Germania anno zero (1948) – Germania în anul zero
Regia: Roberto Rossellini
Distribuția: Edmund Moeschke, Ernst Pittschau, Ingetraud Hinze
‘Germania anno zero’ filmat de Roberto Rossellini în 1947 și ieșit pe ecrane în 1948 este unul dintre acele filme despre care s-au scris și se mai pot scrie rafturi întregi de biblioteci. În mai puțin de 80 de minute, acest film reușește să fie documentul ultimativ despre Germania anilor de după cel de-al doilea război mondial și unul dintre cele mai remarcabile filme făcute vreodată despre dezastrele războiului, despre copilării ucise și despre nocivitatea ideologiilor totalitare. Este un film care a fost disputat, contestat și boicotat: publicul german nu l-a văzut vreme de trei decenii, cu excepția unei singure proiecții în anul 1952. Este considerat una dintre capodoperele nu doar ale carierei lui Rossellini ci și a întregului curent neorealist, desi în producția sa a încălcat câteva dintre canoanele fundamentale ale neorealismului. Mai mult decât orice, este un strigăt de durere profundă, omenească, exprimată prin mijloacele cinematografiei.
Roberto Rossellini, care pierduse cu un an înainte un fiu la vârsta de nouă ani, alege ca ‘Germania anno zero’ să aibă ca erou principal un băiat de doisprezece ani care supraviețuiește în Berlinul în ruine. Edmund este fratele mic din familia Köhler. Mama nu mai trăiește, tatăl este bolnav. Fratele mai mare se ascunde de poliție, el a luptat în armata germană ‘până la sfârșitul amar’, se teme de prizonieratul în lagăre. Cu trei cartele pentru patru oameni existența este dificilă. Sora mijlocie este obligata să iasă noaptea ‘la distracții’ cu soldații din armatele de ocupație, iar Edmund încearcă să ajute familia muncind (desi nu are autorizație din cauza vârstei), vânzând obiecte pe piața neagră, fiind complice la furtișaguri. La scoală, unde se predă ‘democrația’, nu mai ajunge. Clădirea în care locuiește familia este pe jumătate în ruina, de altfel nu pare să fi rămas vreo clădire intactă în zona din Berlin unde au fost făcute filmările. Ceilalți chiriași sunt tot familii decimate sau refugiați, mereu în căutare de hrana, în pericol de a rămâne fără gaz sau electricitate. Întâlnirea cu fostul său profesor, adept încă al ideilor naziste îi infestează copilului mintea cu idei despre supraviețuirea celor tari într-o lume aflată în permanent conflict. Consecințele acestei ‘lecții de viață’ venite din trecut vor fi tragice.
Rossellini a folosit în acest film, așa cum a făcut-o în multe altele, actori amatori, cărora le-a dat minime indicații de scenariu și le-a acordat libertate în a-și construi replicile și detaliile personajelor. Acest procedeu, considerat și astăzi modern, dă senzația de autenticitate și trăire adevărată a personajelor. Actorii amatori erau ei înșiși supraviețuitori ai războiului, lipsurile și traumele pe care le aduceau pe ecran erau reflectări ale propriilor lor trăiri. Filmat la doi ani după Holocaust și crimele războiului, filmul le amintește indirect: societatea germană este încă profund divizată, rănile psihologice sunt deschise, mulți dintre cei care au supraviețuit fizic poarta încă în suflete otrava ideologiei criminale care declanșase conflagrația. Copiii sunt și ei victime cu întârziere, copilăria le este furată, maturizarea le este poluată. Cei care înoculaseră concepțiile care duseseră la dezastru continuă să-și nege responsabilitățile. Refacerea fizică și spirituală încă nu începuse. Filmările aduc pe ecran Berlinul în ruine și locuitorii săi ca niște fantome bântuite încă de trecut. Ele sunt autentice, chiar dacă actorii și-au interpretat în cea mai mare parte rolurile în condiții de studio în Italia. ‘Germania anno zero’ completează și încheie trilogia filmelor de război ale lui Rossellini. Este și o exorcizare a propriilor demoni. Primele două filme fuseseră dedicate Italiei în perioada fascistă și cea a ocupației din finalul războiului. Cu ‘Germania anno zero’ cineastul italian se întoarce la rădăcinile conflictului, închizând în felul sau cercul istoric prin descrierea dezastrului suferit de cei care au declanșat conflagrația. Este și un avertisment istoric, valabil și astăzi mai mult decât oricând.
Nota: 10/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
