Potiche (2010)

Potiche (2010)
Regia: François Ozon
Scenariul: François Ozon – adaptare piesa omonima a lui Pierre Barillet si Jean-Pierre Grédy
Distributia: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Fabrice Luchini, Karin Viard, Judith Godrèche, Jérémie Renier

Am mers cu sufletul deschis la aceasta vizionare, atrasa de cele doua mari nume de pe afis si am avut placerea unui film inteligent, cald, plin de umor, cu o fina dar ascutita critica sociala si politica a anilor ’70 cu bataie lunga pana astazi :). Si m-am desfatat cu legendara Catherine Deneuve in plinatatea fortei artistice (si trebuie sa spun ca da la fel de bine estetic pe ecran ca in urma cu decenii), alaturi de unul dintre marii monstri sacri ai cinemaului francez – Gérard Depardieu.

Si m-a incantat si felul in care pas cu pas, am realizat mesajul feminist al filmului, deloc deranjant sau agasant. Caci “nevasta trofeu”, cu frumusetea bine intretinuta in ciuda varstei, romantica, buna gospodina, sotie grijulie si iertatoare, mama echilibrata si iubitoare, isi dezvaluie puterea discreta sub “umbrela” careia a pasit si continua sa paseasca in viata. A stiut sa profite de micile bucurii secrete ale unor aventuri sexuale extraconjugale (scurte si discrete – nebuniile tineretii) si da dovada – in prezent – ca are flerul si aptitudinile necesare manageriale pentru a surmonta problemele sociale, politice si profesionale ale vechii si trainicei afaceri de familie – Fabrica de umbrele Michonneau-Pujol.

Madame Suzanne Pujol, caci despre ea este vorba ni se dezvaluie in primele secvente ale filmului, drept o romantica profunda, un fel de personaj disneyan inconjurat de “squirrels”, admirand natura si scriind versuri gingase in minicarnetul nelipsit din buzunar.

Muzica originala a lui Philippe Rombi:

Si mai apoi o urmarim cu sortul de gospodina (precum o masca menita sa ii ascunda strafundurile), evoluand elegant in ambientul familiar, alaturi de sotul ei – “masculul” care a dat in viata o dubla lovitura: o nevasta “trofeu” frumoasa, dar si o zestre considerabila (afacerea solida reprezentata de fabrica de umbrele a familiei Michonneau) si o urmarim alaturi de fiica si fiul sau (fiecare dintre acestia ascunde vise si neimpliniri).

Insa Madame Pujol este “More Than A Woman”, dupa cum ne spune coloana sonora a filmului, prin intermediul piesei interpretate de catre Bee Gees:

Pentru ca metodele tiranice si grosolania manageriala a Domnului Pujol („Hitler”) aprind scanteia unei puternice greve sindicale in fabrica. Si tiranul este sechestrat si face un atac de cord!

Iar femeia „Potiche”, iese de sub „umbrela” care ii ascunde de ani de zile firea si calitatile! Si se implica in rezolvarea problemelor, ba chiar si in conducerea afacerii!

„In limba franceză, potiche este un vas sau un obiect decorativ de mica valoare si de nici un folos real, practic, care se pune pe un raft sau intr-o vitrină. Cuvantul este, de asemenea, utilizat in limbajul de zi cu zi ca un termen peiorativ pentru o femeie considerata „trofeu”, sau care traieste în umbra sotului ei si nu pare să aiba propria ei identitate. Anumite sotii de politicieni, dar nu numai, au fost numite potiches, inclusiv Madame Chirac, sau, mai recent, Ségolène Royal.” (citat din Mapa de Presa)

Este cat se poate de savuroasa impletirea cu mult caracter frantuzesc a demult trecutelor afaceri sentimentale ale Suzannei, cu actuala, dar vechea legatura a Domnului Pujol cu secretara sa (si nu numai cu aceasta), toate acestea amestecate in sosul politic cu dubla aroma : socialist/comunista – dar si conservatoare. 🙂

