-Adina de la Buticul cu filme si carti a vazut filmul lui David Fincher, „The Girl with Dragon Tattoo”, pe care toata lumea il considera un remake al versiunii suedeze de acum trei ani: „Filmul lui Fincher este deci un fals-remake așa cum este True Grit sau Tron: Legacy, până la urmă noțiunea de remake nu cred că ar conveni nici unui autor care face/produce/regizează filme de autor, noțiunea în sine de re-make pare să eludeze creativitatea, poate că cea de re-fresh ar fi mai potrivită. Remake-ul îmi pare a fi un gen imposibil. David Fincher reinventează practic noțiunea de remake și o reîmpământenește pe cea de adaptare, aș îndrăzni să-l numesc pe Fincher un alter-modern, el dă o nouă interpretare unui subiect recent abordat, acceptând-o pe prima fără niciun fel de problemă, conviețuind cu ea. Demersul întreprins de Fincher îmi amintește (deplasat, dar merită amintit) de cel al lui Erik Charell care în 1931 turna Congress Dances în trei variante: în engleză, franceză și germană.”
-Ultimul film al lui Roman Polanski, Carnage, a fost lansat de curand si are o distributie impresionanta: Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz. El a fost recenzatgizat la inceputul anului pe FilmSinopsis.ro: „Carnage e ca un sitcom, ca o satiră la adresa unei societăţi imperfecte. Personajele sunt puse într-o cameră, nu li se dă voie să plece(deşi există vreo 2 încercări) până când totul iese la iveală. Toate dialogurile te încântă, te fac prizonier în aceeași cameră cu personajele, iar la final îţi dai seama că aceşti oameni sunt cei cu care trăim şi ne întâlnim zi de zi.” Nota: 9/10.
-O analiza foarte interesanta despre filmele de la Hollywood despre Africa ne ofera Irina Trocan pe Liternet.ro, articol preluat de pe FilmMenu: „E de la sine ȋnţeles că defectele estetice semnalate de Achebe nu sunt şi nu au fost vreodată miezul discuţiei ȋn şedinţele de la Hollywood. Filmele studiourilor nu pretind să spună adevăruri. Scopul lor e să distreze şi să vȃndă. Se poate vedea clar cȃt de puţin importantă e precizia reprezentării şi cȃt contează drăgălăşenia comercială urmărind mutaţiile pe care le suferă adaptările – operele literare valoroase sunt transformate ȋn filme cu actori cunoscuţi. Cadrul acţiunii se transformă ȋn decor şi personajele sunt modificate să devină roluri.”
-De pe FilmReporter.ro, aflam ca Maria Dinulescu se mută în Statele Unite ale Americii. Ce a împins-o la acest lucru?: “Am împlinit 30 de ani şi am simţit că trebuia să îmi asum responsabilitatea pentru următorii ani. A fost o şansă minunată să mă nasc ca artist în perioada Noului Val al cinematografiei româneşti. De aceea nici nu voi avea regrete dacă în America filmele pe care le voi face nu vor ajunge în festivaluri. Am trăit această experienţă. Este minunată, dar acum am nevoie să îmi fac profesia. Să lucrez de dimineaţă până seara şi să simt că publicul iubeşte ceea ce fac.”
(Jovi)
-In partea a doua a selectiei sale de Topuri legate de filmele anului 2011 Andrei Gorzo de la Dilema Veche trece la cele mai proaste filme ale anului. Surpriza este sa gasim aici in frunte doua filme pe care alti critici si amatori de cinema le-au trecut poate in categoriile pozitive. De exemplu: ‘1. Discursul regelui. Eficient-primitiv, acest dispozitiv mecanic de consolidare a conformismului a provocat (nu numai în România) o mare explozie de anglofilie incultă, epitomizată (la noi) de referirea lui Cristian Tudor Popescu la Shakespeare şi de convingerea Monicăi Felea de la Videofil.ro cum că filmele americane „nu vor avea niciodată demnitatea şi grandoarea filmelor britanice“. Un motiv de a dezgropa butada lui François Truffaut conform căreia noţiunea de cinema britanic e o contradicţie în termeni şi de a regreta încă şi mai amarnic recenta moarte a indispensabilului polemist englez Christopher Hitchens.’
-Bibliophile face o cronica comparativa a filmului The Help cu cartea care l-a inspirat Culoarea Sentimentelor de Kathryn Stockett: ‘Daca, de cele mai multe ori, intai citesc cartea pentru ca mai apoi sa urmaresc versiunea cinematografica (si sa raman dezamagita de faptul ca imaginatia mea nu e in concordanta cu cea a regizorilor), iata ca de aceasta data am facut exact pe dos. Mai precis, am vizionat filmul undeva inainte de revelion, neavand teribil de multe asteptari. …transpunerea vizuala a romanului m-a satisfacut pe deplin, nu pentru ca ulterior, cand m-am apucat de citit si respectiv ascultat (multumesc, Diana) m-am trezit imaginandu-mi personajele ca fiind interpretate de actritele din pelicula, ci pentru ca filmul respecta intr-adevar majoritatea detaliilor care concura la schitarea povestii.’
-Adina de La buticul de filme si carti a vazut in aceasta saptamana ca si Delia a noastra Carnage a lui Polanski: ‘Noul film al lui Roman Polanski se dovedește a fi neașteptat de comic și de acid, aproape incredibil de eterogen în comparație cu precedentul său film The Ghost Writer căruia îmi permit aroganța de a-i pune eticheta de auto-supra-evaluat. De data aceasta Polanski adaptează piesa franțuzoaicei Yasmina Reza, God of Carnage, reușind performanța efervescentă a unui film entre les murs (film-încăpere, film de cameră, să zicem). ‘
-Richie de la Marele Ecran a vazut o melodrama indie franceza ‘Tomboy’ care i-a lasat o impresie excelenta: ‘Trebuie sa marturisesc ca mi-a placut mult filmul asta. E atat de deschis, de sincer, de profund si de amuzant ca-l poti pune la colectie. O poveste plina de sensibilitate si fara melodrama siropoasa.’
-Tot un film francez au vazut si prietenul nostru de la Movie Zone si anume La Guerre est declaree, candidatul Frantei la Oscarul pentru cel mai bun film strain: ‘“La Guerre est déclarée” trateaza “cinematografic” istoria cuplului modern contemporan intr-un impas foarte probabil, o lupta impotriva bolii, disperarii “un razboi declarat” mortii.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
