Regia: Blake Edwards
Actori: Peter Sellers, Claudine Longet, Natalia Borisova, Steve Franken
Peter Sellers joaca aici (si nu este prima data in cariera sa) rolul unui barbat indian, pentru care s-a machiat suficient, un actor de slaba factura, care strica orice film, orice lucru pe care pune mana. Asa ca este dat afara din ultimulsau film, pentru o distrugere in masa pe care a provocat-o si i se interzice pe vecie sa mai intre la Hollywood. Viata sa pare distrusa, singuratatea pare sa puna stapanire pe el, insa, dintr-o greseala, este chemat la o petrecere, care este data chiar in casa producatorului care l-a izgonit din cariera sa profesionala.
Unul dintre personajele care atrag atentia este si Michele Monet (interpretata de Claudine Longet), o aparitie extrem de simpatica, necunoscuta mie pana la acest film, dar care vrajeste inima lui Hrundi, dar si pe a spectatorilor. Ea este singura care il sustine in nebunia lui, fiind la randul ei la inceput de cariera, pentru ca treptat, la petrecere, toti si toate se intorc impotriva lui. Aici vedem un Sellers intr-unul dintre cele mai bune roluri ale sale, perfect adaptat situatiei pe care o joaca: viata luata in ras, aparenta (sau reala?) inocenta, simpatie provocata de neluarea in seama a adevaratelor valori din lumea moderna: bani, ierarhie, respect rece pentru cei aflati in functiile de sus.