Amores Perros (2000) – Iubiri si cainiRegia: Alejandro Gonzalez Inarritu
Actori: Gael Garcia Bernal, Emilio Echeveria, Goya Toledo, Alvaro Guerrero
Acest film mexican a fost surprinzator de bun. Marturisesc pacatul unei prejudecati in privinta cinematografiei mexicane, aceste fiind poate al doilea film mexican pe care l-am vazut vreodata, dar aici pacatele mele sunt pedepsite. Acest film este munca unui regizor de mare talent. Sa speram insa ca nu va fi rasfatat de succesul lui Amores Perros.
Avem de-a face cu trei poveşti diferite in Mexicul amestecat din zilele noastre, cu foarte puţine elemente comune. Personajele fac parte din diferite categorii sociale şi nimic nu le uneste la prima vedere, cu exceptia sentimentului de nefericire şi, desigur, a cainilor. Cainii joaca un rol important în toate cele trei povesti. Inca o avertizare, există in film destula cruzime, inclusiv lupte de caini, astfel ca acest film nu este, cu siguranţă, recomandat pentru iubitorii sensibili de animale.
Regia este excelenta, povestile sunt umane şi complexe si, in ciuda rezultatului melodramatic sau uneori tragic, inca mai exista o farama de speranta – poate din cauza umanitatii pe care autorul o utilizează pentru a crea personajele sale. Sunt atat de multe scene memorabile, incat as comite un alt pacat daca as alege doar una si as incerca sa o descriu aici. Va sfatuiesc doar sa inchiriati DVD-ul sau sa va duceti sa vedeti acest film la cinematograf, merita toate cele peste 150 de minute pe care le veti petrece in fata ecranului.
Nota: 9/10
Dan
Am urmarit acest film, acum ceva timp, din doua motive principale: in primul rand, a fost nominalizat in anul 2001 pentru cel mai bun film strain, iar in al doilea rand, actorul Gael Garcia Bernal mi-a produs o placuta impresie in cele doua pelicule pe care le-am vizionat si anume Diarios de motocicleta, acum vreo trei-patru ani, si in mai recentul La mala education (un rol mult mai bun si mai complex, de altfel, pus in evidenta de Almodovar).
Povestea, desi e profund umana si plina de incarcatura psihologica, se situeaza aparent in jurul dragostei de caini. Acest aspect poate constitui un impediment atat in intelegerea personalitatilor multiple si complexe care “trec” prin acest film, dar si in denaturarea adevarului intelegerii acestora. Desi fiecare din personajele principale sunt atrase si isi iubesc, se pare, cainii pe care ii are in grija, totusi nu aceasta iubire este primordiala, ci sentimentele introvertite si uneori aduse la suprafata fata de persoanele apropiate.
Filmul este, de altfel, impartit in trei povesti (Octavio si Susana, Valeria si Daniel, El Chivo si Maru), care au o legatura cauzala bine definita si inteleasa de spectator abia in ultimele secvente. Nu vreau sa explic in aceasta mica recenzie personajele si nici sa le descriu. Insa avem de-a face cu multiple ipostaze ale iubirii, in fiecare din cazuri: una imposibila, intre persoane aflate in grade de rudenie apropiate, una intre tata si fiica, prea mult timp departati, una intre un sot infidel si amanta lui, cea care considera relatia lor perfecta si nu observa decat prea tarziu defectele acestuia. Si sa nu uitam ca acest film a fost tradus in engleza (corect, dupa parerea mea) cu cuvintele “Dragostea-i o curva”.
Filmele de alta limba decat cea engleza si poate in special cele de limba spaniola trebuie privite cu o mult mai mare rigoare (din punct de vedere artistic, in orice caz), din cauza faptului ca sunt cu totul realiste si mult mai apropiate sufletului uman. Spre deosebire de majoritatea filmelor americane (generalizand un pic fenomenul), acestea surprind aspecte ale personalitatii umane si ale realitatii cotidiene, incat nu poti, in final, decat sa incerci sa le intelegi. Filmele tipice americane (cu binecunoscutul “happy-end” sau neverosimilul sfarsit tragic) doar reliefeaza fapte, fara a sfarsi in normalitate.
