Filme Filme europene Recomandat

Phoenix (2014)

phoenix-112401l-175x0-w-30e8d8aaPhoenix (2014)

Regia: Christian Petzold
Distribuția: Nina Hoss, Ronald Zehrfeld, Nina Kunzendorf

Trioul Christian Petzold, Nina Hoss și Ronald Zehrfeld pare să funcționeze foarte bine, Phoenix fiind al doilea film în care cuplul Nina – Ronald este condus cu grație de către regizorul Petzold spre culmi nebănuite. Adoptând un subiect similar filmului Barbara, Phoenix relatează renașterea din cenușă a unei cântărețe evreice, ce are șansa să se întoarcă din lagăr și care luptă, în ciuda insistențelor prietenei și salvatoarei Lene Winter (Nina Kunzendorf – Therese Bloch-Bauer din Woman in Gold), pentru a-și recupera soțul care, după spusele Lenei, ar fi cel care ar fi trădat-o naziștilor. Nelly Lenz (Nina Hoss) se întoarce din lagăr, este supusă unei operații de reconstrucție a feței, i se oferă o viață lipsită de griji pe care însă nu o poate accepta deoarece inima ei plânge după soțul mult iubit. După câteva căutări nocturne eșuate și ezitante, Nelly îl vede pe Johnny (Ronald Zehrfeld) într-un restaurant doar că el nu o recunoaște. Sesizează însă asemănările cu soția sa și îi propune un târg: să joace rolul soției pe care o consideră moartă pentru a-i recupera averea. Nelly acceptă și precum pasărea phoenix, are ocazia să renască, să-și recâștige demnitatea, pe când Johnny este transformat în cenușa necesară unei noi înălțări a măreții creaturi.

phoenix 2Petzold are o înclinație spre nazism, femeia frumoasă, plăpândă, dar în același timp de neclintit, precum un munte, fiind protagonistul lui drag. Spre deosebire de personajul principal care invadează efectiv ecranul, lumea și ororile naziștilor sunt prezentate timid, cu grație, lăsând publicul să înțeleagă evenimentele și fără a le oferi spre vizionare. Regizorul dorește să evidențieze efectele opresiunii în sufletele personajelor, lupta acestora de a face față psihic unui război, puterea iubirii într-un astfel de mediu sau mai degrabă slăbiciunea ei. Iubirea a fost un element de care s-au folosit ambele tabere, fiind câștigătoare sau învinsă, în funcție de rezistența de care au dat dovadată persoanele implicate.

Pe lângă faptul că poporul evreu a fost decimat, nazismul a reușit să le intre în minte și suflete, distrugând noțiunile de iubire și încredere pentru cei care au supraviețuit. Iar Petzold prezintă o asemenea poveste într-o manieră neutră, poate punctând puțin mai mult în favoarea femeii, dar lăsând un semn de întrebare enorm: la sfârșitul poveștii nu există siguranța că Johnny și-ar fi trădat soția, cum nu se știe dacă Nelly îl va ierta sau nu pentru lipsa de curaj de care a dat dovadă.

phoenix 3

La fel ca în Barbara, regizorul atribuie o oarecare doză de suspans acțiunii, în special în a doua parte a filmului, de data aceasta la un nivel mai mic pentru că protagonista suferă fizic și atunci chiar mișcările ei sunt mai lente. Altfel, ea își poartă cu demnitate soarta, iar principiile ei răzbat din toată ființa ei, oricât de mult ar dori să le ascundă.

Chiar dacă filmul a fost de o frumusețe extraordinară (cromatic, peisagistic și narativ), iar finalul a fost unul de zile mari (mi-a adus aminte de cel din filmul The Best Offer), asemănarea izbitoare cu Barbara cred că îi fură din originalitate și atenuează impactul asupra publicului. Lăsând acest aspect la o parte, Petzold a realizat o nouă incursiune în mintea zbuciumată a unei supraviețuitoare, ce pare să fi învins sistemul, dar care are parte de o luptă de nedescris cu propria persoană, cu cele dragi ei, cu lumea care odată fusese a ei, căci nimic nu pare să-i mai atenueze zbuciumul din sufletul ei.

Notă: 8.5/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=YO0E14fVRBo’]

Articole similare

Portret la patru mâini cu o coloană sonoră de milioane: The Sisters Brothers (2018)

Iulia Dromereschi

Un pub și un sfârșit al lumii: Shaun of the Dead (2004)

Dan Romascanu

Zavet (2007)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult