs de apariție la Editura Arthur, O istorie secretă a Țării Vampirilor, Adina Popescu publică la CDPL prima ei carte de proză scurtă, conținând povestiri cu tentă biografică din copilăria și adolescența ei, petrecute la finele anilor ’80 și începutul anilor ’90. Scrise din aceeași perspectivă a copilului – a personajului-narator care poartă numele autoarei, Adina -, și respectând o cronologie care coincide cu transformarea naratoarei dintr-un copil într-o adolescentă, Povestiri de pe Calea Moșilor poate fi socotit, într-adevăr, un roman cu 24 de povestiri-capitole.”
(Jovi)
-Foarte interesant, ca de obicei, lungul interviu pe care Armand Gosu si Octavian Manea l-au luat istoricului si profesorului universitar Lucian Boia sub titlul Un popor complexat mizează pe o istorie mitologizată, publicat in numarul 1259 din 06 – 12 mai 2014 al revistei 22. Spicuim, rezumandu-ne cu multa durere :
- « Oamenii în general și chiar intelectualii care nu au o cunoaștere mai directă a istoriei își închipuie că poate să existe o istorie adevărată, clarificată pentru totdeauna și bătută în cuie. Iar asta este istoria pe care au învățat-o ei la școală. (…)
- « Când spun că România este altfel nu mă refer la o trăsătură biologică sau rasială, ci este o trăsătura culturală, ceea ce înseamnă că este creată de istorie. Istoria le-a imprimat românilor niște complexe din motive care sunt destul de evidente. Este o istorie care începe mai târziu și este o istorie mică. Să fim realiști, să ne uităm pe harta Europei și să vedem în Evul Mediu rolul jucat de Ungaria, de Polonia și chiar de Bulgaria. »
- « Românii au evoluat foarte mult. Când mi-am început opera de analiză critică a istoriei, am întâmpinat atitudini ostile mult mai pronunțate decât astăzi. Sigur, excesele ultranaționaliste persistă și revin. Televiziunile umblă după un gen senzaționalist de istorie. Tot curentul acesta dacic a căpătat tot mai multă amploare în ultima vreme, iar asta este o consecință care ține de frustrările românilor. Ne căutăm o istorie fabuloasă, când trebuie să recunoaștem că, în fond, avem o istorie destul de mică. Și dacă nu suntem convinși, poate ar trebui să ne uităm la istoriile Europei »
- « Credințele, miturile de tot felul sunt inerente condiției umane. Așa că nu mi-am propus să le distrug. Ar fi o nebunie. Dar le-am analizat și am spus de fiecare dată că mituri precum cel al descendenței nobile romane sau daco-romane, mitul Daciei antice, mitul lui Mihai Viteazul, toate au jucat un rol foarte important. Fără acestea probabil că nici nu ar fi existat o națiune română. Nu ar fi existat niște repere istorice fundamentale pe care să le invoci și care să îi adune pe toți românii în jurul unui mare proiect comun. Dar să nu neglijăm și faptul că românii sunt o nație frustrată, complexată din cauza istoriei. (…)
- « Revine astăzi problema rusească. În mod evident, ce încearcă Rusia sub Putin este refacerea imperiului între frontierele imperiului țarist și ale Rusiei sovietice. Și totuși, chiar dacă Moscova are încă un arsenal militar impresionant, modern, Rusia este o țară în declin, mai mult o țară de lumea a treia, decât o mare putere industrială. PIB-ul Rusiei abia dacă îl depășește pe cel al Italiei. Economic, Rusia este o țară foarte oarecare”
Revista 22 preia si in editia on-line articolul lui Sorin Ionita, Antifascismul fără fascişti: povestea unei manipulări sovietice, de la Stalin la Putin şi Ponta, despre ultimul scandal de pe Dambovita provocat de premierul acestei tari.
« Genul ăsta de comportament mimetic-infantil e jenant la un prim ministru, dar previzibil: Ponta ştie că în Vest habar n-are lumea care-i treaba prin România, dar dacă el, premierul socialist, se luptă cu fasciştii, asta dă bine şi vine pe un clişeu gata rodat. In fond, ce să te aştepţi de la nişte balcanici primitivi (sau ucrainienii pogromişti), nu? O, ja, ja, sehr gut, exclamă elita franco-germană în jurnalele sale de stânga, şi trece la alt subiect. Absurdul gros al situaţiei nu mai contează: pot să-ţi placă HRP şi Mihăieş ca persoane şi scriitori, ori nu, însă nişte individualişti ca cei doi, care resping colectivismul şi extremismele, pot fi calificaţi în orice fel, numai de susţinători ai fascismului nu – o doctrină fundamental gregară, în care turma e văzută ca valoare în sine, deasupra individului. N-avem şi n-am avut în România regimuri fasciste după 1990, nici în cele mai negre clipe ale reprimării civismului prin mineriade. Tuşe disparate au fost, dar regimul politic ca atare nu a mers până acolo, din fericire, nici măcar în momentul de cumpănă 1990, când Iliescu a apelat la marota clasică, halucinând despre steaguri verzi şi rebeliuni legionare: asta era procedura standard învăţată la Moscova, asta a aplicat omul la ananghie. Aveţi o problemă, tovarăşi? Inventaţi iute nişte fascişti şi daţi leapşa pe ei. »
-Iar in ziarul campinean Oglinda de azi, semnalam editorialul lui Christian Craciun. « GOGORIŢA PREZUMŢIEI… » « De ceva vreme, de cînd a început sărbătoarea de iarnă-primăvară a DNA numită sîmbra baronilor, o expresie ţîşneşte instantaneu de pe buzele tuturor politicienilor: prezumţia de nevinovăţie. N-am văzut nici un moderator care să le atragă atenţia: măi oameni buni, chestia asta este un concept exclusiv juridic şi nu moral. Pentru o persoană publică, dimpotrivă, funcţionează prezumţia de vinovăţie, în sensul că trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni de a fi vîrîtă într-o afacere necurată. Repet, nu e nici o implicaţie penală aici, ci exclusiv una morală. Dar i-aţi auzit pe politicienii noştri folosind, fie şi din greşeală, acest biet cuvînt: morală? Mai mult, folosindu-se implicit de această proastă folosire a unui termen juridic (doar e jurist, şi, vorba nemuritorului Gambetta, pardon, Caragiale: ce are a face justiţia cu morala?) dl. Ponta a pornit un adevărat Baron-Tour of Romania (cum ar spune agenţiile noastre de turism englezite). Prin care se afişează pe rînd cu baronii aflaţi în cercetări penale, dînd de înţeles că justiţia nu face doi bani. Ei sunt nevinovaţi pentru că aşa a hotărît măria sa. Aspectul etic? Hai, mă laşi? – cum spun tinerii. Faptul că discuţia morală nu apare mai deloc în spaţiul nostru public nu este o scuză: decidenţii ar trebui să fie un exemplu. „Dovezile” în acest spaţiu sunt mult diferite de cele din justiţie.”
(Codruț)
Contributori: Jovi, Codruț.
-Precizare:
Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
