The Green Hornet (2011)

The Green Hornet (2011) – Viespea verde 3D
Regia: Michel Gondry
Scenariul: Seth Rogen, Evan Goldberg
Distributia: Seth Rogen, Jay Chou, Christoph Waltz, Cameron Diaz

Din nou vin si spun ca numai simtul supradezvoltat al datoriei ma face sa intepenesc in fotoliul salii de cinema si sa suport cap-coada astfel de pelicule, invidiindu-i din tot amarul sufletului meu pe cei ce se ridica cu catrafusele in brate si parasesc rapid locul faptei :).

Singurul lucru pe care mi-l permit deobicei si l-am comis si de aceasta data este luxul a ma lasa furata de somn. Ce m-a lasat insa perplexa a fost faptul ca imi amintesc cu precizie ca am atipit in timpul unei scene enervante de cafteala intre Seth Rogen (Britt Reid) si Kato (Jay Chou) si cand am reusit sa-mi deschid din nou ochii, bataia mai era in derulare si a mai tinut-o tot asa un timp :).

Nu am nicio aplecare fireasca spre astfel de filme – remarkuri dupa benzi desenate sau seriale TV infantile, cu atat mai mult cu cat „reivierea” sau „scoaterea de la naftalina” a tematicii este total nereusita. Si intr-o jalnica tonalitate retardata, fada, plicticoasa, lalaita. Nu am vazut anterior nimic din celelelalte aparitii TV sau pe marele ecran al Hornetului Verde, de ce VERDE? Nu ma intrebati si nu cercetati, eu una n-am vazut nimic VERDE in fata ochilor, mai degraba am vazut numai CACANIU, adica un film de CACAO, pe care sunt tare curioasa ce segment de cinefili il va aprecia. Si mai cu seama sunt curioasa cum a acumulat acest film 6.6 pe IMDb – Ciudate sunt caile Domnului :).

Poveste scrasnita, chinuita, insuficient stapanita dramatic, lipsita de umor, exceland in aplicatii aiuristice tehnologizate de atac si de aparare si in scene lungite pana la saturatie (vezi caftul despre care tocmai ziceam), cu doi interpreti principali „super-eroi – anti-eroi” fara sare si piper, dintre care unul se face dublu vinovat de incropeala (Seth Rogen – scenarist + jucator la centru al lui Reid), cu un rol slab creionat al secretarei Lenore Case, pentru care Cameron Diaz merita macar o scena-doua in care sa arate „ca poate” ceva….un dialog incredibil de tampitel, submediocru, enervant….dar….dar… cu un Christoph Waltz care face toti banii (in cazul in care ati dat bani pe bilet). Am simtit de parca  partitura lui Chudnofsky / Bloodnofsky – nu a fost emulatia acelorasi minti si nu a fost scrisa de aceleasi patru maini. Pentru ca rolul lui Chudnofsky / Bloodnofsky are savoare, umor, substanta si Waltz „il face” exceptional!

M-a mai deranjat ceva… 3D-ul! La un moment dat chiar mi-am scos „aparatul” de pe nas si parca-parca, imaginea a devenit mai acceptabila. Pentru ca in 3D oamenii deveneau „papusele” cu miscari sacadate, cu dimensiuni ciudate fata de spatiul in care evoluau si chiar cu bunavointa pe care am avut-o de a lua aceste digitalizari intru ideea parodierii tematicii, gustul mi-a fost lezat.

Hm – si apropo de parodiere…poate daca scenariul marsa pe ideea aceasta, erau oarece sanse! Insa orice sansa a murit fara sa se nasca macar, in momentul in care fabulei i se creioneaza si morala, adica vezi Doamne…cat de corupta este puterea – respectiv Marele Procuror – si cat de corect s-a dovedit a fi in finalul vietii sale Marele Tata, Reid Senior – Patronul lui Daily Sentinel.

La un moment dat, unul dintre cei doi stimabili eroi principali exclama: „ Am putea fi eroi, dar parem infractori” Si exclama si eu: Pacat de Gondry, ar fi putut sa-i reuseasca un film, daca avea un scenariu! Asa pare ….nici nu stiu cum sa-i zic! 🙂

Nota: 3/10