Un ete inoubliable (1994) – O vara de neuitat
Regia: Lucian Pintilie
Actori: Claudiu Bleonţ, Kristin Scott Thomas, Olga Tudorache, Razvan Vasilescu, George Constantin
Este interesant sa judecam ce loc are “O vara de neuitat” in cinematografia prea scurta a lui Lucian Pintilie si sa speculam de ce a ales sa faca acest film in 1994, doar al doilea al sau dupa caderea comunismului, care a facut practic sa taca timp de doua decenii vocea crativa a unui regizor care a debutat in anii ’60 si care ar fi putut sa devina intr-o constelatie diferita unul dintre cei mai importanti creatori ai cinematografiei europene.
In timp ce multe dintre filmele sale de dupa 1990 se ocupa fie cu epoca comunista sau cu repercursiunile ei in procesul pe care Romania il numeste „tranzitie”, acest film, la fel ca si „Tertium non datur”, realizat in 2005 (ultimul pana acum) se conecteaza la un trecut mai indepartat al Romaniei, prima jumatate a secolului XX. Ambele se ocupa cu actiunile armatei romane in afara granitelor Romaniei de azi, ambele se intampla in locuri indepartate si isi plaseaza dilema morala a ofiterilor romani aflati in centrul actiunii.
Exista cel putin un element al realizarii filmului care merita mentionat. Acest film este inspirat de o poveste scrisa in anii ’50 de un scriitor roman care atunci apartinea stilului realismului socialist (si care mai tarziu a devenit un oponent politic si refugiat). Deci il avem aici pe Pintilie, cel mai cunoscut dizident dintre realizatorii de filme din Romania alegand o poveste scrisa in perioada comunista – poate într-o incercare demonstrativa care ne spune cu cea mai autoritara voce ca legaturile cu trecutul nu trebuie sa fie cu totul inchise.
“O vara de neuitat” este o drama anti-razboi pe drumul deschis de “Paths of Glory” a lui Kubrick. Dar are de asemenea si o alta sursa clasica din cinematografia romaneasca – Padurea spanzuratilor, regizata de Liviu Ciulei, primul film romanesc care a castigat un premiu major la festivalul de film de la Cannes. Filmul lui Pintilie, cu dilema morala a eroului ofiter, care ia in cele din urma decizia corecta cu un risc major pentru propria cariera si chiar viata, are o multime de similitudini in tema si forma.
Abordarea cinematografica este simpla si directa. Totul este frumos filmat, cu atentie asupra detaliului si o poveste spusa fluent. Muzica joaca de asemenea un rol in structura narativa, intreaga actiune intamplandu-se intre muzica franceza de Can-Can din deschidere si “Eine Kleine Nachtmusik’ din final si intre timp nimic prea frumos nu se intampla. Oroarea actiunilor violente care se intampla sau sunt sugerate ca se intampla pe ecran este echilibrata de viziunea inocenta a copilului, a carui poveste conduce de fapt actiunea. Aici inocenta este de asemenea sub presiune ca si in multe alte filme ale lui Pintilie, acesta este si destinul eroinei principale, interpretata superb de Kristin Scott Thomas, care impreuna cu partenerul ei de pe ecran, Claudiu Bleont, dau viata unui cuplu de eroi. Actiunile ei nu pot curma suferintele sau nu pot indrepta raul, ele pot doar intarzia cu o secunda curgerea istoriei. Este prea mult, este prea putin? Intrebarea deschisa este lasata la latitudinea spectatorului pentru a i se raspunde.
