Filme Filme americane Recomandat

Wanted (2008)

Wanted (2008)
Regia: Timur Bekmambetov
Distributia: Angelina Jolie, James McAvoy, Morgan Freeman

Faptul că m-am hotărât să văd Wanted nu a venit ca urmare a pasiunii mele pentru gen; dimpotrivă, mă feresc de obicei cât mai mult de filme ale căror trailere sau simple fotografii îmi arată urmăriri dotate cu pistoale super-sonice şi maşini coborâte direct din viitor. Ideea cu Wanted mi-a venit, însă, sâmbăta trecută – prea multă muncă susţinută îmi împinsese mintea să plângă după ceva simplu de urmărit.

În plus, JamesMcAvoy. Iar cu acest argument am spus totul, în opinia mea 🙂

Wesley (zisul James) este un funcţionar obişnuit, un soi de contabil, veşnic terorizat de şefa lui directă şi dublu înşelat, atât de iubită cât şi de cel mai bun prieten. Viaţa lui anostă, marcată doar de atacurile de panică, ia o turnură neaşteptată când Wesley este prins la mijloc într-un schimb futuristic de focuri. Scăpat de abilitatea lui Fox (Angelina Jolie), este dus la sediul unei organizaţii vechi de sute de ani – Ordinul Ţesătorilor. Aceştia, în esenţă, se ghidează după modelele ţesute de ceea ce ei numesc soartă, care le transmite într-un cod secret numele diverselor persoane mai mult sau mai puţin influente care trebuie să moară. Fostul funcţionar se află deci în pragul unei experienţe care îi va schimba viaţa, purtând pe umeri şi povara de fi urmaşul tatălui său, unul dintre cei mai faimoşi asasini ai Ordinului.

Un aspect pe care nu m-am putut abţine să-l remarc este coloana sonoră; nu doar că îmbracă precum o mănuşă efectele speciale şi scenele de acţiune, dar aş asculta-o şi independent. Printre numele care se regăsesc pe ea se află Nine Inch Nails şi Sarah Brightman – aşadar, nici o surpriză.

Trecând peste aspectul de credibilitate vagă (Cum Să Transformi Funcţionarii În Asasini. Ghid de 6 săptămâni), filmul ar putea să placă în mod deosebit pasionaţilor de: efecte speciale – mai ales dacă implică urmăriri de maşini şi confruntări înarmate cu mişcări matrixiene; violenţă dusă la extrem – filmul poate fi descris cu uşurinţă drept sângeros, conţinând suficiente scene de tortură inutilă şi poate prea multe detalii scabroase.

Twist-ul de mijloc era previzibil, sau ar fi pentru oricine a urmărit vreodată filme de gen. Reacţia lui Wesley este suficient de lipsită de consistenţă, la fel ca şi finalul, pe care, personal, l-aş fi văzut cu totul altfel. Cred însă că James McAvoy, în esenţă un actor de construcţie, de filme psihologice, de emoţie transmisă cu uşurinţă, natural, şi-a dorit să încerce şi un asemenea rol. Trebuie spus că este, oricum, cel mai interesant personaj, şi poate singurul care trece printr-o schimbare oglindită nu doar de acţiune, ci şi de modificarea caracterului său.

Per ansamblu, 6/10. Observ că nu este departe de 6,7 obţinut pe IMDB.

Nota: 6/10

Articole similare

”Monster”-ul lui Nicole Kidman: Destroyer (2018)

Dan Romascanu

Agentul Cormac, de Neal Asher

Iulia Dromereschi

Un film, doua pareri: Little Miss Sunshine (2006)

Jovi Ene

16 comments

Laura Trisca (Meleaca) 1 mai 2012 at 18:22

Nu m-a dat pe spate, dar a fost oki, din al meu pdv…

Reply
Jules 1 mai 2012 at 18:36

Aaaa fooost uuun fiiilm cuuu… James McAvoy, şi cam atât.

Un alt fel de James, într-un rol pe care l-a scos la capăt, deşi nu i se potriveşte.

