Sons of the Desert (1933) – Fiii desertului
Regia: William A. Seiter
Distributia: Stan Laurel, Oliver Hardy, Mae Busch, Charlie Chase
Un film cu Stan si Bran este intotdeauna un tratament antideprestie, o cura pentru relaxarea sufletului si trupului in zilele cand sunteti obositi sau aveti nevoie de cateva momente de ras si distractie. Din acest punct de vedere, Sons of the Desert este considerat unul dintre cele mai bune filme ale cuplului Stan Laurel si Oliver Hardy, venit ca un remake mai elaborat al scurtmetrajului din 1931 Be Big. Un film foarte amuzant de familie, atat cu momente de comedie de situatie, cat si de limbaj (este, pana la urma, un film vorbit, nu mut), cum ar fi, de exemplu, discutia dintre Stan si un Oliver bolnav: „De ce ai adus un veterinar?” „Nu credeam ca religia lui are vreo legatura.”
Intriga este simpla: Stan si Oliver fac parte dintr-o organizatie numita Sons of the Desert, cu norme obligatorii si cutume care nu trebuie sa fie incalcate. Ei tocmai au jurat ca vor fi prezenti la conferinta nationala de la Chicago, fara sa solicite inainte acceptul sotiilor si constienti ca ar fi prima incalcare a unui ritual niciodata rupt. De aceea, ei vor intra intr-o comedie a minciunilor pe care le vor plasa sotiilor lor intransigente, cu unicul scop de a scapa cateva zile de monotonia domestica si sa se distreze cu prietenii lor de aceeasi teapa (incluzand aici si abuzul de alcool si tigari, netolerat de nevestele lor).
Prilejul le va fi oferit de „raceala” aparuta din senin asupra sanatatii lui Oliver, caruia medicul i-a prescris o excursie in Honolulu. Cei doi pleaca spre insula, dupa cum stiu sotiile lor, insa drumul ii poarta la conventie, unde glumele nu se uita si infrumuseteaza peisajul. Imprejurarile insa nu sunt favorabile: pachebotul cu care ar fi trebui sa se intoarca se scufunda si ei trebuie sa isi reconsidere pozitiile, dar si minciunile.
Rezulta un film care nu si-a pierdut splendoarea nici dupa aproape 80 de ani, in care Stan Laurel (absolut impresionant aici) si Oliver Hardy isi dau masura intregului lor talent, care i-a pastrat in inima adevaratilor cunoscatori de cinema si ii va pastra pentru totdeauna. Comedie autentica, cu gaguri specifice acelei perioade (anii ’20-’30), dar si cu momente inedite, asa cum am perceput comedia de limbaj de la inceputurile filmului vorbit.
