The Canal (2014) – Canalul
Regizor: Ivan Kavanagh
Distribuția: Antonia Campbell-Hughes, Rupert Evans, Steve Oram
Regizat de Ivan Kavanagh, mai degrabă cunoscut pentru scurtmetraje (în momentul de față are 10 la activ!), The Canal a fost prezentat în premieră pe 18 aprilie, la Tribeca Film Festival. Acest festival are loc în fiecare an la New York, și a fost creat, se pare, ca ”replică” la atacurile din 11 septembrie 2001, care au cauzat reducerea ritmului vieții în cartierul Tribeca.
Firul narativ este clasic și destul de liniar: personajul principal, un arhivist pe nume David (Rupert Evans, cunoscut publicului dintr-o sumă de filme și mini-serii britanice, printre care North & South // Nord și Sud – adaptare după romanul lui Elizabeth Gaskell, sau World Without End // O lume fără sfârșit – adaptare după romanul lui Ken Follett), care duce, în aparență, o viață liniștită, de suburbie, alături de fermecătoarea sa soție, Alice (Hannah Hoekstra), și de băiețelul lor, Billy (Callum Heath), este bântuit de ideea că ar fi înșelat cu un client al soției sale. Într-o seară, decide să o urmărească și constată că nu este vorba despre paranoia, ci că soția sa îi este într-adevăr infidelă. Puternic marcat de confirmarea vizuală a celor bănuite, se împleticește pe drumul spre casă și i se face rău într-o zonă rău famată, unde are sentimentul unei prezențe malefice, cu voce ademenitoare și gheare ascuțite.
În ziua următoare, când Alice nu își face apariția, David o dă dispărută. În urma căutărilor forțelor de ordine, corpul femeii este descoperit în canalul din acea zonă părăsită a orașului. Nu prezintă urme clare de violență, așa că totul este clasat ca un accident nefericit; cu toate acestea, ofițerul McNamara (Steve Oram) îl ia în colimator ca prim suspect într-un posibil caz de crimă.
Iar pentru că situația nu era suficient de complicată, o colegă de serviciu mai mult sau mai puțin interesată, Claire (Antonia Campbell-Hughes), îl roagă să arunce o privire asupra unor înregistrări foarte vechi ale poliției locale. Astfel, David află, îngrozit, că în casa cumpărată cu doar câțiva ani în urmă, împreună cu soția sa, fusese comisă o crimă cumplită: în 1902, un soț gelos își ucisese consoarta înjunghiind-o de nenumărate ori.
Din acest moment, filmul capătă o puternică tentă psihologică; granița dintre realitate și închipuire se subțiază și se curbează pe zi ce trece. David este convins că o forță malefică bântuie casa cu pricina, că aceasta i-a ucis soția și că acum îi amenință pe el și pe băiețelul lor. Acțiunea se transformă într-o cursă contra-cronometru, în care un simplu om încearcă să anticipeze mișcările unei creaturi aflate dincolo de explicații. Dar este oare aceasta reală, sau o plăsmuire a imaginației sale chinuite?
Imagini puternice, deseori șocante, tehnici de filmare tipice genului (pe alocuri mi-a amintit de faimosul The Ring), dar mai ales o coloană sonoră desăvârșită fac din acest horror psihologic un film demn de vizionat, demn de Trofeul Dracula.
Cred că juriul a avut dreptate să ofere marele premiu Irlandei, pentru The Canal, deoarece are toate ingredientele necesare unei infuzii perfecte de adrenalină și repulsie.
Iar ca totul să fie perfect, am petrecut minute bune comentând posibilități și ipoteze după film, ceea ce înseamnă că depășește simpla idee a violenței gratuite; The Canal este mai mult decât o înșiruire (i)logică de cadre macabre. Este un film care te face să gândești și să-ți pui întrebări asupra existenței umane, și asupra limitelor de suportabilitate în urma unui șoc. Consecințele nu pot fi niciodată plăcute.
Nota: 6/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=OZja9Hoq1jg’]
