Our Father (2022) – Tatăl nostru: Copiii secreți ai doctorului Cline
Regizor: Lucie Jourdan
Cum ar fi să te trezești într-o bună zi și să afli că tatăl tău, de facto, nu e ruda ta biologică? Cum ar fi să afli că cineva și-a aruncat sămânța în corpul mamei tale fără să țină cont de voința sa? Te duce gândul instant la un viol? Adevărul e că istoria din documentarul „Tatăl nostru. Copii secreți ai doctorului Cline” poate trezi astfel de asocieri, doar că de această dată Răul pur a venit tot pe calea bunelor intenții, or e lucru știut că aceasta e calea cea mai sigur spre iar.
Jacoba este o femeie trecută de 40 de ani, habotnică și religioasă, care vede, într-o după amiază, publicitatea unui test ADN pe care îl poate face direct de acasă. Stârnită cumva de diferențele aspectuale pe care le are față de părinții săi și crescând cu o senzație constantă de înstrăinare, aceasta își face testul și descoperă că s-ar putea să aibă alți 7 frați și surori de care nu știe. Cu doar un click pe interfața site-ului aceasta începe să sape într-un secret perfect, care părea să se păstreze intact mulți ani de acum înainte.
Mama Jacobei a apelat în trecut la un tratament de infertilitate și la o inseminare artificială la nimeni altul decât renumitul doctor Donald Cline. Acesta își ajută pacienta, dar o face în cel mai neortodox mod: o inseminează cu propria spermă. Ce nu știe la început Jacoba e că acest gest care trece de limita eticii medicale nu e singular și se pare că doctorul Cline e un diabolic în deplinătatea sensului acestui cuvânt.
Documentarul „Tatăl nostru. Copii secreți ai doctorului Cline”, disponibil pe Netflix, este cutremurător, mefistofelic, greu de asimilat pentru un om care are mințile întregi. Actul medical devenit aici o manipulare obscenă, impotența victimelor, tentativele lor de a se regăsi după o lovitură care, practic, le-a șters identitatea – toate puse cap – coadă fac istoria și mai dificil de trăit.
În unele momente, efectiv am pus pauză, pentru că mi se părea de-a dreptul ireal ceea ce se întâmplase. Câteva zeci de copii cu ADN-ul medicului își spun mărturiile la cameră, ceea ce nu e deloc ușor, chiar incredibil de curajos.
Dacă sunteți în căutarea unui documentar pe care să-l urmăriți cu sufletul la gură, dar nu de dragul senzaționalismului, ci pentru a înțelege ce forme obscure poate lua răul, atunci acesta e cel pe care-l căutați. O împletitură de fanatism credincios, drame care putea rămâne ascunse pentru totdeauna și mulți oameni aflați în căutarea unui adevăr atât de incomod, încât până și legea îl desconsideră – iată cum poate fi descris documentarul dat.
L-aș recomanda cu încredere mai ales medicilor, pentru care actul medical are însemnătate și reprezintă o responsabilitate asumată. Să nu uităm că nu ne putem juca de-a Dumnezeu niciodată, chiar și atunci când credem că facem un bine absolut.
(Sursă fotografii: Netflix, NME.com)