Invitata cu nr. 8 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Maria Orban.
Sunt Maria Orban, autoarea romanului Oameni mari, apărut în colecția n’autor, coordonată de Eli Bădică, la editura Nemira, 2020.
– Este pasionată de călătorii scriitoarea Maria Orban?
Îmi place să călătoresc spontan, pe cât este posibil. Nu sunt genul care face planuri, care consultă hărți, care vrea să afle informații înainte despre locurile ce vor fi vizitate. Ador spațiile urbane, străzile, zidurile, ferestrele caselor/blocurilor. Mă uit întotdeauna după mici semne pe care oamenii le lasă în urma lor (graffiti, mesaje), mi se par mărturii interesante și autentice ale vieții orașului respectiv.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitoarea Maria Orban?
Călătoria perfectă e cea în care ești însoțit de persoane cu care te potrivești, care îți respectă ritmul și dorințele.
În altă ordine de idei, mi se pare imposibil să plec undeva fără să am aparatul de fotografiat. Este un fel de supra-ochi personal, care mă ajută să văd lucruri care altfel ar rămâne probabil ascunse. Mi s-a întâmplat să-mi redescopăr orașul (Brașov) cu ajutorul aparatului, deși aveam impresia că îl cunosc foarte bine.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Toate călătoriile (nu sunt prea multe, totuși) au fost bune așa cum au fost. S-a întâmplat să mă îndrăgostesc de unele orașe (Lisabona), de unele drumuri întortocheate, care nu păreau să mă ducă undeva (în Bratislava), dar eram cu omul potrivit și nici măcar nu mai conta. Ultima aventură, împreună cu Eli (Bădică, editoarea romanului meu), a fost un adevărat maraton (am schimbat avioane, trenuri, autocare) pentru a sta puțin în două orașe interesante, dar extrem de diferite: Gävle (Suedia) și Chambéry (Franța). A contat mult omul cu care am pornit la drum. Am realizat lucruri noi despre mine (cât de atașată sunt de copiii mei, de exemplu. Întotdeauna am avut senzația că lor le va fi greu dacă voi lipsi, dar s-a dovedit că nevoile erau mai degrabă ale mele, fetele s-au acomodat destul de ușor). A fost o experiență intensă, dar se pare că așa funcționez mai bine, când e tensiune și sunt emoții mari, liniștea și tihna nu prea îmi priesc mai mult de câteva ore. 😊
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Maria Orban?
Am citit mult și de-a valma, nu țin minte să fi fost marcată de ceva anume în afară de fascinația pentru Jules Verne – pe care îl asociez acum, la ani distanță, cu zilele lungi de vară, căldura, iarba cosită, furnicile care se tot încurcau în paginile cărții.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitoarei Maria Orban?
Nu pot să spun că am o carte preferată de călătorie. Totuși, îmi place mult cum scrie Peter Mayle, de exemplu, și m-au impresionat În sălbăticie și În aerul rarefiat, de Jon Krakauer.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Nu. Tot ce fac este să asociez niște spații cu niște scriitori și să mă bucur că sunt acolo și că mă plimb prin zone în care odată au fost și ei. Așa a fost cu Lisabona și cu Pessoa, cu Rășinari și Cioran, cu Târgu-Mureș și Attila Bartis. M-aș duce oricând în orașe din Norvegia sau Islanda pentru că am văzut multe seriale polițiste pline de ceață și zăpadă sau aș călători prin SUA pe urmele lui Richard Ford. Aș da o fugă până la Sapporo, să stau de vorbă cu Raluca Nagy, sau până în Weiten, să mă plimb puțin cu Ruxandra Novac.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Dacă aș ajunge pe o insula pustie (deși nu aș vrea), cred că aș prefera să am cărți pe care nu le-am citit încă (și sunt o groază – de exemplu, acum îmi doresc foarte tare să ajung la Note despre suferință, de Chimamanda Ngozi Adichie). În concediu nu iau cărți după mine, îmi place să cumpăr din locurile pe care le vizitez, mi se pare mai frumos și mai încărcat emoțional. Din ultima călătorie am cumpărat un microroman scris de Annie Ernaux, Le jeune Homme, și mi-e drag tare și pentru că îmi place mult ideea în jurul căreia e construit, dar și pentru că mă leagă de zilele acelea și de o anumită atmosferă.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Cartea mea îndeamnă spre o călătorie interioară, mai degrabă. Dar, sigur, ea poate fi citită oricum și oriunde, cât timp există disponibilitate. Mai cred și că ea poate vorbi în feluri diferite și fiecare va vedea altceva sau va remarca lipsa a ceva, în funcție de structura și emoțiile aduse în lectură.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Încă nu știu, probabil la mare, cu copiii, în rest, mizez pe inspirația de moment.
