O nouă ediție a poeziilor lui Eminescu în ebraică

Am emigrat din România în 1984. La plecarea spre Israel a trebuit să renunț cu mare durere la o bibliotecă de câteva sute de volume, cumpărate din banii ‘de buzunar’ ca elev, din cei câștigați din meditații în studenție, și din salariile primilor mei ani de inginerie. Fiecare carte era un univers întreg. Am expediat spre viitoarea mea incertă adresă doar vreo trei pachete de cărți. Limitele erau cel mult zece cărți, cel mult cinci kilograme în fiecare pachet. Una dintre cele cel mult 30 de cărți luate să mă însoțească în noua viață era ediția 1960 a ‘Poeziilor’ lui Mihai Eminescu. O am și astăzi în biblioteca reconstruită, care acum numără mii de volume.

Ca mine cred că au fost și sunt mulți dintre evreii plecați din România.

Aproape că nu exista un subiect mai fierbinte pe care să-l discute evreii originari din România decât biografia lui Mihai Eminescu și felul în care ne raportăm, cei care continuăm să trăim – macar în parte – în spațiul cultural și intelectual al limbii române, la opera sa. Poetul național al românilor a trăit intre evrei și evreii i-au citit și apreciat poeziile și au suferit atunci când s-a produs derapajul său xenofob și antisemit în publicistică și în infama ‘Doină’. Limba ebraică și literatura în această limbă și-au început renașterea în epoca modernă în timpul vieții lui Eminescu. Poezia lui Mihai Eminescu a început să fie tradusă în limba ebraică în primele decenii ale secolului 20. Celor interesați de istoria traducerilor și a receptării lui Eminescu în spațiul ebraic le recomand excelentele articole și conferințele istoricului Lucian-Zeev Herșcovici. Ni se oferă acum o nouă și remarcabilă contribuție în acest spațiu – volumul bilingv de ‘Poezii alese’ publicat într-o primă ediție în 2022 și care acum, în 2024, se bucură de o a doua ediție – revizuită și completată. Prima ediție a apărut la Editura Teșu și sub egida unei instituții care se numește ‘Centrul Cultural Israeliano – Român din Tel Aviv’. A doua ediție menționează ‘Docu-Print’ că editor grafic. Autoarea traducerilor este Adina Rosenkranz-Herșcovici, o personalitate multi-culturală completă și complexă, scriitoare și poetă, traducătoare și actriță, profesoară apreciată și îndrăgită, care se simte destul de acasă în cel puțin patru limbi pentru a scrie ea însăși poezie și a transpune operele marilor poeți dintr-un univers în altul.

Pentru a-l aborda pe Eminescu și a-l traduce în limba ebraică trebuie mai mult decât trăirea poeziei și cunoașterea perfectă a celor două limbi. Poetica eminesciană este un text fundamental al limbii și literaturii române în aceeași măsură în care psalmii din Biblie sunt un text fundamental al limbii și culturii ebraice. De aici provin tezaurul de cuvinte, gramatica și poetica și mai mult decât atât. Dacă începuturile poeziei de dragoste și erotice în literatura ebraică se afla în ‘Cântarea Cântărilor’, începuturile poeziei de dragoste și erotice în literaturii română se află la Eminescu. Cristalizarea conceptului de ‘popor al lui Israel’ se găsește în textul biblic, cristalizarea poetică a identității naționale românești se realizează în operele lui Eminescu. Relația dintre cele două culturi și identități naționale nu se oprește însă aici. Renașterea națională ebraică și ideologia sionistă s-au inspirat din mișcările naționale care au dus la formarea statelor din estul Europei în care trăiau evreii, inclusiv România. Imnul national ‘HaTikva’ și-a ales melodia dintr-o temă circulată în folclorul moldovenesc și textul ebraic a fost scris la Iași, în 1886, la puțini ani după ce Eminescu trăise aici câțiva dintre cei mai frumoși și mai tumultoși ani ai biografiei sale literare și personale.

