She’s Funny That Way (2014) – Viața bate filmul
Regia: Peter Bogdanovich
Distribuția: Jennifer Aniston, Imogen Poots, Quentin Tarantino, Owen Wilson, Kathryn Hahn, Rhys Ifans
Viața bate filmul la superlativ! Un film îndrăzneț, diferit, piperat. Lipsit de originalitate sau au contraire!? Un film la care nu prea am fost tentată să merg pentru că toate semnalele indicau că ar fi o comedie ușoară, în genul filmelor create de Hollywood în ultima vreme. Dar am avut o surpriză încântătoare, oferindu-mi-se o porție bună de râs, condimentată cu inteligență, ironie și bun gust.
Dar să nu mărim suspansul. Despre ce e vorba mai exact? Imaginați-vă acel moment în viață când toate lucrurile ce par imposibile se întâmplă. Dai peste fostul iubit care e cu actuala iubită, care mai e și însărcinată în condițiile în care tu încă îți mai cauți marea iubire. Ei, filmul acesta prezintă tocmai astfel de situații, dar la modul pozitiv. E vorba despre cum viața de fapt le așează pe toate și te duce pe tine, protagonistul, exact acolo unde trebuie să te afli, chiar dacă printr-o cursă ușor dementă.
Regizorul Arnold (jucat de Owen Wilson cu sensibilitate și nonșalanță) este soț și tată, dar și binefăcător al femeilor frumoase, inteligente și care par să-și fi pierdut direcția în viață. După câteva clipe în care se bucură de scânteia acestor femei, Arnold le oferă bani și deci șansa de a scăpa de meseria lor „ingrată”. Însă, întâlnirea cu Izzy (interpretată de extraordinara, carismatica și frumoasa Imogen Poots), îi va aduce necazuri, destabilizându-i viața calmă de până acum și determinându-l la rându-i să-și facă alte planuri.
Partea frumoasă a filmului e că acest mesaj pe care toată lumea îl știe deja: viața bate filmul, viața face în așa fel încât toată lumea să fie fericită la un moment dat, a fost împachetat într-o manieră pe cât de originală, pe atât de folosită de-a lungul cinematografiei, „squirrels to the nuts” fiind crezul poveștii. Peter Bogdanovich realizează un film care surprinde la fiecare pas, folosindu-se chiar de lipsa de creativitate și originalitate denotată de stilul hollywoodian în ultima vreme.
Bineînțeles că filmul este susținut și de distribuție, Imogen Poots fiind de-a dreptul adorabilă cu mai nou adoptatul accent de Brooklyn, Jennifer Aniston își continuă seria de roluri bitchy care i se potrivesc atât de bine (Horrible Bosses), Owen Wilson pare să fi venit dintr-un alt cadru, din Midnight in Paris mai exact, Kathryn Hahn și Rhys Ifans „salvează” reputația Hollywoodului. Și să nu uităm de carismaticul Austin Pendleton ce bănuiesc că este Woody Allen cel mult așteptat la fiecare colț de stradă, în fiecare cadru, căci filmul abundă de stilul lui. Parcă mă duce cu gândul la o parodie a filmelor lui Allen.
În concluzie, filmul este un amalgam de reprezentări ale icon-urilor Hollywoodului, a stilului, a modului de viață sau a ideilor ce se vor originale, tranpuse într-o combinație inteligentă, mesajul fiind unul cinic: originalitatea nu prea există, totul este o readaptare continuă, excepție facând Tarantino, bineînțeles.
Foarte pe scurt, povestea cred că ar putea fi rezumată într-o singură frază, ce stă la baza filmului până la urmă: In Hyde Park, some people like to feed nuts to the squirrels. But if it makes you happy to feed squirrels to the nuts, who am I to say nuts to the squirrels? (Cluny Brown, 1946)
Notă: 10/10
Trailer:
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=a5WtPcWlae4′]
