-S-a scris foarte mult în această săptămână despre Blade Runner 2049, iar părerile sunt, desigur, împărțite, așa că, per ansamblu, pare un film mediu. Să dăm cuvântul bloggerilor și criticilor de film. Hagakure scrie pe blogul său următoarele: ”Nu stiu daca am mai vazut asa o ruptura puternica intre fortele care incearca sa ecranizeze filmul si materialul sursa care-l trage in jos la fiecare cotitura. Adica sigur exemplele sunt cu miile in general, dar nu stiu daca am mai vazut la scara asta si atat de vizibil. Lungimea filmului pare sa fi fost solutia teoretica gasita de Villeneuve la faptul ca i s-a livrat un scenariu mizer, de copy paste din minti din fundul Hollywoodului, prin venele carora curge exclusiv McDonalds. Fiecare scena din film e lungita mult dincolo de necesar, in speranta in care mana lu Villeneuve cu imaginea lui Deakins o sa te hipnotizeze si o sa te fure de la sirul factual al lucrurilor, a carui constructie se vede ca la un castel din lego facut de un autist cu Parkinson. Ideea functioneaza in bucati individuale, fiecare scena in mod independent e excelenta. Problema e cand scenele alea se aseaza una langa alta. Problema e cand iti dai seama ca imersiunea a fost de succes, te afli in 2049 intr-o lume foarte convingator-groaznica si nu absurd de distanta. Si problema e cand iti dai seama ca te afli in aceasta lume minunata urmarind o poveste care se prelinge intr-un mod complet disjunctiv. Lucrurile se lungesc asa tare si intens artistic pe alocuri incat aveam senzatia ca astia atenteaza aici neorealism de 2049. Ceea ce ar fi perfect ok. Doar ca neorealismul de 2049 e rupt in scena urmatoare in care filmul trebuie sa-si urmeze parcursul de hollywoood retard 2017.”
–Pe Scena9.ro, scrie despre film Georgiana Mușat: ”Ceea ce discreditează filmul lui Villeneuve este tocmai încercarea de a-i călca pe urme originalului. Toate problemele filmului din 1982, începând de la reprezentarea minorităților până la reprezentarea femeii, sunt nerezolvate în filmul nou. Personajele feminine sunt ori obiectificate (iubita sintetică a lui K. sau prostituatele punkiste care erau prezente și-n filmul original), ori șefe isterice care pun presiune pe sărmanii bărbați (locotenentul Joshi), iar minoritățile (care reprezintă o bază a exotismului din filmul originar), primesc rareori mai mult de-un cameo în sequel-ul din 2017. Mai mult decât atât, plot-ul e neconvingător și twist-urile sunt aproape caricaturale, făcând ca filmul să fie o formă minunată fără fond, sprijinită pe niște bețe de chibrit. Niciun personaj nu e dus până la capăt și altele sunt gratuite, doar de dragul diversității, livrând dialoguri stupide. Villeneuve pare să-și fi pierdut din forța regizorală din Arrival (2016), pledând mai curând pentru un cinema în care să primeze spectacolul vizionării decât filmul în sine.”
–De pe MareleEcran.net, l-am citit cu plăcere pe Lucian Mircu, care a scris printre altele: ”Vizual a fost bine facut – s-a simtit bugetul urias. Si la iMax a fost impresionant. A creat emotie doar prin dimensiunea ecranului si puterea sunetului. Dar cum nu sunt de azi de ieri, story-ul a fost de telenovela turceasca. Atmosfera fara atmosfera. Personaje principale fara adancime (a fost mai bine definita holograma/iubita lui K ca personajele importante) si univers blurat, fara definitie, fara puncte de intrare originale (in afara de cele din Blade Runner-ul vechi). De muzica nu am ce sa zic ca nu a fost muzica. Au fost doar drones si special fx si cateva acorduri. Sa-i traiasca contul in banca lui Hans Zimmer care face 70% din soundtrack-urile de Hollywood in ziua de azi.”
–Stefan Trepadus a văzut o animație interesantă la Anim’est, ”Cai la fereastră”, și a povestit despre aceasta pe blogul Cinemil.ro: ”Dacă nu cunoști pe nimeni care să scrie poezie sau vrei să afli încă o poveste de viață, animația Cai la fereastră este un studiu de caz potrivit. Dar, înainte să închei, trebuie să îmi exprim și o nelămurire față de acest film: de ce toate personajele sunt creionate cât de cât normal, iar Rosie este un șnur cu un balon deasupra? Acesta să fie stereotipul oamenilor cu privire la poeți? Oare nicio persoană dintre cele care au lucrat la animație nu a văzut un poet cu burtă? Mi-e greu să cred asta.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Țara moartă” (2017)
–”Foxtrot” (2017)
