The War with Grandpa (2020) – Un tataie de coșmar
Regia: Tim Hill
Scenariul: Tom J. Astle, Matt Ember, Robert Kimmel Smith
Distributia: Robert De Niro, Oakes Fegley (Peter), Poppy Gagnon (Jennifer), Uma Thurman, Rob Riggle, Jane Seymour, Christopher Walken, Cheech Marin, Laura Marano
Multi critici de film sau pur si simplu spectatori din categoria “pretiosilor” si a celor cu “suflete uscate” s-au grabit sa desfiinteze acest film, balacarindu-l in toate felurile si aratand cu degetul acuzator catre De Niro si Walken si Seymour, numindu-i ramoliti si declarand sententiosi pelicula drept “depresiva”.
Sa fi vazut acestia un alt film decat acela pe care tocmai l-am digerat eu in hohote de ras si cu un zambet final, relaxat si multumit?
Sunt constienta ca nu este vorba despre o mare opera de arta cinematografica intelectuala abordand problemele acute ale omenirii, dezvaluind malversatiuni politice menite sa ingenunchieze democratia, inundand in sange strazile oraselor supuse criminalitatii la cele mai inalte cote, atentionand asupra pandemiilor ce sunt gata-gata sa atace, tinandu-ne cu ochii beliti catre zarile de unde stau la panda razboinici inamici ai planetelor lacome sa cucereasca Terra noastra cea de toate zilele si cate si mai cate alte alea!
Dar sunt constienta si de faptul ca eu – si indraznesc sa cred ca si altii in jurul meu, avem nevoie de o comedie usoara, simpla, de viata, cu intamplari de familie posibile (si cate nu sunt), pline de umor (chiar daca se intampla si in propria familie), dar si pline de invataminte lesne de inteles si de insusit.
Da, este vorba despre familie, cum sa traim si sa depasim disparitia unui parinte/bunic varstnic, cum sa respectam si sa ne ocupam de un parinte/bunic varstnic in viata, cum sa socializam, cum sa ne educam copiii/nepotii, cum sa ne facem si sa ne pastram prietenii. Si cum sa nu renuntam niciodata la speranta si mai ales… la simtul umorului.
Pornim de la faptul ca Ed (De Niro), care nu a depasit inca psihologic pierderea nevestei sale, are un mic accident, si piciorul sau trebuie sa se refaca. Prin urmare trebuie sa accepte, macar temporar, sa locuiasca impreuna cu familia fiicei sale (sot + trei copii). Doar ca exista o “mica” problema: simpaticul nepot Peter trebuie sa disponibilizeze camera sa (cu acces la baie) in favoarea bunicului si sa se mute in pod. Ei… si de aici incolo… incepe razboiul cu bunicul 🙂
Un razboi plin de umor, alimentat cu idei si strategii dinspre partea lui Peter –colegii sai de scoala contribuie din plin, ponderat intelept si rabdator dinspre partea bunicului (in triada cu doi vechi amici) , imblanzit de dragastoasa nepotica Jennifer… si sa nu uitam de adolescenta Mia in care incep sa colcaie hormonii 🙂 Sunt momente in care intreaga casa a familiei pare o casa de nebuni, problemele se tin lant, insa gag-urile vin unul dupa celalalt, sunt de bun gust si starnesc hohote de ras, prin spntaneitatea si buna lor administrare, chiar daca sunt previzibile. Asta repet – daca spectatorul acestui razboi familial are simtul umorului.
Momente de viata credibile, intelepciunea maturilor in ponderarea pornirilor pustimii, intelegerea si respectul copiilor pentru aceia care ii iubesc si ii ocrotesc. Si alinarea singuratatii la senectute, prin prietenie, socializare si de ce nu, printr-o noua relatie sentimentala.
Sunt momente emotionante (dar fara exces), precum excursia lui Peter la pescuit cu bunicul.
Sunt momente hilare din razboiul dintre bunic si nepot, precum cea privind crema de ras transformata in mulaj de ipsos sau sarpele unduind in asternut sau in masina mamei sau secventele de jumping-catch ball (intre echipele seniorilor si juniorilor).
Sunt actori mari care intra cu placere si naturalete in aceasta comedie de familie si este o placere sa ii vezi pe Robert de Niro, Uma Thurman, Jane Seymour si Christopher Walken alaturi de micii, dar talentatii Oakes Fegley – Peter si Poppy Gagnon –Jennifer, doua mutriţe extrem de simpatice.
Imaginea semnatea de Greg Gardiner este vie, relaxanta, plina de luminozitate calda si avantajeaza deopotriva atat chipurile proaspete ale pustilor, cat si ridurile maturilor.
Muzica semnata de Aaron Zigman “se pupa” bine cu imaginea.
Am trait si traim zile problematice pentru fiecare dintre noi… mai nimic de ras in viata de zi cu zi. Prin urmare, alegeti sa vedeti acest film, seara e cel mai bine… va veti relaxa, veti rade si veti avea un somn usor, fara vise negre!
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Themovieelite.com)
