-Ioan-Pavel Azap începe pe IstoriaFilmului.ro o serie de articole despre Mircea Daneliuc și crede că filmele lui de dinainte de 1989 sunt mai bune decât cele de după Revoluție: ”Rebel şi „tânăr furios” al vremii sale, Mircea Daneliuc a marcat ani buni filmul românesc, de la debutul din 1975, Cursa, până la Iacob (1988). Dar, ca în cazul majorităţii covârşitoare a regizorilor români care au făcut film înainte de 1989, şi opera lui Mircea Daneliuc se împarte în „înainte” şi „după” acest moment, ceea ce a relizat „după” fiind, în ciuda libertăţii de exprimare asumate cu asupra de măsură, inferior filmelor realizate până în 1989 – tot ca în cazul majorităţii confraţilor –, dar cred că niciunui alt regizor român nu i se potrivește mai bine spusa lui Andre Gide: „Arta se naşte din constrângere, trăieşte din luptă şi moare de libertate.”
(Jovi)
-‘Le tout nouveau testament’ al lui Van Dormael pe care l-am vazut acum doua luni la Haifa a ajuns si la Bucuresti in cadrul Zilelor Cannes si l-a vazut Maria Ruxandra Burcescu de la liternet.ro: ‘O critică adusă religiei creştine, Le tout nouveau testament este un film plin de candoare şi umor, un film care va stârni hohote de râs la unele scene şi care vă va lăsa cu un zâmbet mare pe faţă. Van Dormael reuşeşte să ne ofere o peliculă care, deşi tratează un subiect cât se poate de serios, este lipsită de agresivitate şi oferă o viziune frumoasă, amuzantă şi idealistă asupra unei lumi în care nu mai există tiranie, ruşine şi regret, iar cerul este colorat în modele de goblen. O lume haotică? O utopie? Probabil. Dar o lume care seduce iremediabil.’
-Iata si opinia Adrianei Gionea de la Postmodern: ‘Personajul central este atipic pentru aşteptarile avute de la un astfel de film. Nu poate şi nici nu vrea salvarea lumii printr-o luptă grandioasă, prin soluţii ridicole ce vor să dreneze pentru totdeauna viciile, răul, despresia sau alte maladii sufleteşti ale omului contemporan. Nici un personaj nu va renunţa în totalitate la slăbicuni sau la obiceiurile toxice, doar va învăţa cum să traiască alături de ele astfel încât să amâne finalul sinistru prin renunţarea la autodistrugere. Deşi rezolvările nu ies din sfera irealului, EA găseste o modalitate cât se poate de fireasca pentru a salva pământenii speriaţi de propriul sfârşit iminent: redescoperirea copilăriei şi a vulnerabilităţilor din acea etapă a vieţii. Dincolo de oscilaţia dintre lumea reală şi cea inventată, de alegoriile umoristice ale puterii despotice, ai impresia că adevăratul mesaj al filmului ce se vrea o comedie profundă este: Pentru a salva un om, trebuie să ai grijă mai întai de copilul din el. Asta îşi propune şi eroina. Spre final, ea te face să te întrebi dacă nu cumva glumeşte atunci când spune că tatăl ursuz ce nu are niciodată timp de copilul său este Dumnezeu, iar divinitatea nu este altceva decât un simbol al părintelui megaloman, pregătit să ţină lumea în spate, mai puţin familia ce are nevoie de el, regizorul propunându-ţi de fapt o satiră despre acel părinte indisponibil.’
-Adina Chitu de la ‘Buticul de filme si carti’ a vazut recenta premiera romaneasca ‘Lumea e a mea’: ‘Filmul arată foarte bine, are o imagine faină, câteva momente să le zic poetice ce îl fac să semene cu alte filme indie din afară. Mai în glumă, mai în serios, actrița Iulia Ciochină (antagonista) spunea la un post de radio că filmul ar semăna un pic cu Spring Breakers, asemănare care punctul meu de vedere nu e neapărat la nivel de conținut cât ca apariție a acestui film în peisajul românesc. Revelația filmului este această tânără Ana Maria Guran care te acaparează cu figura ei versatilă și teribil de potrivită cu osatura personajului. În aparență Larisa este piți-pubera de provincie cu tupeu. În esență ea este o adolescentă sensibilă, are grijă de bunica ei bolnavă, se îndrăgostește facil de primul cocalar care îi dă atenție și are două prietene pe care le prețuiește. Filmul reflectă destul de bine o realitate cu care poate nu luăm atât de des contact. Dar dacă te urci într-un autobuz care merge în Rahova, spre exemplu, ai să regăsești fix același soi de comportamente și de ținute pe care ți le prezintă filmul. În autobuz n-ai să vezi poezia și simțirea pe care o ascund unii dintre adolescenți sub carapacea lor dură de coolness și theworldismineness.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
