Am scris zilele trecute pe scurt despre „Povești care te trag de mânecă”, de Adrian Ștefan, volum apărut de curând la Editura Humanitas Junior, că este un volum dintre cele care „surprind foarte bine copilăria, inocența și naturalețea ei, mai ales în interacțiunile cu adulții sau chiar cu animalele de companie, ba chiar și cu dinozaurii sau zmeii din basme.”
Am vrut să aflu să aflu mai multe amănunte despre acest volum, așa că am discutat cu autoarea acestuia despre el și despre felul în care se scriu cărți pentru copii, o treabă tare complicată, dar cu răsplată pe măsură:
– Este vreo legătură între domeniul financiar, unde se desfășoară parcursul tău profesional (cum se spune în descrierea ta), și poveștile pentru copii? Cum te detașezi de cifre pentru a scrie pentru copii?
Am lucrat mult timp cu cifrele și, în ceea ce mă privește, marele lor merit a fost acela de a mă ajuta să înțeleg că îmi doresc să fac și ceva mai creativ. Așadar, fiindu-mi familiare atât cifrele, cât și imaginația, pot spune că mă descurc destul de bine să stau cu capul în nori în mod organizat.
– Având în vedere că Adina Popescu este o prietenă a site-ului nostru, te întreb direct: ce ai învățat de la ea, cum au decurs atelierele sale la care ai participat?
Atelierele Adinei au avut ca pilon central feedback-ul concret pe text, ceea ce mi s-a părut extraordinar. Datorită atelierelor desfășurate sub îndrumarea ei, am înțeles cum și de ce, atunci când scrii, este esențial să ai în minte și persoana de la celalalt capăt al foii, respectiv cititorul. A fost perioadă foarte frumoasă, de descoperire, o perioadă în care mi-am făcut mulți prieteni.
– Crezi că un titlu ca acesta – Povești care te trag de mânecă – stârnește mai mult dorința copiilor de a citi cartea?
Nu știu dacă le stârnește neapărat dorința de a citi, dar îmi place să cred că reușește măcar să-i țină în loc pentru câteva secunde, cât să-și pună întrebarea: cum adică? ce titlu mai e și ăsta?
– A fost firească trecerea de la volumul precedent – „Povești pe nerăsuflate” – la acesta? Sunt aceste volume parte dintr-o serie?
Da, a fost firească această trecere. Pe de o parte, subiectele care răsar din viața noastră de zi cu zi nu se termină niciodată; și a le transpune în povești cu care copiii să se poată identifica, este o adevărată plăcere pentru mine. Pe de altă parte, cititorii „Poveștilor pe nerăsuflate” (volum apărut în 2022) au crescut și m-am gândit că ar merita să încerc să le captez atenția cu subiecte mai apropiate de vârsta lor actuală. Sunt și eu curioasă dacă și în ce măsură am reușit.
– Cum a decurs colaborarea cu ilustratoarea Bianca Bratu pentru „Povești care te trag de mânecă”?
A fost o colaborare foarte firească, iar rezultatul este vizibil, după părerea mea. Ilustrațiile Biancăi aplică rețeta (nu atât de) secretă a ilustrației de carte pentru copii: urmează textul, dar îl și interpretează în mod propriu, aducându-i astfel un plus de savoare. Mulțumesc, Bianca!
– Ai vreun personaj preferat din acest volum de povestiri?
Răsfoind puțin cartea, la trei luni de la apariție, mi-au sărit în ochi Marele vrăjitor picat din Lună din povestea cu același nume, Motanul bătrân din povestea „Un cal sună la ușă” și, desigur, Pisicile din povestea „Aventură 13+” (acestea din urmă fiind personaje asupra cărora cititorii au fost deja avertizați despre cât de diabolice pot fi încă din volumul precedent – Povești pe nerăsuflate).
– În unele povești atragi atenția asupra schimbărilor climatice, în altele asupra corectitudinii gramaticale. Sunt lucruri care au venit firesc atunci când ai scris sau e ceva conștient, pe care ți l-ai dorit și asumat?
Multe dintre aceste subiecte sunt la tot pasul și dăm cu nasul de ele vrând-nevrând, de aceea ele s-au inserat și în poveștile mele fără să-mi propun neapărat acest lucru. Recunosc, totuși, că am scris „Aventurile lui PE” cu gândul să-i ajut pe copiii și pe părinții care nu-l înțeleg, dar, mai ales, cu gândul să-l ajut pe el (pe PE) să nu dispară.
– „De multe ori mă întreb unde plecăm după ce murim”, spune un personaj. Chiar se întreabă copiii asta? Se așteaptă la răspunsuri profunde sau la unele simple, „neserioase”?
Confirm, din proprie experiență! Copiii se întreabă și ne întreabă : de ce murim? când murim? unde plecăm după ce murim? care dintre noi va muri primul?… Și sunt convinsă că se așteaptă să le luăm întrebările în serios, odată ce ne vom fi revenit din șocul inițial. Prin formularea acestor întrebări, copiii nu cer de la noi vreo expunere filosofică sau științifică, ci își doresc să fim sinceri și, mereu, alături de ei.
– Unii adulți din cărțile pentru copii par că nu-i înțeleg pe copii. E așa de greu ca adulții să-i înțeleagă pe copii? Dar viceversa?
Nu știu dacă este vorba despre o lipsă de înțelegere de o parte sau de alta… aș spune, mai degrabă, că alergăm pe culoare diferite – copii și adulți – și că este firesc să fie așa. Nimic nu ne împiedică, însă, să ne luăm, din când în când, câte o clipă de răgaz, să ne oprim și să ne întrebăm cum ne-ar fi în pielea celuilat.
– Cu ce gând pleacă la drum, „la scris”, un autor care-și dorește să scrie o carte pentru copii?
Mare parte a adulților au impresia că o carte pentru copii trebuie să fie neapărat plină de învățăminte și să traseze niște reguli de bună purtare. Ei bine, eu nu sunt de acord cu asta! Iar prin ceea ce scriu, încerc să le transmit copiilor că este ok să-ți fie teamă de necunoscut, că este ok să pui sub semnul întrebării lumea din jur, că este ok să te răzgândești (că doar și adulții o fac tot timpul, nu-i așa?). Când suntem copii, avem impresia că oamenii mari au înțeles regulile jocului, că știu exact ce fac și încotro se îndreaptă. Or, nu este deloc așa și, prin poveștile mele, eu nu fac altceva decât să ridic un pic vălul de pe acest teribil secret.
– Cum pare viitorul pentru Adriana Ștefan – autoarea de cărți pentru copii? Vei mai scrie pentru cei mici? Te gândești ca, în viitorul apropiat sau îndepărtat, să scrii un roman, o carte pentru copii cu același personaj?
Viitorul meu are, în mod clar, un parcurs în compania poveștilor! Că va fi vorba, în continuare, despre texte scurte (pe care le ador, de altfel) sau despre un roman, nu aș putea să vă spun, însă știu sigur că scrisul de povești reprezintă o mare parte din ceea ce sunt, iar acest lucru mi se pare ge-ni-al!
– Mulțumesc!
(Sublinierile ne aparțin.)
