Lord of the Flies (1963) – Împăratul muștelor
Regia: Peter Brook
Distribuția: James Aubrey, Tom Chapin, Hugh Edwards
Peter Brook a fost unul dintre cei mai mari regizori din istoria teatrului. Cu filmul a experimentat mai mult în prima jumătate a carierei sale. ‘Lord of the Flies’ (1963) este a doua și ultima sa aventură totală în universul cinematografiei – unul dintre cele doua filme de lungmetraj pe care le-a realizat și care nu au vreo legătură directa cu teatrul. A ales să ecranizeze romanul de mare succes și de mare impact (studiat în școli în multe părți ale lumii) al lui William Golding fiind foarte conștient de diferențele dintre cele două arte. Decenii mai târziu scria despre aceasta experiență: ‘Am crezut că motivul pentru care am transpus într-o altă formă capodopera completă a lui Golding a fost, în primul rând, că, deși cinematografia diminuează magia, introduce dovezi.’ Pentru el comparația carte vs. film nu are sens. Oare într-adevăr cinematografia diminuează magia? Concretul imaginii ucide imaginația? Chiar acest film este una dintre probele contrarii.
Această versiune cinematografică a romanului ‘Lord of the Flies’ este în același timp fidelă în spirit și liberă în formă. Pentru a filma, Brook a selectat echipa de actori copii și adolescenți și i-a dus pe o insulă unde vreme de câteva săptămâni a filmat în ordinea cronologică a întâmplărilor de pe ecran. Le-a explicat în fiecare zi tinerilor actori esențialul a ceea ce se va întâmpla în ziua respectivă și i-a lăsat să-și găsească singuri gesturile și cuvintele. Așa a prins viață povestea grupului de copii dintr-o foarte burgheza școală engleză care sunt evacuați din Londra în timpul unui război neprecizat istoric și care ajung – fără niciun adult – pe o insulă pustie atunci când avionul lor se prăbușește în mijlocul oceanului. Copiii aplică cunoștințele de supraviețuire învățate în scoală sau familie, urmează sau inventează regulile de comportament, descoperă în ei instinctele sociale și încearcă să le aplice în situația în care se găsesc deodata. Nu întârzie însă să apară și conflictele, diferențierile sociale, prejudecățile și mai ales instinctele de supraviețuire prin forță și în detrimentul celorlalți – toate acele balasturi și fațete ascunse ale firii omenești care sunt reprimate prin educație. În decurs de câteva zile ordinea socială se destramă, copiii reconstituie divizarea societății maturilor, cei care încearcă să acționeze prin rațiune pentru a asigura supraviețuirea grupului devin o minoritate marginalizată, teama, ignoranța și idolatria generate de acestea își fac apariția, iar violența devine modul de expresie al relațiilor dintre membri grupului. O metaforă mai elocventă a pericolelor destrămării structurii sociale este greu de imaginat.
Peter Brook a filmat vreo 60 de ore de peliculă alb-negru, și a lucrat vreme de un an la post-producție pentru a realiza cele două versiuni care au ajuns pe ecrane. Tema post-apocaliptică nu era complet nouă atunci când a fost făcut filmul, dar abordarea lui Brook este profundă și cu impact emoțional și ca mesaj politic. Tehnica intervenției minime a regizorului prin acordarea unei libertăți aproape complete de interpretare a scenelor de către actori este considerata și astăzi ca o noutate, dar iată că ea a fost imaginată și folosită de Peter Brook încă de la începutul anilor ’60 și încă cu actori foarte tineri și amatori. (Doar doi dintre participanții la film au urmat vreo carieră actoricească în deceniile următoare). ‘Lord of the Flies’ m-a captivat și m-a șocat prin puterea expresivă și emoția directă pe care o transmite. Peter Brook a deschis drumuri noi în teatru și a lăsat un impact important în această artă. Dacă s-ar fi dedicat total sau mai mult filmului, influența lui în cinematografie ar fi fost, după toate probabilitățile, similară.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
