Că televiziunile noastre comerciale sunt necrofile nu cred că mai este nici o noutate. Molima se trage şi din transmiterea LIVE a Revoluţiei Române din decembrie 1989 când o lume întreagă a asistat la spectacolul regizat atât de bine şi în care câteva sute de oameni au murit în direct. Ştirile de la ora 17 ale canalului Pro Tv abundă de ani buni în a prezenta diverse crime, topoare în cap, înjunghieri urmate de incendierea soţiei, sugrumări, tranşări cu săbii ninja sau cu simple iatagane (căci, da, am aflat cu stupoare că în urma unei percheziţii la sediul social al unor infractori s-au găsit şi aceste arme pe care le credeam aparţinând doar ienicerilor lui Murad al II-lea) înecări în Dunăre sau alte diverse pârâuri, sfâşieri nu interioare ci animalice.
Întreaga paletă cu care, din păcate, am ajuns să ne obişnuim prea repede. Logica acestei avalanşe de nenorociri este simplă şi prinde la mulţimea telespectatorilor de la oraşe şi sate: iete bre ce s-a întâmplat! Această logică surprinde fericirea celui care asistă la nenorocul semenului său. Inutil de specificat că nenorociri au avut loc de când omul a părăsit grota în căutarea vânatului însă dominaţia televiziunilor comerciale a scos la iveală (şi) aceste instincte uitate pe care două mii de ani de Creştinism şi treptată civilizare au încercat să le înlăture. Cu mai mult sau mai puţin succes. Regimul comunist a pus în surdină întreaga paletă a acestui tip de nenorociri astfel încât regăsirea libertăţii de exprimare a adus şi fascinaţia pentru tot ceea e era reprimat de către cenzura nemiloasă, de la literatura subversiva până la violuri şi omucideri.
Se pare că noua modă în materie de necrofilism a televiziunilor româneşti este transmiterea în direct a înmormântărilor diverselor personalităţi publice care, prin moarte dovedesc că şi legendele îşi dau obştescul sfârşit. Însă ele trebuie să o facă cu pompă, cu fală. Liderul celui mai mare partid de opoziţie, un anume fost mic Titulescu a atacat dur Televiziunea naţională pentru deturnarea şi manipularea maselor prin NETRANSMITEREA în DIRECT a înmormântării bardului de la Bârca. Cei care nu mai locuiesc în România sunt sfătuiţi să citească de două ori această propoziţie care, scoasă din contextul ei românesc, nu poate fi înţeleasă. O poziţie normală, demnă (în sfârşit!) a TVR care îi poate aduce mari ponoase căci acelaşi minuscul lider politic a ameninţat că va demara procedurile parlamentare prin care s-ar elimina taxa audio-video plătită de întreaga populaţie pentru a susţine financiar televiziunea şi societatea de radiodifuziune române. Taxă pe care de altfel acelaşi partid a inventat-o însă se ştie care este principiul călăuzitor al politicienilor români: atât timp cât mă lauzi pe mine eşti profesionist şi echidistant, problema gravă la adresa securităţii României, existenţei şi bunei funcţionări a democraţiei româneşti apare doar când rivalul meu este şi el, la rândul său, apreciat/lăudat/periat (căci între timp el e la putere iar eu am ajuns, of, ce dezastru pentru fătuca asta, democraţia valaha, în opoziţie).
Nota bene – a nu transmite în direct o înmormântare este considerat un atentat la memorie, o subminare din interior a poporului român, o simplă comandă politică, o făcătură (cuvânt foarte îndrăgit de acelaşi clan aparte, cel al politicienilor români). Instrumentalizarea înmormântărilor a fost folosită cu mult succes de republicanii irlandezi în timpul lungului conflict civil din Ulster, înmormântarea vreunui voluntar omorât de Armata Britanică sau serviciile speciale devenind un adevărat prilej de propaganda militantă din partea militanţilor catolici. Nu erau transmise la televizor ci doar înregistrate din dube mai mult sau mai puţin ascunse de către MI4. Orice comparaţie cu Ulster nu cred că pică bine României.
Moda transmiterii LIVE a înmormântărilor a creat-o iarăşi OTV, această adevărată televiziune a poporului român de joasă speţă în ideea de a se înfrupta cât mai mult din audienţa sinuciderii Mădălinei Manole. Propun ca şi naşterile vedetelor de diverse rituri ( cântăreţe, modele ne-paideice, amante de poeţi, prezentatoare TV) să fie transmise la fel de LIVE precum înmormântările pentru a se elimina discriminările. Ne-am alinia la normele antidiscriminare propovăduite de Uniunea Europeana. Poporul doreşte să vadă curgând şi sânge, placente, lichid semiotic iar dorinţa poporului televizual ne este poruncă mai ales că este o ocupaţie atât de profitabilă. Un simplu alibi ipocrit căci toţi aceşti oameni nu dau nici o ceapă degerată pe dorinţele poporului, idiosincrasiile lui fiind doar un excelent motiv de îmbogăţire.
Pentru a canaliza interesul crescând al unei populaţii oricum în plin proces de îmbătrânire înfiinţarea unui post de nişă, Înmormântări TV, nu ar mai părea un lucru absurd ci doar o nouă modalitate de a servi publicul. Ducând absurdul mai departe, doritorii ar putea chiar să “cotizeze” în timpul vieţii pentru a-şi asigura transmisia în direct a înmormântării. Ce rumoare ar mai fi printre vecini, câtă invidie ar suscita transmisia… Din păcate multe gesturi care păreau iniţial complet deplasate au început să facă parte din normalitatea noastră strâmbă iar cei care le-au iniţiat au devenit inovatori cu viziuni înaintate.
Decriptat, acest mic articol nu se doreşte altceva decât un strigat de alarmă: bre producătorilor, măi realizatorilor, băi mogulilor, lăsaţi morţii să se odihnească în pace, lăsaţi rudele să-şi plângă morţii în linişte, în demnitate, nu deturnaţi în profitul vostru financiar şi această ultimă urmă de demnitate umana neatinsa de flagelul mass-(co)media. Nu de alta dar la câte sute de alte vedete se pregătesc să dea ortul popii într-un orizont temporal mediu, mă tem că însăţi înmormântarea se va demonetiza ajungând un lucru banal. Şi, BREAKINGNEWS, nu trebuie uitat că toţi vom muri. Ceea ce va face diferenţa este cum vom fi trăit.