-Raluk.ro gazduieste un articol superb, care defineste filmele bune pe care le promovam si noi, despre „10 filme mute care au definit cinematografia occidentala”, desi nu suntem de acord in totalitate cu consideratiile din introducere, mai sunt si alte persoane interesate de filmele mute (si noi, printre ei): „In era CGI-ului si a tehnologiei 3D, filmele mute nu mai reprezinta decat o curiozitate care ii mai preocupa pe studentii la regie sau multimedia. Si asta in cel mai bun caz. Totusi, aproape tot ce putea fi inventat in materie de montaj, trucuri de regie si storylines a fost inventat inainte de aparitia filmelor vorbite.” Dintre ele, un film recenzat si la noi: Das Cabinet des Dr. Caligari.
– Imi era sincer dor de Cinefilul pe FilmeTari.com, asa ca ma bucur sa reiau aici cateva cuvinte din revenirea lui superba, Vertigo a lui Hitchcock: „Vertigo nu a fost bine primit de criticii de film din acea perioadă și nici nu s-a putut lăuda cu încasări spectaculoase, fiind socotit în epocă un eșec al lui Alfred Hitchcock. Celebrul regizor venea după capodoperele Rear Window și The Man Who Knew Too Much, iar ulterior avea să realizeze North by Northwest și Psycho așa că Vertigo a fost considerat sub aceste creații. Totuși, peste ani, specialiștii au reevaluat această producție a lui Hitchcock și au stabilit că este o bijuterie, în prezent Vertigo fiind socotit unul din cele mai bune filme din istoria cinematografului și considerat cel mai personal film al lui Alfred Hitchcock.”
-Pe blogul Film, Cultura, Arta, o recenzie frumoasa asupra unui film pe care l-am vazut acum multi ani, Phone Booth (2002): „Phone Booth este cel mai bun exemplu cum un film de categoria B, poate să devină un film de categoria A. Cu siguranță nu este un film de nota 10, dar este un film ce a plecat cu pretenții mici și s-a ridicat la rangul unui film de categoria A, un film ce merită văzut, dar cu siguranță după ce îl vezi nu o să răspunzi niciodată la un telefon public”.
-Pe Marele Ecran, un nou rating de „colectabil” pentru filmele romanesti. Lucian spune despre „Portretul luptatorului la tinerete” ca i-a schimbat viata: „Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o reparatie. E o recunoastere ca „eroii luptei zadarnice” (cum i-a numit Octavian Paler pe partizani) nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si sunt „coloana vertebrala a Romaniei”, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: „Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata”.
1 comment
Am revazut de curand la TV The Phone Booth,dupa mine o capodopera a minimalismului, un exemplu extrem de thriller in care un singur om plus o voce plus un telefon pot tine spectatorii cu sufletul la gura de la un capat la celalat al unui film de lung metraj.
N-am vazut „Luptatorul…”, dar ma tem ca este un film care falsifica istoria. Partizanii ridicati pe piedestal de sfinti si de martiri au fost nu antibolsevici ci, in primul rand, teroristi care urau democratia si, indoctrinati de supravietuitori germani si romani ai nazismului, s-au dedat la practici salbatice, taiand capete de oameni nevinovati, siluind si ucigand femei si bagand groaza in locuitori pasnici. Stiu ca nu este un punct de vedere la moda, dar am trait vremurile acela si i-am cunoscut pe unii ditre cei implicati.