Four Parts of a Folding Screen (2018) – Patru părți ale unui ecran pliabil
Scenariul si regia: Anthea Kennedy si Ian Wiblin
Voice over: Maren Hobein
Muzica: Alexander Balanescu
Cinematografia: Patrick Duval, Anthea Kennedy,Ian Wiblin
Film prezentat in cadrul One World Romania – Festival International de Documentar si Drepturile Omului – editia a 12-a. Sectiunea “Trecutul e prezent”
Ecran pliabil sau paravan pliabil – un tip de piesa de mobilier avand originile in istoria antica a Chinei, bogat impodobit pe cele 3, 4 sau mai multe dintre elementele sale componente, cu imagini florale, animaliere sau scene din viata de zi cu zi. Menit a separa intr-o incapere intreaga, o anume zona de intimitate speciala.
De aici si ingenioasa idee a celor doi realizatori britanici, Anthea Kennedy si Ian Wiblin, de a-si incadra povestea narata, brodand-o pe canavaua unui paravan pliabil in patru parti… in cazul filmului… vorbim despre patru ecrane – momente de viata.
Povestea in sine este amarnic de trista, iar desfasurarea ei prin imagini fruste si vocea naratoarei, uneori depersonalizata, alteori perplexa, uneori strabatuta de un fior slab de speranta si incredere, alteori retinut indurerata, ne transporta de-a lungul celor patru faze-patru ecrane intr-o dimensiune de nebunie misterioasa din spatele acestor ecrane. Spectatorul devine un fel de Alice, care patrunde dincolo de oglinda – recte dincolo de paravan – intr-o lume nebuna, lumea anilor regimului national-socialismului nazist. O lume in care cetatenii de rangul doi, nearienii, sunt spoliati, rand pe rand, de drepturi cetatenesti, de drepturi asupra proprietatii… de la acul de cusut pana la peretii casei… de dreptul de a trai civilizat, de demnitatea umana. O lume in care evreii, in speta, sunt pedepsiti la fiecare pas prin noi taxe, prin noi reguli restrictive, prin ingenunchieri repetate in fata birocratiei, lacomiei, nepasarii, prin stergerea, anularea, desfiintarea amintirilor, memoriei, dreptului de a fi tu insuti.
Traim alaturi de voice-over-ul femeii fara chip, chinul anilor de sfarsit de deceniu 4 al secolului trecut, cand pe la nasul evreilor inca se mai plimba zaharelul posibilitatii iesirii din Berlin, din Germania, catre o zare libera, catre o Londra, catre o Anglie, catre o zare unde sotul isi asteapta sotia si copiii. Si sotia traieste zile si luni de chin si de spoliere; incearca sa-si adune bagajele si bunurile pentru expedierea lor in Anglia. Dar nu poate expedia munca de o viata a sotului, 66 de mii de cilindrii de ceara si discuri de patefon cu marile voci inregistrate cu truda a 17 ani. Caruso, Saliapin si multi altii. Doar functionarii loiali regimului au drept de posesie asupra acestor comori. Nu ai voie sa… nu ai voie sa… Gestapo sta la panda… taxele tot apar si tot cresc… banii se topesc… accesul la conturile personale este blocat… de la Ana la Caiafa… in cladiri de pe strada X la numarul Y… cladiri care astazi nu mai exista in Berlin… multe si multe cladiri care nu mai exista in Berlin… personajul rataceste parca printr-un cimitir fara morminte, in locul cladirilor Berlinului anilor ’30, azi se inalta blocuri impunatoare, moderne, beton si sticla.
Liste de inventor… de la bunuri gospodaresti, de la piese de mobilier, la tablouri, carti, fotografii, piane, viata unei familii, amintirile unei familii. Familia nu inseamna numai membrii ei, oamenii din jur, inseamna si obiectele intre care ai trait si care si-au lasat amprentele in memoria afectiva…
Pregatesti bagajele, platesti si platesti si platesti. Nu mai porti numele tau de la nastere, nazistii iti dau alt nume, mai evreiesc, iti spun de acum Sara. In acte esti deja Sara.
Reich-ul are nevoie de bani. Toate lucrurile tale numerotate, arhivate, platite si rasplatite, pregatite sa plece dimpreuna cu tine, trebuie sa produca valoare pentru Reich
Tu pleci, esti deja la Londra, iti astepti lucrurile. Acestea insa sunt scoase la licitatie pentru alimentarea masinii de razboi a Reichului.
