White House Down (2013) – Alerta de gradul zero
Regia: Roland Emmerich
Scenariul: James Vanderbilt
Distributia: Channing Tatum, Jamie Foxx, Maggie Gyllenhaal, James Woods, Jason Clarke
De ce trebuie sa vedem neaparat intr-un film versiuni ale altuia? Si daca tot o facem, de ce trebuie sa ne dam neaparat rotunzi si sa strambam nemultumiti din nasul nostru fin de supraversati cinefili?
De ce sa nu ne bucuram de “inca o poveste” din sirul acelora despre care viata ne demonstreaza ca uneori devin realitate crunta? La urma urmelor, toate povestile (si fiecare in sine) au un filon comun – viata cu milioane de fatete si un factor “x” de posibilitate.
Acesta este si cazul productiei de fata, adusa pe piata romaneasca de InterComFilm Distribution in mijlocul unei veri capricioase.
Doar si pentru asteptarea de a–l revedea pe Jamie Foxx (Django Unchained / The Soloist / Law Abiding Citizen / Ali) alaturi de Channing Tatum (vorba lui Jovi – “placerea mea vinovata” 🙂 ) – cei doi formand o pereche bine acordata in actiune – merita sa mergeti cu incredere la acest film.
Da, trebuie sa recunosc ca “White House Down” se constituie si evolueaza intr-o formula cunoscuta si recunoscuta cu usurinta, aceea a pericolului terorismului practicat de grupari de sociopati exceland in aptitudini necesare, aflati sub conducerea unor minti nevrotice si razbunatoare – in spatele carora se afla insa – interese puternice economice si politice. Da, trebuie sa recunosc ca filmul abunda in clisee binecunoscute cu suflu patriotard, printre care preponderent este acela ca orice s-ar intampla, oricat de grava ar fi situatia, Dumnezeu este de partea Statelor Unite si acestea reusesc sa salveze omenirea 🙂. Si alte clisee prezente cu duiumul in ultima vreme … si amintesc aici unul … cum ca mercenari sociopati de provenienta central-europeana, precum “Emil” sau “Vadim” sunt antrenati in actiuni teroriste impotriva “marelui Jack”, etc, etc.
Formule binecunoscute, dar tratate excelent intr-un scenariu si sub o regie bine puse la punct din punct de vedere al ritmului si tensiunii cinematografice. Atata ritm si tensiune si bineinteles adrenalina, incat spectatorul cu greu mai poate observa unele neconcordante sau infantilisme.
Emotii intense, oarece miresme de romantism, patriotism si nu de putine ori replici pline de umor de calitate. Si mai presus de orice, o excelenta punere in opera cinematografica a scenelor de urmarire, de lupte corp la corp sau de lupta in ansamblu … o adevarata coregrafie instrumentata de Directorul de imagine Anna Foester. Scene de mare efect spectacular si de satisfactie pentru iubitorii filmelor de gen. Si de ce nu … inca o calatorie cinematografica prin CASA ALBA.
Ce mai ofera filmul (in afara de Channing Tatum – nu ma pot stapani 🙂 )? Ofera caractere umane extrem de bine conturate; cu trecutul lor, cu devenirea lor, cu determinarea lor, cu frumusetea sau uratenia lor!
Si nu in cele din urma … cred ca oricand este nevoie de inca o atentionare si de inca un semnal de alarma asupra posibilitatii reale ca o singura clipa de neatentie sa condamne omenirea la neant! Suntem atat de puternici pe cat de vigilenti intelegem ca trebuie sa fim!
Un scenariu scris de James Vanderbilt (da, da, din familia renumita), intrat pe mana unui maestru al genului – Roland Emmerich (Independence Day, The Day After Tomorrow, etc), cu o distributie mare-mare si tare-tare si repet, nu in ultimul rand – cu replici pline de umor, la care sala reactioneaza defulandu-si tensiunea acumulata. Si cum sa nu razi la replica Presedintelui Sawyer (atentie … nu Tom Sawyer): “With all the power of my office as president of the United States, I say fuck you!”
Puteti vizita si consulta situl filmului aici.
Nota: 6.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=iXufri0Ts3c’]
