-Din nou un articol foarte interesant pe IstoriaFilmului.ro, de data aceasta semnat de Horațiu Damian: Haiduci si ciocoi. Vechi si noi-Incursiune in filmul haiducesc autohton: ”Filmele cu haiduci sunt corespondentele producțiilor western din America, sau ale peliculelor cu samurai din arhipelagul Yamato. Acelea erau filme codificate, remarca aplicându-se și pentru variantele mioritice. Codurile rămân aceleași, cu câteva deosebiri. Cea mai importantă privește lupta dintre buni și răi. Pe celelalte continente ea constituie apanajul duelului individual, unu la unu. Pe la noi, ceata haiducilor, colectivitatea, își asumă de multe ori misiunea de a administra băieților răi binemeritata lecție.”
–Pe blogul Film Menu, o recenzie de Diana Voinea a filmului Foxfire, din 2012, regizat de Laurent Cantet: ”Aspectul politic al filmului este pregnant. Grupul Foxfire este feminist avant la lettre și, prin intermediul lui, Cantet aduce o critică acelui tip de conducător care, în timp, se transformă în dictator. Legs, la început o fată cu idealuri de a construi o societate mai bună în care fiecare va primi ce are nevoie și va da din ceea ce are – o societate comunistă, deci -, sfârșește prin a distruge ceea ce a construit. Scopul inițial al grupului era protecția femeilor abuzate, dar fetele pierd controlul și devin însetate de violență – ele nu mai sunt victime. Parcursul de la ideal la radicalizarea poziției și violență este des întâlnit în grupurile politice, iar terorismul pe care Foxfire îl folosesc în final constituie chiar eșuarea acțiunilor lor.”
–Pe blogul Marele Ecran, Richie scrie despre filmul ”The Loveless” (1981), cu Willem Dafoe, un ”biker-movie cult”: ”Punctul forte al filmului consta in maniera de filmare si incadrare, in structura compozitionala si textura sa bogata, vulgar-smechereasca, care dezvaluie un neindoielinic fetis pentru imagine si ritm molcom, toate dublate de un playlist musical in voga care cuprinde numai piese rock-n-roll una si una. Totusi, pentru a se putea aprecia aceste lucruri trebuie ignorat faptul ca uneori filmul abia se taraste sau ca nu pare sa aibe o destinatie.”
(Jovi)
–Ionut Mares de la ‘Marele Ecran’ se angajeaza intr-o polemica cu Tinu Parvulescu al carui eseu ‘De ce nu se prea mai fac filme istorice în România?’, a fost publicat în revista Observator Cultural: ‘… din punctul meu de vedere, nu există film istoric. Este o etichetă care nu spune, de fapt, nimic şi care e bună numai pentru producători, distribuitori, unii jurnalişti şi filmologi. Ce înseamnă film istoric? În opinia mea, nu ai cum să reconstitui trecutul prin cinema. Este o iluzie. Dacă ai personaje care poartă numele unor figuri reale din trecut sau costume de epocă, asta nu înseamnă că ai film istoric. Aşa-zisele filme istorice (vorbesc aici de cele care au oarecare valoare cinematografică) nu sunt de fapt decât comentarii asupra prezentului sau brodări pe nişte teme universale, care capătă diverse accesorii în funcţie de contextul în care sunt aşezate. Iar faptele istorice de la care pornesc uneori nu sunt decât pretexte pentru obsesiile artistice ale cineaştilor. Bănuiesc că n-o să-mi spuneţi că Andrei Rubliov este un film istoric, doar pentru că are ca protagonist un pictor de icoane care a trăit acum câteva secole sau pentru că arată o invazie a tătarilor?’
-Cinesseur a vazut ‘Roxanne’ regizat de ‘Valentin Hotea: ‘Sunt ispitit să afirm că Roxanne ar fi arătat altfel cu un obiectiv mai bine calibrat şi cu un plus de mister. Pentru că, în afară de miza impropriu aleasă (şi oricum aproape ratată), celelalte reproşuri sunt nesemnificative! Şi-o mai spun o dată: Valeria Seciu e excepţională („Superbă persoană, actriţă gigantică”, vorba lui Marcel Iureş într-un interviu de as’ vară)! Unde e ea, filmul vibrează, are un ritm aparte. Sper să simţiţi şi voi asta.’
-Despre acelasi film a scris si Ion Indolean de la EliberART: ‘Valentin Hotea dovedeşte că e un regizor ancorat în realităţile vremurilor actuale, în care bătrânii se luptă cu tehnica telefoanelor mobile şi cu boli neurologico-vasculare triste, adulţii au bătălia proprie cu trecutul dictatorial/socialist ce le-a înfrânat dezvoltarea şi le-a marcat tinereţea, pe când adolescenţii se bucură de avantajele unei societăţi înrobite de consumism. Faptul îmbucurător este că tema comunismului e prezentată într-o notă relaxată, pe fondul unui conflict foarte bine gradat, cu un scenariu constant, plin de replici decente, deloc forţate, care sună surpinzător de veridic şi acoperă un palier de trăiri şi probleme cotidiene în care majoritatea ne regăsim. De asemenea, e lăudabil modul în care lucrurile sunt duse până la limita suportabilului, fără să cadă în focurile clişeului, ceea ce e o realizare rară şi lăudabilă pentru cinematografia românească de masă, plină de lacrimogenităţi inutile.’
-Andrei Mutuliga de la ‘Cinefilul de serviciu’ a vazut ‘Malavita, o familie criminala’ cu De Niro, Pfeiffer şi Tommy Lee Jones: ‘Mare problemă a sa este faptul că nu te surprinde cu nimic, ba chiar este sub așteptări la unele capitole. Dacă ai citit sinopsis-ul este suficient încât să-ţi dai seama cum decurge scenariul, iar dacă ai mai văzut şi trailerul, atunci ai bifat şi majoritatea momentelor cât de cât amuzante. În plus, sau mai bine zis în minus, nici amprenta de “spectaculozitate” marca Luc Besson nu mai este ce a fost odată, având o prezenţă timidă doar în câteva situații. În condiţiile astea, singurele aspecte importante pentru care merită atenţia sunt muzica filmului, în frunte cu cele două melodii de la Gorillaz, și distribuţia.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”Lupu” (2013)
–”Huck Finn” (2012)
-”Justin and the Knights of Valour” (2013)
–”Roxanne” (2013)