Prima ediție (dar nu și a doua) include o introducere a regretatului academician Eugen Simion. Salutând apariția ‘în limba sfântă a Bibliei’ a poeziilor lui Eminescu, fostul președinte al Academiei Române a folosit ocazia pentru a dezvolta tema universalității lui Eminescu și a relevanței operei sale în context contemporan. Respingând eticheta de ‘xenofob’ aplicată poetului, Eugen Simion atribuie ‘fantasma străinului’ din articole și unele poeme faptului că Eminescu scria într-o epocă în care o parte dintre teritoriile românești se aflau sub ocupație străină, iar cele independente se dezbăraseră de puțină vreme de jugurile străine. Este, desigur, teza lui, pe care o putem accepta sau nu.

Universalitatea lui Eminescu și relația dintre poet și contemporanii săi evrei sunt printre temele principale ale celeilalte prefețe, inclusă în ambele volume în versiuni română și ebraică, semnată de Teșu Solomovici. Am reținut din finalul acestui text evocarea unui eveniment organizat în Israel cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului:

‘Poetul Shaul Carmel a evocat atmosfera eminesciană trăită în anii copilăriei la Botoșani. Membru al cenaclului „Mihai Eminescu“ din localitate, el avea grijă de întreținerea casei în care s-a născut Eminescu, la Ipoteșți. Poetul Sandu David, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni, a amintit de primele traduceri în ebraică din versurile lui Eminescu apărute în 1922, și de apariția în 1954 și 1990, în ebraică, a două volume din creația poetului. Rozina Cambos și Moscu Alcalay au recitat din Eminescu, cântăreții au interpretat romanțe pe versurile poetului, iar poeta Luiza Carol a recitat o variantă la Luceafărul a cărei acțiune se petrece pe… malul Mării Mediteraniene, într-o seară a războiului din Golful Persic.

De departe și fără contenire vine sunetul inconfundabil al poeziei eminesciene. Pe acest Eminescu, „poetul-nepereche”, îl avem la inimă, întru eternitate… ‘ (pag. 10-11)

Am insistat asupra acestui material critic, deoarece mi se pare foarte importanta prezentarea în context a poetului, jurnalistului și omului Eminescu atunci când este introdus într-o ediție tradusă într-o alta limbă, și în special când este vorba despre limba ebraică. Daca nu are vreo ascendență românească, este foarte probabil ca cititorul israelian să nu fi auzit niciodată despre Eminescu. Geniul poetului și personalitatea să trebuie prezentate în toată complexitatea sa și în contextul epocii.

Ce poezii a ales Adina Rosenkranz-Herșcovici să traducă și să includă în acest volum? Nucleul este format din poeziile pe care cu toții le cunoaștem din școală, unele dintre ele putem probabil și astăzi să le recităm. Majoritatea sunt poemele de dragoste, la care se adaugă câteva dintre poeziile cu tentă socială și polemică fata de lumea intelectuală și politică a vremii. Este inclus și un fragment din ‘Scrisoarea a III-a’, dacă nu greșesc este exact cel care apărea și într-unul dintre primele noastre manuale de limba și literatura română din școala elementară. Din poezia filosofică, cea mai remarcabilă este ‘Glossa’. Nu am probleme cu selecția, cred că ea este o bună introducere în miezul poeziei eminesciene. Cititorului israelian i se oferă practic ceea ce primește și citește și copilul român în primii săi ani de scoală. Aș fi adăugat totuși măcar un fragment din ‘Luceafărul’. Dintre preferatele mele lipsește și ‘Sara pe deal’, tare curios aș fi fost să știu daca Adina traduce ‘bucium’ în ‘șofar’ …

Doar două texte de proză sunt incluse în volum, între care un foarte frumos fragment din ‘Sărmanul Dionis’ incluzând descrierea maistrului Ruben, cărturarul evreu.