Zguduitoare povestea spusa de eroina cu glas molcom si usor depersonalizat… povestea celor doua cesti vechi de portelan fin, care isi duceau viata pe un raft al unei vitrine din casa. Ce fericite erau aceste cesti cand erau scoase seara, puse pe masa, incalzite si mangaiate de licoarea pafumata a ceiului in familie. Si cat de bucuroase erau apoi, intorcandu-se pe raft, in culcusul lor, povestindu-si impresiile proaspat culese. Pana cand intr-o zi… ce zi cumplita o fi fost aceasta pentru familie, una dintre cesti scapa din mana si se sparge… cat sufera ceasca ramasa.
Lucrurile tale sunt scoase la licitatie. Personajul nostru este deja la Londra, nu stie cine ii poarta imbracamintea, cine ii foloseste lucrurile, cine ii traieste intr-un fel viata furata, cine se priveste in oglinda in care si-a reflectat chipul atatia ani… Oglinda este timpul… vaza cu trandafiri este timpul furat… “Sara” incearca sa fie cine a fost, nu prea mai indrazneste…
Dupa razboi “Sara” si alte multe “Sara”, revin si dau de urma proceselor verbale ale licitatiilor lucrurilor ei/lor… si ale altora. (De fapt cei doi realizatori au creat poveste acestor “Sare”, pe baza arhivelor consultate). Nu sunt toate lucrurile, unele nu au ajunse la licitatie, au fost jefuite de catre “organizatori”. Licitatiile au loc la adrese diferite, strada X, numarul Y – bineinteles… adresele nu mai exista, casele nu mai exista. Fiecare lucru si obiect este inregistrat, numele celui care le-a achizitionat, identificarea lui completa, pretul platit pe lotul de obiecte cumparat… bani pentru masina ucigasa de razboi a Reichului. Birocratia teutona a notat si a pastrat totul. Arhivele vorbesc. Cereri de compensatie a pierderilor, a furtului. “Nu exista faptuitori, nu exista vinovati” Nici pentru lucruri, nici pentru vieti omenesti – nu exista vinovati. Nimeni nu-si recunoaste vina, nimeni nu-si ispaseste vina. Dar arhivele vorbesc.
Istoria s-a repetat, istoria se repeta… invingatorii iau totul.
Indraznesc sa pun semnul egal intre nazism si comunism. Invingatorii iau totul si arareori isi asuma vina si isi platesc pacatele.
Tot filmul se petrece intr-o lentoare sacadata, amara, un cumul psihologic de trauma profunda, un altfel de drama si trauma de cum suntem obisnuiti. O calitate emotionala speciala. Omul despuiat de lucrurile sale este operat fara anestezie de conditia sa umana. Caci aceste lucruri reprezinta imaginea a ce esti si a ceea ce ai fost si ai devenit, alaturi de ceilalti ai tai. Nu obiectele intrinseci inseamna ceva, ci rolul si lantul lor compact in simbolistica de om, familie, traditie, devenire, viata.
Ecran pliabil sau paravan pliabil – un tip de piesa de mobilier avand originile in istoria antica a Chinei, bogat impodobit pe cele 3, 4 sau mai multe dintre elementele sale componente, cu imagini florale, animaliere sau scene din viata de zi cu zi. Menit a separa intr-o incapere intreaga, o anume zona de intimitate speciala.
Acest film pliaza paravanul si lasa vederii noastre drame intime ale milioanelor de victime care nu si-au pierdut fizic viata, dar si-au pierdut-o intr-un fel, prin deposedarea a ceea ce ii facea sa fie ei, unici,oameni.
Coloana Sonora a acestui documentar tulburator este semnata de Alexander Balanescu.
Anthea Kennedy a studiat artele plastice la Școala de Arte din Chelsea, la Politehnica din Leeds și la Royal College of Art din Londra. A fost membru fondator al grupului experimental de film/performance Kuleshov Group Two. De asemenea, a lucrat ca redactor de film pentru Stephen Dwoskin și a predat film la diferite școli de artă și universități din Marea Britanie.
Ian Wiblin a studiat graphic-design și cinematografie la Colegiul de Comunicare din Londra. Pe lângă munca sa privind filmul, el a lucrat si fotografie, expunandu-si lucrarile lucrările la nivel internațional. A contribuit la mai multe cărți și in publicistica, scriind despre fotografie, dar si considerente legate de cinematografie, arhitecture și performance. În prezent, este profesor de film și fotografie la Universitatea din sudul Țării Galilor.
