Secretary (2002) – Secretara
Regia: Steven Shainberg
Distributia: James Spader, Maggie Gyllenhaal, Jeremy Davies
Sa imi aratati mie vreun barbat care nu doreste o secretara inteligenta, sexy si care ii indeplineste toate dorintele (inclusiv cele ascunse) si tot nu o sa va cred. Este visul nostru neindeplinit (decat de o mica parte dintre noi), dar in acelasi timp un vis pe care il cunoaste toata lumea si, pe deasupra, un vis care este supus micilor ironii toata viata noastra. Prin Secretary, visul nostru s-a indeplinit intr-un film nonconformist, ciudat, care ne dezvaluie ca nu intotdeauna dorintele noastre secrete merg in directia normala, ca exista atat secretare, cat si superiori ciudati, putin lunatici, iar culmea este cand cele doua categorii de persoane se intalnesc si au aceleasi metehne.
Lee Holloway tocmai a fost eliberata dintr-un sanatoriu psihiatric, nevindecata putem spune, si se intoarce in sanul unei familii compusa din oameni ciudati, o mama prea protectoare si un tata alcoolic. Nu dureaza mult pana linistea aparenta ii este zdruncinata si problemele ei psihice reapar: descoperim ca ii place sa isi provoace durere, ca are un adevarat set de instrumente contondente, ca familia ii ascunde cutitele sau ca uneori pana si ibricul pus pe foc ii provoaca placere (sau doar durere?).
Refugiul (oare?) este cautarea, gasirea si initierea intr-un nou job, acela de secretara perfectionista a unui avocat, care se pare ca nu prea are clienti. Nu ii este nici usor, dovada fiind multele greseli neintentionate de la inceput, nu ii este nici greu, odata ce intra in rutina unei meserii aparent prea usoara pentru o fata cu probleme psihice, dar totusi inteligenta.
Un declic venit dintr-un telefon primit la birou, de la tatal ei alcoolic, salasluit nu se stie pe unde, determina reluarea fetisurilor „dureroase”: initial cu o taiere a fustei, ulterior cu o adevarata idealizare a sefului ei, care incepe sa realizeze de unde ii venea placerea, cum putea sa o provoace, fiind in acelasi timp incantat si el de noua gaselnita. Scene interesante, provocatoare, care, daca lasati un pic garda jos, s-ar putea sa va placa, sa va amuze si sa va starneasca un interes crescand pentru acest film.
Finalul este mai putin controversat si, de aceea, dupa parerea mea, mai putin placut, era nevoie de un sfarsit la fel de ciudat pentru ca filmul sa fie o capodopera. Este un film despre situatii incerte, despre oameni ciudati si tabieturile lor, despre gasirea perechii perfecte atunci cand tu insusi esti unic. Cei doi actori isi indeplinesc perfect rolurile, James Spader si Maggie Gyllenhaal se potrivesc si sunt destul de sadomasochisti pentru a realiza interpretari memorabile. Ea este, de altfel, secretara perfecta, ceea ce isi doreste, cum spuneam, orice barbat (care ar putea fi sedus, de exemplu, de urmatoarea replica: „Domnule Grey, multumesc foarte mult pentru sugestiile dvs. Pentru ca incerc sa fiu cea mai buna secretara posibila pentru dvs.”).
4 comments
si tu ai fost hipnotizat de acest joc sado masochist pornit de Adina :P.
Subscriu total la partea cu finalul. A cam fost ca nuca-n perete.
Da, interesante filmele prezentate de Adina, timp sa ai 😉
Pentru mine, Secretary a fost o provocare si, in acelasi timp, o placuta surpriza.
well, recenzia voastra m-a convins sa-l vad, finally.
de acord cu ce ziceti p-aici, finalul il cam scade. oricum de remarcat registrul cool si ambiguu in care abordeaza [pana la final] chestia SM.. pe muzica lui badalamenti, in decorul ala ciudatel. chiar misto.
Am vazut filmul anul trecut si mi s-a parut interesanta abordarea actiunilor celor doi protagonisti , cu ciudeteniile lor sexuale. Este un film care merita vazut, chiar daca nu e de nota 10. L-am vazut cam in paralel (imi place sa urmaresc 2-3 filme alternand secventele) cu o comedie tot cu subiect sexual (MILF 2010)si pe care o recomand (tot cam de nota 7).