Small Axe, antologie formată din 5 filme, semnate de regizorul Steve McQueen
Nu este ușor să scrii despre nedreptățile la adresa oamenilor. Te încearcă mereu o reținere – nu știi dacă abordezi situațiile dintr-un unghi corect sau obiectiv. Nu știi ce poate declanșa un cuvânt așezat altfel decât cum ar trebui să fie. Nimic nu este sigur. Terenul este minat, cu atât mai mult cu cât subiectele abordate țin de politically-correctness și de aspecte delicate precum egalitatea indivizilor în fața legii, indiferent de culoare, sex, orientare sexuală, religie, ideologii politice. Așadar, trebuie să recunosc că nici mie nu mi-a venit prea la îndemână nici să urmăresc cu lejeritate și nici să scriu despre antologia celor 5 filme dedicate de Steve McQueen, unul din cei mai interesanți și controversați regizori hollywoodieni, vieții locuitorilor de culoare dintr-unul din cartierele suburbiilor Londrei, în perioada anilor `70. Small Axe este numele dat de regizor acestei mini-serii mai puțin obișnuite, disponibile pe HBO GO, și titlul se inspiră dintr-un proverb jamaican, pe care Bob Marley l-a și transformat în vers muzical: „If you are a big tree, / We are a small axe” („Dacă voi sunteți copacul cel mare, / Noi suntem buturuga mică”).
Fiecare dintre cele 5 părți ale acestei serii semnate Steve McQueen se ocupă cu câte un aspect diferit din viața cetățenilor londonezi proveniți din imigrarea celor din Indiile de Vest în Marea Britanie. Preponderent, regizorul se apleacă spre jamaicani, ei fiind majoritatea covârșitoare și cea cu cele mai puternice influențe asupra tuturor celor de culoare din Londra (și, așa cum vedem azi, și cu influență asupra culturii pop din întreaga lume). Trebuie să vă atenționez că vorbim aici de 5 filme de nișă, deloc comerciale, a căror atenție se concentrează exclusiv asupra temei alese. Distribuțiile sunt alcătuite, în cea mai mare parte, din actori de culoare, nume pe care le-ați descoperit chiar și în blockbustere hollywoodiene și care acum dezvoltă cu brio roluri complet diferite de cele pe care le-au arătat marelui public. Într-adevăr, pot spune că interpreții au fost cam singurele aspecte pe care le-am apreciat la adevărata lor valoare în tot acest amalgam de didacticism mult împins la extremă și de documentar ușor searbăd, uscat, fără prea multă „carne” artistică reală.
Fără laudă, dar și fără falsă modestie, cred că pot spune liniștit că tangențele mele cu populația descrisă de McQueen în cele cinci filme a fost destul de îndelungată și puternică, fiind și eu un ocupant al unui apartament nu departe de Londra pentru o perioadă mai întinsă decât o simplă vizită turistică. Întâmplător, am avut chiar și colegi de facultate în Marea Britanie, care aparțineau unor comunități mai mult sau mai puțin minoritare, așadar mă consider în măsură să pot analiza efectul artistic și social pe care Small Axe îl poate avea asupra privitorilor. Coincidență sau nu, am vizitat la un moment dat cartierul Notting Hill, cel în care restaurantul Mangrove, protagonistul primului film din seria realizată de BBC, și-a dus tumultuoasa și tulburătoarea existență.
Și, așa cum și în Lovers Rock, Red, White and Blue ori Alex Wheatle suntem luați de mânuță și plimbați prin cartierele londoneze ale anilor respectivi, tot așa am făcut și eu live, vizitând suburbiile contemporane ale Londrei, și pot spune că și-au păstrat parfumul specific anilor `60-`80, acel je ne sais quoi cu iz de flower power. Asta am apreciat mereu la Marea Britanie și, în special, la capitala ei – modernismul extrem îmbinat cu conservatorismul extrem. O lume a extremelor. Care se poate observa cu ușurință atât în Mangrove, cât și în Alex Wheatle și Red, White and Blue. Ceea ce a făcut Steve McQueen a fost o încercare de a sublinia cu un marker foarte gros și cam strident, inegalitățile rasiale din perioada sus-menționată, dar a mers la o limită, riscând să „ne bage degetul în ochi” prin tușele prea alb-negre. În filmele lui rareori vezi griul sau petele de culoare. Și cred că asta este, de altfel, și problema unor mișcări de genul #metoo sau #blacklivesmatter (ori a altora de gen). Inițiatorii lor pornesc la drum cu gânduri bune, dar miile sau zecile de mii de participanți cad în extrema opusă. Așadar, vorbim de o luptă a extremităților, care nu poate duce la nimic bun, ci doar la exagerări.
Desigur, a fost o experiență puternică, interesantă, tulburătoare, aceea a vizionării filmelor din seria Small Axe. Am avut chiar momente când a trebuit să pun pauză în mijlocul unei părți, atât de dureros am simțit mesajul transmis de actori și de regizor. Însă repetitivitatea agresiunii vizuale și subliminale a dus la o oboseală psihică, morală. Cu alte cuvinte – „da, domnule McQueen, am înțeles mesajul, putem trece mai departe?”. Și, că tot am ajuns la capitolul acesta, cel mai obositor din cele cinci filme a fost Lovers Rock, o odă adusă muzicii cetățenilor de culoare din Londra și vieții underground. Una din cronicile dedicate acestei pelicule spunea că vorbim chiar de un musical, căci există scene întinse (prea întinse și prea lălăite) în care muzica este un personaj în sine. Asta pentru a nu aminti de centrul filmului, creat în jurul a 11 minute de cântat în cor o melodie hipnotizantă de care vrei să te rupi cu tot dinadinsul, dar nu poți. Cred că Lovers Rock putea să facă parte cu lejeritate dintr-una din celelalte 4 părți ale seriei și să constituie un side plot, căci să creezi o oră de imagini cu jamaicani care dansează fumând într-un subsol și să o introduci într-un serial, ca episod separat, mi se pare oarecum exagerat. În orice caz, a fost experiența cea mai dureroasă și care părea că nu se mai sfârșește.
Cu toate aceste minusuri, însă, Small Axe poate fi un punct de interes major pentru cei care își doresc să afle mai multe despre comunitatea West Indian din Londra și este, de asemenea, un mijloc de documentare temeinică pentru analiștii unor fenomene rasiale și rasiste care cu siguranță nu trebuie să se mai repete. Poate de mai puțin interes va fi acest serial pentru publicul român, care nu prea are cum să se identifice ușor cu personajele prezentate de Steve McQueen și cu problemele lor cotidiene. Totuși, dacă aveți vreo 5-6 ore neocupate, nu ocoliți Small Axe pe HBO GO. Poate ceva undeva va fi atins de mesajul mai mult sau mai puțin dur, mai mult sau mai puțin convingător, și posibil va schimba ceva în cei ce se vor lăsa atinși.
Nota 6/10
(Surse foto: https://www.criterion.com, www.vox.com, www.vanityfair.com)