Caci Suzanne apeleaza, pentru dezamorsarea tensiunii sindicale, la deputatul si primarul comunist al orasului, Monsieur Babin, partenerul unei vechi partide de amor dezlantuit in mijlocul naturii – prin anul 1952. O amintire frumoasa pentru ambii parteneri, posibil a se fi soldat si cu fructul concretizat in fiul Laurent Pujol….dar…la fel de bine, se dovedeste ca tanarul Pujol ar putea fi si rodul unei legaturi pasagere cu … avocatul Balastra 🙂

Cu ajutorul inca celibatarului Babin, Suzanne aplaneaza conflictul sindical, negociaza conditiile salariatilor, isi castiga increderea Consiliului, repune fabrica pe roate, diversifica gama de produse, creste vanzarile, exporta cu succes noile creatii (realizate si cu concursul creativ al fiului Laurent), devine FEMEIA, nu mai este “trofeul” care uitase sa mai traiasca, dupa cum din nou ne spune coloana sonora, prin piesa lui Johnny Halliday – J’ai oublie de vivre:

Dar odata cu intoarcerea lui Robert Pujol convalescent, conflictul explodeaza. Tiranul nu cedeaza, isi vrea inapoi fabrica, isi vrea inapoi pozitia de conducator, astfel incat incepe sa lucreze indarjit si intrigant, pentru a-si asigura procentele necesare in Consiliul de Conducere. Si aici intervine tradarea fiice Joelle, care pentru a-si salva casnicia schiopatanda si a-si readuce acasa sotul, cedeaza tatalui ei cota de actiuni!

Lovitura o da insa Suzanne atunci cand incurajata de prieteni, de salariati, de fiul ei, hotaraste sa candideze impotriva lui Babin la scaunul de deputat! „Pentru ca sa curete Franta” spune ea, de la tribuna! Si CASTIGA! Castiga cantand: „Ce frumoasa e viata!” :).

In afara celor doua personaje principale. Suzanne si Babin, emblematici sunt si Joelle si Laurent, fiecare incercand sa fie alaturi de familie, dar in acelasi timp, fiecare cautandu-si propria identitate. Identitate, care in cazul lui Laurent este din ce in ce mai transparenta si mai amuzanta, caci trecand peste amorul si posibila casatorie cu fiica  brutarului (sotia brutarului implicata de mult intr-o aventura cu Monsieur Pujol) ajunge la brateta fiului avocatului (cu care seamana frapant de mult ca infatisare 🙂 ), moment in care spectatorul si personajul probabil, sunt edificati!

O fresca sociala, sofisticata si etalata in cel mai pur stil francez, plina de vivacitate si temperament meridional, cu o imagine superba, decoruri si costume perfect specifice anilor 50 si 70. Interioare si scene tipic burgheze, pline de culoare si de viata: daca ar fi sa-mi amintesc superba usa de lemn sculptat a casei familiei Pujol, pe care  – in tavalugul evenimentelor – ies pe rand, veseli sau furiosi, eroii povestii. O perfecta reconstruire a anilor 70!

Dificultatea transpunerii piesei de teatru – prin definitie – statica – in vivacitatea filmului este perfect surmontata si completata cu flashbackurile ce ne poarta catre dulcile amintiri ale anilor 50 din memoria Suzannei Pujol.

Francois Ozon i-a reunit in acest film pe cei doi mari actori, Deneuve si Depardieu, cu multa dragoste si admiratie pentru talentul si cariera lor si acestia i-au multumit si ne-au multumit si noua asa cum stiu ei cel mai bine, jucandu-si rolurile impecabil, fericiti ca li s-a oferit aceasta ocazie!

Coloana sonora originala a filmului, Philippe Rombi este foarte inspirata si completata cu piese interpretate de Baccara Parlez-vous francais:

de Catherine Ferry – 1, 2, 3:

sau de Bonnie M – Sunny Day

Nota: 8/10