Vertigo (1958)
Regia: Alfred Hitchcock
Distribuția: James Stewart, Kim Novak, Barbara Bel Geddes
‘Vertigo’, realizat în 1958, pare astăzi, la prima vizionare sau la o revedere, ca o lecție de cinema lăsata moștenire de Alfred Hitchcock regizorilor care aveau să vina după el. Este o poveste complexa (inspirată de un roman francez al cuplului Boileau – Narcejac) care poate fi descrisă sau interpretată la mai multe nivele – o poveste de dragoste imposibilă și puțin perversă, o reflecție a raportului între ideal și realitate, o falsă intrigă detectivă (spectatorul știe mai mult decât eroii cam pe la jumătatea filmului) și o falsă poveste cu fantome. Distribuția include două dintre marile vedete ale cinematografiei americane a anilor ’50 într-unele dintre cele mai bune roluri ale carierelor lor. Vizual filmul este plin de inovații și efecte surprinzătoare, iar banda sonoră (creată de Bernard Herrmann, compozitorul partener al lui Hitchcock) joacă un rol important. Toate premizele unui mare succes sunt aici, și chiar dacă filmul nu s-a bucurat de o primire entuziastă la lansare (fără a fi însă o cădere), el a crescut în timp și este apreciat – pe bună dreptate – drept una dintre cele mai bune producții regizate de Hitchcock și unul dintre cele mai bune filme ale anilor ’50.
Povestea filmului se împarte în două părți. Fiecare dintre ele începe cu un eveniment traumatic prin care trece eroul principal. Filmul începe cu o secvență de urmărire pe acoperișurile orașului San Francisco în care John „Scottie” Ferguson asistă fără a-l putea ajuta la căderea mortală de la înălțime a unui coleg polițist. Eșecul său, datorat unei condiții medicale care îl face să aibă amețeli la înălțimi, pune capăt carierei sale în poliție. Este angajat de un vechi prieten pentru a o urmări pe Madeleine, soția acestuia, care pare a avea tendințe suicidare, cauzate posibil de ereditate sau chiar de duhul unei străbunici, victimă a unei tragedii petrecute cu un secol în urmă. Moartea lui Madeleine în împrejurări legate tot de frica sa de înălțimi, va fi încă o traumă pentru John. Nu o poate uita pe femeia de care se îndrăgostise și de a cărei moarte se simte răspunzător și o caută peste tot. Când pare că a regăsit-o – pe ea sau o altă femeie care îi seamănă -, lucrurile se complică și mai tare.
Precum majoritatea filmelor bune, ‘Vertigo’ poate fi povestit și interpretat la mai multe nivele. În opinia mea, este în primul rând filmul unei obsesii, cea a eroului pentru femeia de care se îndrăgostește și pe care o iubește și dupa moarte. Orice altă femeie va întâlni o va vedea tot pe ea, și va încerca să o remodeleze după același ideal. Finalul este deschis interpretărilor diferite, eu o prefer pe cea moralistă combinată cu o nuanță de suprarealism.
‘Vertigo’ aparține acelei perioade de maturitate a lui Hitchcock în care limbajul său cinematografic este mai bogat și mai expresiv de la un film la altul. Începe filmul în alb-negru pentru a trece la color și a experimenta cu efecte și culori combinate savant (dominante sunt verdele și rosul). Inventează efecte speciale cu ajutorul aparatului de filmat inclusiv celebrul efect ‘Vertigo’ cu camera făcând zoom-in și aparatul miscandu-se în recul. Folosește animația și își învăluie eroii în cețuri sau în aure de adorație. Maestrul nu numai că era deschis inovațiilor, era în avangarda lor. Ni-l putem doar imagina bucurându-se și experimentând cu entuziasm în epoca efectelor computerizate.
Mărturisesc că nici James Stewart și nici Kim Novak nu sunt genul meu de actori ca tipologie sau stil de interpetare. Diferența de vârstă face relația dintre ei puțin credibilă și amândoi mi se par prea țepeni și prea ferchezuiți pentru a-mi da senzația de magnetism pasional dorită probabil. Hitchcock prefera insinuările bazate pe jocul actorilor și pariul cred că îi reușește, în special în cazul lui James Stewart. Dar dacă ar fi să aleg personajul meu preferat din film, acesta este Marjorie, în rolul fostei logodnice a eroului, devenită prietenă, consilieră și iubită frustrată, interpretată de Barbara Bel Geddes, actriță pe care serialul ‘Dallas’ o va face celebră cu vreo două decenii mai tărziu. Filmul acesta a fost și rămâne o delectare la vizionare atât pentru spectatorii aflați în căutarea unui divertisment de calitate, cât și pentru cinefilii și cineaștii cu caietele de notițe pregătite pentru a primi lecția maestrului.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.britannica.com/topic/Vertigo-film-1958)
