Ise yarar bir sey (2017)
Regia: Pelin Esmer
Distribuția: Basak Köklükaya, Öykü Karayel, Yigit Özsener
‘Ise yarar bir sey’ (‘Ceva util’) al regizoarei Pelin Esmer este o combinație de film de artă și de ‘road movie’ destul de diferit de alte filme (nu prea multe, din păcate) pe care le-am văzut venind din Turcia. Dacă ar trebui să compar stilul ei cu o școală cinematografică pe care o cunosc mai bine, aș alege cinematografia „minimalistă” românească din ultimii 10-15 ani. Pelin Esmer se concentrează foarte mult pe detaliile vieții de zi cu zi, actorii ei sunt foarte bine selectați și îndrumați, iar înțelegerea psihologiilor și motivațiilor lor este profundă și simpatetică. Viziunea generală nu evită simbolismul, precum și o abordare critică, dar nu neapărat directă, a realității.
Eroinele filmului sunt două femei aparținând unor generații diferite, care se întâlnesc într-o gară înainte de a lua trenul într-o călătorie peste noapte spre un oraș îndepărtat de pe țărmul mării. Cea mai în vârstă are în jur de 40 de ani, pare încrezătoare și cultivată și îi place să observe viața și alte persoane cu o privire empatică. Se prezintă ca avocată și mai târziu înțelegem că ea este și poetă, un detaliu pe care îl descoperim treptat și care joacă un rol important în poveste. Cea mai tânără este în vârsta de 20 și ceva de ani, este o asistentă medicală care visează să devină actriță, vulnerabilă și stresată, deoarece călătoria ei are un obiectiv neobișnuit – să ajute să moară pe un prieten al unui prieten.
Cumva obligate la început de spațiul închis al trenului în mișcare (spațiu cinematografic clasic – acolo are loc mai mult de jumătate din acțiune), cele două femei intră într-un dialog care le ajută să se cunoască reciproc și ne ajută și pe noi, spectatorii să înțelegem cine sunt. La sfârșitul călătoriei cu trenul, poeta se alătură celei mai tinere în misiunea ei. O face din curiozitate? Poate pentru a înțelege ce poate să-l determine pe un om să dorească să moară? Sau, mai degrabă, pentru a evita moartea asistată și problemele potențiale prin care tânăra ar trece dacă și-ar pune în practică planurile și ar faptui un act fără întoarcere – interzis de moralitatea convențională și de legi?
Mi-a plăcut filmul, dar ar trebui să-i avertizez pe cei care citesc aceste rânduri că nu este un film ușor. Pelin Esmer are o mână sigură ca regizor de film, imaginea este frumoasă, jocul actorilor este excelent. Filmul are o calitate poetică, dar este lent, acțiunea se desfășoară încet, părțile frumoase cer să fie descoperite, iar unele dintre cele mai bune părți vin pe la sfârșit și sunt ascunse în dezvoltarea personajelor, în text citit de personaje sau ‘off-screen’, inclusiv unele poezii, în situații interesante pe plan psihologic, dar departe de a fi spectaculoase. O scenă, reuniunea de 25 de ani a colegilor de liceu la care participă femeia mai matură (întâlnire care era scopul inițial al călătoriei sale) oferă o viziune foarte clară asupra clasei de mijloc a societății turce și această este cea care mi-a reamintit scene similare în două filme românești. Este o scenă frumoasă și interesantă, dar cumva detașată de restul filmului. Nu există, de asemenea, nicio concluzie decisivă pentru poveste, mesajul pare a fi despre viața și moarte făcând parte din același univers unic, dar acest lucru este lăsat spectatorilor să decidă. Se poate spune, de asemenea, că frumusețea este în detaliile vieții așa cum sunt observate de eroina principală, dar asta nu face să merite să te agăți de viață cu orice preț.
