The Birds (1963)

The Birds (1963) – Pasarile
Regia: Alfred Hitchcock
Distributia: Rod Taylor, Tippi Hedren, Suzanne Pleshette, Jessica Tandy

The Birds este unul dintre cele mai cunoscute filme ale lui Alfred Hitchcock, una dintre capodoperele sale, dar, in acelasi timp, considerat unul dintre cele mai conventionale filme ale sale: un horror facut dupa aproape toate tiparele genului, cu o tensiune crescanda, cu momente neasteptate si cu o poveste pe care o regasim in multe dintre filmele pe care le-am urmarit (din lipsa de altceva) de atatea ori in anii ’90 (o catastrofa naturala, un comportament schimbat din partea animalelor domestice sau salbatice, natura intoarsa impotriva omului fara a exista aparent posibilitati de supravietuire). Asadar, pentru spectatorul care nu cunoaste spre ceea ce se indreapta, un alt film schematic, nu-i asa?

Am revenit la acest film doar din cauza unei intamplari: dupa ninsoarea crunta din luna februarie, au existat momente cand ciorile invadau cerul orasului in care locuiesc. Cum deseori acestea i se pareau infricosatoare baietelului meu, m-am gandit ca este momentul unei revederi a unui film memorabil si care, cu frica specifica varstei, il va impresiona si pe el. Filmul nu incepe insa ca unul horror, ci ca un conventional film romantic, de familie: dupa intalnirea dintr-un magazin de pasari (ce ironie!), Melanie Daniels il urmareste pe Mitch Brenner intr-o mica localitate pescareasca din nordul Californiei fara un motiv aparent, poate doar nevoia de socializare, poate o adevarata pasiune.

Numai ca, chiar de la aparitia ei, fenomene ciudate incep sa se intample in regiune, din ce in ce mai multi oameni fiind atacati de pasari agitate, actiuni inexplicabile dupa parerea tuturor, fiind pentru prima data in care pasarile se comporta astfel, intrucat este cunoscuta linistea lor si faptul ca aproape niciodata nu ataca oamenii. In acelasi timp, pe cand pasarile incep actiunea criminala, Melanie Daniels intra in intimitatea familiilor din orasel, descopera relatii vechi, inclusiv ale lui Mitch, fiind imediat considerata aducatoarea de ghinion intr-o comunitate care pana atunci era atat de linistita.

O coloana sonora perfect adaptata unui film horror (orchestrata de Bernard Herrmann), dar si efectele vizuale inaintate pentru acele timpuri aduc o contributie importanta unui film ramas o capodopera dupa atatia ani. Daca nu l-ati vazut in tinerete, atunci cand este sigur ca va impresiona fara masura (asa cum mi s-a intamplat mie), este esential sa il vizionati si acum, peste timp: chiar daca pasarile este posibil sa nu va impresioneze asa de mult, ele fiind aduse pe ecran in 1963 atat prin intermediul unor pasari mecanice, dar si unora reale, va va impresiona aparenta de realism a povestii, momentele de mister, dar si suspansul care mentine inca spectatorul cu inima in gat, violentele pasarilor, sangele pe fetele tuturor, precum si un final superb, pe masura povestii.

Nota:  9/10