Childhood (2017) – Barndorm – Copilărie
Regia: Margreth Olin
Ideea: Margreth Olin & Thomas Robsahm
Compania producatoare: Speranza Film AS
Film proiectat in cadrul Festivalului OneWorld Romania, editia a 11-a, 2018
Margreth Olin, nascuta in anul 1970, scolita la Universitatea din Belsen si la Høgskulen i Volda, este regizor si activist in problema drepturilor imigrantilor in Norvegia. Filmele sale realizate pana in prezent s-au bucurat de o buna primire si au fost recompensate la diverse festivaluri de gen.
Am vrut in mod special sa vad acest film, in contextul problematicii si actiunilor Barnevernet, organizație ce se ocupă cu protecția copiilor in Norvegia.
Si am vizonat un film incantator, o poveste cu un zân si niste zâne de basm, care vegheaza cu infinita rabdare, dragoste, stiinta si determinare, asupra unor mici “spiridusi”, cu varste intre 1 si 7 ani, in gradinita Aurora din localitatea Nesodden, limitrofa capitalei Oslo.
Am sorbit cu lacomie fiecare moment al acestei copilarii pe care mi-as dori-o pentru fiecare copil din jurul meu. Pentru ca nimic din ceea ce se realizeaza in acest program de tip Waldorf, nu se infaptuieste la intamplare, la nervi, sub tensiune si abandonare a unei misiuni de mare noblete… misiunea de educare a micilor pui de om in primii ani de viata, atat de importanti in devenirea lor umana. Misiunea de a le descoperi miezul cald al sufletului si mintii, de a le descoperi si incuraja imaginatia si talentele culcusite – dar inmugurind – misiunea de a le netezi si elimina fricile, misiunea de a-i imprieteni cu mediul inconjurator si nu in ultimul rand, de a se cunoaste pe ei insisi si unii pe ceilalti. In asa masura, incat copiii declara – fiecare, ca au cate doua mame si cate doi taţi… cei de la gradinita si cei de acasa 🙂 .
Atmosfera de pace, de seninatate, de dragoste, de incurajare, strabate fiecare zi, fiecare activitate din mijlocul acestei “populatii” incotosmanite iarna in salopete groase – rezistente la tavaleala prin zapada – eliberate toamna si primavara de greutatea hainelor 🙂 . Fiecare zi si fiecare anotimp este o provocare pentru micuti, care atent condusi de personalul gradinitei, iau contact cu mediul inconjurator, natura, padurea, animalutele, pasarile care isi clocesc ouale, puisorii care ies la lumina si la viata, dar si puisorii care nu rezista si isi pierd viata. Si atunci copiii iau contact cu moartea, cu ritualul inmormantarii… totul cu intelepciune si seninatate. Diverse forme de arts&crafts, ornamente, decoratii, desene si alte-alea, realizate cu propriile manute… prilej de depistare a talentelor mocnite, prilej de intarire a increderii in sine! Ca si urcarea pe picioroange si pasii facuti… patru pasi… zece pasi… cazaturi, nu-i nimic, mai incercam. Ha-ha… as vrea sa vad in parc, in Bucuresti sau intr-o gradinita, chiar si cele particulare si scumpe, acest gen de activitati, desfasurate cu multa naturalete si incurajand spiritul liber al copilului, pregatit pentru saltul catre scoala. Sunt convinsa ca exista si Romania exceptii de bine, dar sunt la fel de convinsa ca sunt rarisime. Imi aduc aminte ca prin anii ’90 functionau si la noi gradinite de tip Waldorf. Mai sunt? Unde sunt? De ce nu mai sunt?
E drept, ca privind din fotoliul confortabil de spectator, poate sa iti scape efortul zilnic si concertat al personalului acestei gradinite… oameni mereu cu zambetul pe buze, mereu cu atentia treaza, mereu cu o mangaiere sau un cuvant disponibil. Muncind intens. Si nimic nu egaleaza rasplata: dragostea si fericirea copiilor, multumirea parintilor.
Acest film este deopotriva un documentar, un eseu cinematografic, un studiu stiintific pedagogic, un basm cu zane si pitici…
Regizoarea a petrecut un an in aceasta gradinita, ea nu intervine in film, nici ca persoana, nici ca voce comentatoare, dar exista intrinsec in fiecare scena si cadru si ceea ce vedem noi, spectatorii, ne este transmis prin ochii ei, cu obiectivitate si tandrete.
Discutiile dintre cei mici sunt suculente, visele lor, felul frust in care iau contact cu realitatea si o comenteaza, ba chiar o recompun, sentimentele care inmuguresc in sufletul lor, creatiile care le ies din manute, mutrisoarele lor atat de frumoase…O lume mica in care cresc sanatos mladitele zilelor ce vin! Si o societate sanatoasa.
Imi veti spune ca exista si in aceasta societate rebuturi. Sigur, asa este… si avem in ultimii ani cateva exemple nefericite! In adancul fiecarei fiinte poate exista raul, care ramane neobservat la timp… pentru ca este prea bine ascuns sau pentru ca unele persoane au capacitatea de a-l disimula timp indelungat. Dar asta nu inseamna ca rezultatele nu sunt admirabile.
Iata cateva cuvinte ale regizoarei:
“The focus on performance and competition is becoming stronger in schools and kindergartens. Focus on getting younger and younger children to acquire external knowledge. I am afraid that we, as parents, as a society, the children themselves – are in danger of missing out on their own and other’s different personalities because we do not acknowledge that each and every child has different potentials. CHILDHOOD is a silent protest. It shows a children’s garden where children can be at peace, where the trees teach them to grow at their own pace. It takes time to grow up, become a whole person. The modern childhood needs to be protected.” Margreth Olin
Regret ca nu am putu participa la sesiunea de Q&A, insa a trebuit sa fug la premiera unei piese de teatru. O zi foarte incarcata, de dimineata si pana seara, dar minunata pentru minte-suflet-si-invatatura!
