The Time Traveler’s Wife (2009)-Sotia calatorului in timp Scenariul: Bruce Joel Rubin, dupa romanul omonim scris de Audrey Niffenegger (2003)
Actori: Rachel McAdams, Eric Bana
Filmul acesta este un melanj interesant si dupa parerea mea reusit, intre SF si drama romantica, ducandu-ma cu gandul, pe parcursul urmarii sale, la The Curious Case of Benjamin Button, datorita incarcaturii subtile de simboluri si mai ales ideii calde si umane a unei singure iubiri in viata, plina de devotament si renuntari, careia i se dedica eroii.
Henry DeTamble (interpretat de Eric Bana) sufera de o mutatie genetica, care inca din copilarie, il arunca involuntar in calatorii in timp, fara sa isi poata tine sub control nici momentul, nici destinatia acestora si mai ales, neputand sa-si pastreze asupra sa, in momentele transmutarilor, niciun fel de imbracaminte. Bibliotecar fiind, lucrand prin urmare, intr-un mediu elevat si incarcat de puterea ideilor si a cuvintelor, fapt care probabil ii aduce un pic de pace sufleteasca fata de traumele la care il supune viata, face cunostinta cu Clare Abshire, fara insa a o recunoaste, fara a-si aminti intreaga istorie a intalnirilor lor, inca decand aceasta avea varsta de 6 ani.
Copila fiind, Clare urmeaza sa isi construiasca intreaga viata dedicandu-se iubirii inflorite pe pajistea splendida din spatele conacului parintesc, sperand in reintoarcerea lui Henry, asteptandu-l mereu cu haine impaturite pregatite sa-i acopere trupul chinuit. Intalnirea eroilor – in linistea si semiumbra bibliotecii, relatarile lui Clare despre momentele calatoriilor lui anterioare catre ea, declanseaza dragostea reala si matura dintre ei si il determina pe Henry sa isi regaseasca mereu, din acest moment, drumul inapoierii.
Nevoia profund umana de repere stabile in viata se regaseste in aceasta iubire si desi nu au controlul asupra parcursului vietii lor, eroii invata despre ei, invata despre dragoste, despre prietenie, despre renuntare, despre pierderi, despre speranta, despre posibilitatea si imposibilitatea de a alege, despre existenta firii umane intre cer si pamant. Si cel mai important lucru, invata sa spuna celuilalt, de langa el, ca il iubeste.
Aceste marturisiri ale sentimentelor de dragoste intre eroii filmului sunt frecvente. Fie ca este vorba despre dragostea intre Henry si mama sa – pierduta in copilarie intr-un accident – si reintalnita intr-una dintre calatoriile sale in trecut, fie ca este vorba despre dragostea pe care i-o poarta fiica lui Henry pe care o intalneste acesta in viitor, marturisirea iubirii reprezinta speranta nemuririi existentelor si sufletelor noastre.
Este superba, din acest punct de vedere, scena intalnirii, pe planul trecutului, dintre Henry si mama sa, intr-un metrou. In zgomotul sacadat, mecanic, al garniturii de tren, pe fondul cenusiu al vagonului, strafulgerat de luminile traseului, figura de o mare frumusete a mamei sale, Annette – interpretata de catre Michelle Molden, se detaseaza plina de liniste interioara, pentru ca la cuvintele lui Henry: “sa stii ca cineva te iubeste”, replica ei sa fie, surazand: “stiu”!
Distributie / Productie
Eric Bana – interpretul lui Henry DeTamble – nascut Banadinovich in 1968 la Melbourne si pe care l-am vazut numai in productiile Troy (2004), Munich (2005) si The Other Boleyn Girl (2008), face un rol foarte bun in acest film. Un joc retinut, o figura pe care transpare tristetea adanca a traumelor prin care trece, dar si fulgerari de zambet si speranta atunci cand pe degetul lui Clare pune inelul de logodna ce fusese al mamei sale.
Pe Rachel McAdams – interpreta lui Clare Abshire – am vazut-o anterior doar in productiile The Hot Chic (2002) si The Wedding Crashers (2005), fara ca evolutia ei sa imi faca o impresie deosebita. Insa in acest film m-a cucerit. Are o figura frumoasa, usor angelica uneori, dar reuseste prin expresivitate si mobilitate sa treaca cu naturalete de la veselie la tristetete, indoiala, hotarare si mai ales in final, intelegere profunda si speranta. Cred ca vom avea surprizr placute in viitor de la aceasta actrita, daca va beneficia de scenarii bune si regizori pe masura.
Coloana sonora a filmului, semnata de Michael Danna este inspirata si se detaseaza piesa Broken, care poate fi ascultata la acest link.
Scenaristul Bruce Joel Rubin, care a lucrat ca producator asociat si la filmul Ghost (1990), a realizat un script inspirat si spun aceasta, pentru ca – desi actiunea suprapune planuri temporale diferite, are cursivitate si comprehensiune, iar dialogurile sunt retinute, calde si pline de empatie. Iar faptul ca scenariul sau renunta la finalul cartii, in care actiunea suprinde eroii – pe Clare la 82 de ani, reintalnindu-se cu Henry – la 43 de ani, dovedeste un simt profesional deosebit.
Imaginea filmului apartine lui Florian Bolhaus, care prin realizarile sale anterioare: The Devil Wears Prada, sau serialul Sex and The City, nu isi anunta inclinatii foarte romantice, face in aceasta productie o demonstratie de mare profesionalism si asta daca veti fii atenti macar la ultimul cadru al finalului, desfasurat pe aceeasi pajiste a inmuguririi iubirii, scaldata in nuante superbe de verde – speranta!.
Regizorul Robert Schwentke nu are multe filme la activ, insa a dirijat cu mare clasa atat jocul actorilor cat si intreaga echipa de productie, poate si pentru ca a avut un feeling deosebit pentru subiectul acestui film.
Si nu in ultimul rand, producator asociat al filmului este Brad Pitt.
1 comment