Reply
Laura Trisca (Meleaca) 1 mai 2012 at 21:22

Nu i se potriveste si mie mi s-a parut. Dar am o afinitate pt el…:)) Jolie mi-a placut in Changeling

Reply
Jules 1 mai 2012 at 21:50

Changeling. S-a notat.

Reply
Gabo 1 mai 2012 at 20:44

O țâră mai bun decât The Tourist :))

Reply
Jovi 1 mai 2012 at 20:50

Despre The Tourist a scris Dan aici: https://filme-carti.ro/filme/the-tourist-2010-15951/ Nota 5, ce zici?
Eu am vazut Wanted acum vreo cativa ani. I-am dat nota 4.5 atunci, deci mult mai putin decat Jules…

Reply
Jules 1 mai 2012 at 21:10

Singurul motiv este că pe tine nu te impresionează, hmmm, dârzenia lui James McAvoy 😀

Cât despre The Tourist, şi eu le asociez pe astea mental, nu ştiu de ce. Or fi din categoria filme proaste cu actori buni? Cu riscul de a mă repeta, ce-i bun în TT este Paul Bettany (şi de aici se relevă clarisim afecţiunea mea pentru actori britanici şi ai peninsulelor etc înconjurătoare).

Dar îmi dă o idee discuţia! Filme bune cu Angelina Jolie! Încep vizionarea săptămâna viitoare, posibil cu o recenzie despre Girl, Interrupted – favoritul meu – asta dacă nu există deja. Iar la Tomb Raider îmi amintesc că m-am distrat bine. Alte sugestii (în afară de Gia, pe care nu-l prea pot califica, şi de filmuleţul acela de adolescentă în care era o tipă rebelă… hmmm…)?

Reply
Jovi 1 mai 2012 at 21:24

Gasesti aici recenziile noastre la filmele ei: https://filme-carti.ro/tag/angelina-jolie/
Sunt curios ce zici la Tomb Raider, si filmul si Angelina mi-au placut mult (acum nu stiu cati ani, cand l-am vazut)…

Reply
Jules 1 mai 2012 at 21:53

Tomb Raider va fi. Şi Girl, Interrupted, întrucât nu îl remarc. Posibil să mai sap după câteva, cred c-a fost suficient de prolifică. Jucase în ceva cu Ryan Philippe, un film cu nuanţe bizare de păr. Şi acela va fi 🙂

Jovi 1 mai 2012 at 21:58

Te asteptam, Jules, ca de obicei…

Gabo 1 mai 2012 at 21:36

5 pare in regula, în cazul în care ce e sub șase e de nevizionat. Nu știu dacă ați văzut remarcile lui Ricky Gervais legate de The Tourist.

Nu mă dau în vânt după Angelina și nici după Johnny Depp, deși mi-a plăcut în Arizona Dream.

Reply
Jovi 1 mai 2012 at 21:49

Eu nu am vazut filmul, deci nu ma pronunt. Daca vrei sa discuti despre recenzia si nota noastra la The Tourist, poti face comentarii la acel articol si Dan iti va raspunde.
Cat despre Depp, eu cred ca e unul din marii actori care, in ultimul timp, isi aleg rolurile in functie de bani. Nu pot uita Edward Scissorhands, o capodopera, Arizona Dream, mentionat si de tine, Donnie Brasco si tot asa… Dar din ce in ce mai proaste algeri odata cu timpul…

Reply
Jules 1 mai 2012 at 21:52

Johnny Depp s-a plictisit, Jovi, şi se vede clar că nu mai primeşte provocări pe măsura capacităţii sale. Aşa că, vorba ta, merge pe raţiuni financiare, asigură viitorul copiilor şi joacă fiindcă nu ştie face altceva 🙂

Un fel de Brad Pitt, aşa.

Jovi 1 mai 2012 at 21:57

Brad Pitt inca joaca roluri de Oscar…

Rodik 2 mai 2012 at 11:36

Interesante puncte de vedere, in special pentru mine, un anti-fan al filmelor de gen. Totusi, filmul merita vazut, chiar pentru acele aspecte mentionate in recenzie. Si, da, coloana sonora e super!

Reply
Jules 2 mai 2012 at 11:57

Nu ştiam că ai văzut filmul.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult