Invitatul cu nr. 51 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Dan Lungu.
Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008) și Părul contează enorm (2019), romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sunt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sunt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014), Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și Pâlpâiri (2018), precum și cartea pentru copii Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite (2021). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colab.), Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colab.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colab.) și Cartea copilăriilor (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez. Cea mai recentă carte publicată este ”Șoferul din Oz”, apărută la Editura Polirom, 2022.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Dan Lungu?
Iată o întrebare în principiu simplă, dar la care mi-e foarte greu să răspund. Asta pentru că am perioade când nu pot sta locului și aș călători oriunde, dar și momente când mai ușor scoți afară ursul aflat în hibernare decât să mă faci pe mine să ies din casă. Cu toate acestea, am călătorit destul de mult la viața mea. Cel mai adesea însoțindu-mi romanele la târguri de carte, saloane de literatură, lecturi publice sau alte tipuri de evenimente culturale. Sunt mai curând pasionat de plimbări decât de călătorii, deși voiajele în care se schimbă în mod radical peisajul, fizionomiile, mentalitățile mă fascinează.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Dan Lungu?
Nu există călătorii perfecte decât în amintire. Dar, în fine, o călătorie aproape perfectă este aceea care pică din senin și nu e minuțios organizate, alături de oameni faini, cu care poți discuta inteligent despre cele văzute, în locuri noi și care își rămâne ca o experiență
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Una dintre cele mai interesante călătorii a fost în Franța, cu ocazia programului ”Les belles étrangères”, când România a fost țară invitată. Nu atât lecturile și plimbările din Paris m-au fermecat, cât întâlnirile cu comunități de cititori din Franța profundă, care este foarte diferită și foarte primitoare. Apoi a contat foarte mult compania în care s-a întâmplat totul, adică alături de autori români de primă mână, dați-mi voie să-i enumăr: Gabriela Adamesteanu, Stefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Gheorghe Craciun, Letitia Ilea, Ion Muresan, Marta Petreu, Simona Popescu, Cecilia Stefanescu și Vlad Zografi. Aș mai pomeni printre călătoriile reușite drumul la Gavoi, în Sardinia, sau participarea la festivalul de la Mantova, care s-a dovedit e experiență extraordinară. Pe de altă parte, aș fi nedrept cu Istanbulul, care m-a fermecat, dar și cu festivalul de la Guadalajara din Mexic, atât de diferit de spiritul european.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Dan Lungu?
N-am fost un mare cititor de cărți de călătorie în copilărie și adolescență, preferam romanele de aventuri, cele polițiste (într-o vreme) și mai cu seamă cele psihologice. Dar cred că toate romanele de aventuri au ceva de carte de călătorie – și invers. Există un ritm al schimbărilor de situație și de stări de spirit care le apropie. Urmăream cu nesaț serialul ”Toate pânzele sus”, după cartea lui Radu Tudoran și ”Aventurile lui babușcă”, după Petre Luscalov. Desigur, Jules Verne, deși n-am fost un admirator înfocat al lui. Citeam Karl May, Alexandre Dumas, Paul Feval, Ponson du Terrai, Eugen Sue. Harriet Beecher Stowe și Daniel Defoe. Îmi plăceau povestirile cu haiduci și romanele cu cavaleri ale lui Ioan Dan. Cu siguranță mai sunt și altele, care nu-mi vin acum în minte, n-am rememorat de mult acea perioadă.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Dan Lungu?
La maturitate am început să descopăr farmecul scrierilor memorialistice, al jurnalelor și al cărților de călătorie. Din categoria celor din urmă, am devenit un fan al lui Nicolas Bouvier. ”Rostul lumii. Jurnalul unei călătorii” este o capodoperă, pe care am descoperit-o în discuție cu regretatul Emanoil Marcu, traducătorul în limba română al volumului. Mai există genul de cărți de călătorie care practică mai degrabă o descriere etnologică și nu au neapărat o miză estetică, deși nu o ignoră. Au șarmul lor. De exemplu, ”Prin Romania. Carnete de drum” a lui Mirel Bănică.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Nu. Planificarea călătoriilor mă plictisește îngrozitor. Dar oriunde ajung, caut urmele scriitorilor, ale artiștilor sau cărților. Dimensiunea culturală – atât în sens de cultură înaltă, cât și antropologic vorbind – este esențială în călătoriile mele.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Aș lua cartea pe care o citesc în acel moment, dacă nu am reușit să o termin acasă. În călătoriile lungi, prefer romanele groase. E un mod de a mă simți confortabil, locuind în aceeași carte, în timp ce lumea din jur se schimbă.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Nu-mi dau seama…Este evident că nu-s cărți de călătorie, dar ce tentații de voiaj pot naște în sufletul cititorilor mi-e greu să spun.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Visez să bat la pas Cadrilaterul. De o bucată de vreme am o slăbiciune pentru Dobrogea. Nu știu de unde-mi vine.