Când Eminescu este tradus într-o limbă străină exista două provocări imense: vocabularul și muzicalitatea. Din punctul de vedere al vocabularului, Eminescu a creat o limba română poetică și literară, a înfipt jaloni și a contruit repere de piatră într-un teren lingvistic care era încă în stadiul de nisipuri mișcătoare. Multe neologisme importate din limbile europene (în special franceza, desi formația intelectuală a poetului era germană) și-au făcut loc între cuvintele acceptate și introduse în vocabularul curent al limbii române datorita prezentei lor în textele lui Eminescu. Proza și publicistica joacă aici de altfel un rol la fel de important. În aceeași măsură însă, Eminescu privește și își extrage cărămizi de edificiu literar din textele cărturarilor și din limba populară vorbita în Bucovina copilăriei, în Ardealul adolescenței și în România mică în care și-a trăit maturitatea. Combinația dintre o limbă veche renăscută în spațiul cult și neologismele impuse de avansul timpurilor cuprinde exact același fel de dileme cu care avea să se confrunte, cu două decenii după Eminescu, Eliezer Ben-Yehuda, lingvistull și ziaristul care a pus fundamentele limbii ebraice moderne. Daca vorbim însă despre poezie, la Eminescu importantă este muzicalitatea. Măiestria să este inegalabilă în limba română și un pisc și în poezia universală. Pentru a păstra rima și ritmul interior, chiar și în mijlocul versului, Eminescu nu ezita să subordoneze sintaxa poeticii (‘Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă’ din același ‘Sara pe deal’).

Adina Rosenkranz-Herșcovici a urmat în traducerile sale logica și prioritățile eminesciene.  În ceea ce privește vocabularul a ales o cale de mijloc. Nu a recurs la ebraica biblică (asta ar fi însemnat să scrie precum cronicarii moldoveni) și a evitat cuvintele și construcțiile din ebraica contemporană. Eminescu a scris în anii 1870-80, când ebraica modernă abia făcea primii pași. Echivalentul epocii în literatura ebraică ar fi perioada primilor poeți importanți ai literaturii ebraice moderne – cei din anii 1920-30. Cam aici (cu excepțiile de rigoare) se situează vocabularul literar folosit în traduceri și rezultatul este în majoritatea cazurilor fluent și lipsit de stridențe. Accentul este pus pe respectarea și oglindirea metricii eminesciene și Adina Rosenkranz-Herșcovici realizează o adevărată performanță, transpunerea fiind în majoritatea cazurilor perfectă. Ordinea sau tipul rimelor este uneori modificat, dar mai niciodată abandonat, astfel încât deși textul este ebraic, atmosfera eminesciană traversează cu succes obstacolul traducerii. Parafrazând celebrul dicton italian, Adina traduce și nu trădează.

Simt nevoia să fac însă o observație critică legata de paginație. Ideea de a pune în această ediție bilingvă față în făta originalul în limba romana și traducerea în limba ebraica este foarte buna și funcționează perfect în cazul poemelor care încap pe o singură pagină. Atunci însă când textul se revarsă pe mai mult decât o pagină, cred că ordinea paginației ar fi trebuit să fie cea a cititorului de limbă ebraică. În definitiv, este vorba despre o traducere și publicul-țintă este în principal cel israelian. Mi-e teamă că aceștia vor fi derutați întorcând paginile în ordinea firească lor și găsind textele paginate ‘invers’.

Transpunerea lui Eminescu în limba ebraică continuă să fie un proiect în desfășurare, o misiune și o provocare pentru intelectualii care trăiesc în ambele culturi. Cartea de traduceri a Adinei Rosenkranz-Herșcovici reprezintă o contribuție valoroasă. Ea poate fi pusă pe masa tuturor celor (copii, tineri sau la orice vârstă) care învață limba română, după ce au dobândit cunoștinte de bază. Ea poate servi și ca o introducere pentru cercetători și amatorii de poezie în general. Ediții ulterioare mai complete și contribuții viitoare noi, sper, se vor adăuga. Eminescu și alti poeți importanți români (mă gândesc la Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu) merita să fie cunoscuți și citiți în ebraică, la fel cum Yehuda Amihai și alti poeți importanți israelieni merită să fie cunoscuți în România, alaturi de prozatorii care sunt deja familiari și populari în rândul publicului cititor. Cartea aceasta reprezintă încă o punte între culturi.