După ”Scriitor în pandemie”, un proiect pe care l-am văzut ca fiind necesar și care a ținut toată luna februarie, am decis ca luna martie să dăm cuvântul editurilor, care să-și prezinte evenimentele și noutățile Primăverii literare. Dar în același timp, am dorit ”să îi scoatem în față” și pe acei oameni care muncesc mult (și sunt aproape neștiuți de cititori) ca volumele să fie prezentate cât mai frumos publicului. Vorbim de cei care sunt PR, în primul rând, dar și reprezentanți sau chiar fondatori ai editurilor. Enjoy!
Invitatul nr. 5 este Andreea Chiru, PR Specialist la Editura Vremea.
-Cine este Andreea Chiru?
Un om obișnuit, pasionat de muncă, bucuros că își câștigă traiul făcând ceea ce îi place.
-Cum s-a îndrăgostit Andreea Chiru de cărți și cum a ajuns apoi PR la Editura Vremea?
De cărți m-am îndrăgostit din copilărie, descoperind autori precum Charles Dickens, Jules Verne, Karl May, Ionel Teodoreanu, surorile Bronte, Thomas Hardy, Jane Austen etc. Cred că fără cărți am fi cu toții mai singuri, mai triști și mai plictisiți, dar pentru a prinde drag de carte e nevoie să începem să citim de mici; altfel, ne obișnuim cu distracții de alt soi, distracții care ne izolează unii de alții în loc să ne apropie.
Cât privește felul în care am ajuns la Editura Vremea, nu a fost un parcurs prea interesant – am lucrat niște ani în presă, nici prea mulți ani, nici prea puțini, dar suficienți ani încât să-mi doresc o schimbare. Lucrasem în redacții online pe domenii menite să reflecte pustiul vieții, goana după (ne)fericire și, sincer, mă săturasem. Într-o dimineață am intrat pe pagina de Facebook a Editurii Vremea și am citit acolo un anunț de angajare – a fost ca o oază de verdeață, căzută din cer, în deșert; apoi, după ce am și cunoscut-o în cadrul interviului pe dna Silvia Colfescu, directorul editorial Vremea, am știut că nu îmi voi mai găsi niciodată locul în presă.
-Ce noutăți sau apariții interesante ne oferă Editura Vremea în primăvara literară 2021?
Este anul Dante, așa că avem o ediție excelentă a Divinei Comedii, cu traducere și comentarii asigurate de Cristian Bădiliță.
În colecția Planeta București, îl primim cu mare entuziasm pe Andrei Bîrsan, de la Asociația Bucureștiul meu drag, cu un album foto dedicat femeii alături de care trăiește de 40 de ani o poveste de dragoste și de viață. Albumul e intitulat Iubita mea Mihaela.
Am completat colecția Mica Romă XXI cu un titlu foarte necesar zilelor noastre: Purtarea de bună credință între oameni, un îndrumar scris de Timotei Cipariu, conținând bunele maniere de altădată.
-Aveți deja proiecte și noutăți editoriale pentru vara și toamna acestui an?
Avem un proiect special în colecția Fapte Idei Documente, o carte despre genocidul din Basarabia, subiect prea puțin cunoscut în societatea românească de astăzi. Este vorba despre foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947), iar cartea este plină de documente și mărturii ce zugrăvesc unul dintre cele mai cumplite fenomene istorice ale secolului trecut.
Pentru iubitorii colecției Vintilă Horia, avem în pregătire primul roman al celebrului scriitor, intitulat Acolo și stelele ard. Vintilă Horia l-a scris în perioada anilor 1940, propunând cititorului o poveste de dragoste complicată – un triunghi amoros ce poartă personajele în mai multe orașe pline de încărcătură artistică.
-Cum au fost vânzările din anul pandemic 2020? Sunt titluri ale editurii pe care trebuie să le reținem neapărat din 2020?
Anul pandemic a fost unul ciudat, cu suișuri și coborâșuri. Evident, închiderea librăriilor fizice ne-a afectat destul de serios nivelul vânzărilor, pe de altă parte, ne-am concentrat mai mult pe vânzările online și am obținut rezultate foarte încurajatoare.
-Cum s-a adaptat Editura Vremea la noua situație de fapt, la evenimentele online (Zoom, Facebook etc.)? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Editura Vremea s-a descurcat onorabil – zic eu. Au fost mai puține evenimente, dar cele pe care le-am organizat nu au fost cu nimic mai prejos decât lansările fizice. Cred ca pe termen lung se poate comunica cu publicul cititor tot mai bine și pe calea internetului, urmând să folosim ambele feluri de evenimente.
-Cum s-a adaptat omul Andreea Chiru la schimbările provocate de pandemie?
Nu pot spune că mi-a fost prea greu; în prima jumătate a anului 2020, m-am adaptat rapid muncii de acasă, și apoi m-am readaptat muncii de la birou, în a doua jumătate a aceluiași an. Cel mai dificil a fost să petrec sărbătorile de Paște și Crăciun departe de părinți, de familia mare în care sunt obișnuită să le petrec; mi-au lipsit ieșirile dese cu prietenii, shopping-ul în magazine, încrederea de a mânca în oraș.
-Recomandă-ne, la final, o carte din literatura română care te-a impresionat în ultimul an și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română. Neapărat însă de la alte edituri 🙂
De două mii de ani, de Mihail Sebastian. M-a impresionat probabil și prin prisma tulburărilor pe care le trăim în ultima vreme, prin prisma urii acesteia tot mai crescânde între oameni de toate felurile, de toate credințele, rasele și ideologiile, într-o epocă în care ai crede că am învățat ceva din ororile ultimei sute de ani. De ce atâta ură? Până la urmă, suntem cu toții oameni.
Gânduri către sine însuși, de Marcus Aureliu. Este clar cea mai potrivită carte de citit în pandemie, căci propune o întoarcere a atenției asupra sinelui, o redescoperire a sufletului și a calităților care nu doar că duc la pace interioară, ci ar putea duce chiar la o societate mai pașnică. Cumpătarea, stăpânirea orgoliului, datoria față de semeni, nevoia de a fi din ce în ce mai bun în raport cu tine însuți, nu cu ceilalți au fost doar câteva dintre „grijile” unui împărat care a trăit cu peste două mii de ani în urmă. „Sapă în interiorul tău. În interiorul tău este izvorul binelui și întotdeauna are puterea de a țâșni, dacă ai să sapi întotdeauna.”