Chronique d’une liaison passagère (2022)
Regia: Emmanuel Mouret
Distribuția: Sandrine Kiberlain, Vincent Macaigne, Georgia Scalliet
‘Chronique d’une liaison passagère’ (2022 – distribuit pe piața de limbă engleză cu titlul ‘Diary of a Fleeting Affair’) mi-a prilejuit reîntâlnirea cu filmele lui Emmanuel Mouret (‘Lady J. îmi plăcuse mult) și descoperirea unui actor francez extrem de talentat pe care nu-l remarcasem până acum – Vincent Macaigne. Mouret realizează aici unul dintre acele filme care îmi plac: scenariul (la care regizorul este co-autor) pleacă de la o poveste din viață narată cu sinceritate, se bazează pe jocul actorilor care crează roluri pe care le simt și le înțeleg, filmează cu mijloace minime dar cu estetică și expresivitate.
Așa cum spune titlul (lui Emmanuel Mouret îi plac titlurile cât mai explicite), în film este vorba despre o legătură temporară, care nu ar fi menită să dureze. Charlotte are ceva mai mult de 50 de ani, Simon are ceva mai puțin de 50 de ani. Ea este divorțată de câțiva ani, el este căsătorit. El este de profesie terapist pre-natal, despre ea nu aflăm dacă lucrează și dacă da, ce profesie are. Cei doi se întâlnesc la o petrecere unde inițiativa îi aparține ei (‘Ochisem doi bărbați, unul a dansat cu altă femeie tot timpul, al doilea erai tu’) dar el se prinde în joc, după petrecere se duc să mai bea ceva într-un bar, apoi se sărută pentru prima dată. După doua săptămâni se reîntâlnesc și începe legătura. Timp se pare că au amândoi, întâlnirile devin din ce în ce mai dese. Își propun ca legătura să fie fără obligații și așa și este o vreme, cu întâlniri îndelungate, cu puțin sex și cu multe discuții. Este posibilă însă o astfel de legătură între un bărbat și o femeie, fără că sentimentele să apară? Cât timp poate dura?
Dacă există categoria de filme ‘dramă de familie’, atunci ‘Chronique d’une liaison passagère’ s-ar incadra în categoria de ‘dramă de ne-familie’. Modelul este ‘Scene dintr-o căsătorie’ al lui Bergman, citat de altfel explicit într-o scenă de film-în-film, dar totul pare văzut în oglindă față de premizele poveștii cuplului căsătorit la Bergman. Charlotte are trei copii, Simon are doi copii, toți sunt la vârstele adolescenței sau puțin după aceea, dar soarta lor și impactul legăturii lor asupra sentimentelor copiilor nu-i preocupă nici măcar o secundă. Despre familia lui Simon nu aflam absolut nimic. La un moment dat Charlotte ar vrea să vadă o fotografie a soției lui Simon, dar renunță repede la idee. Știm doar că el poate petrece multe ore, uneori lipsi zile sau nopți întregi de acasă fără că soția sau copiii să bănuiască ceva (!).
Cei doi construiesc un zid aparent perfect între legătura lor și restul lumii. Amenințarea apare în viața lor de cuplu fără obligații doar atunci când experimentează cu un ‘threesome’. Mai tânăra Louise vine și ea dintr-o căsnicie care se destramă, și tocmai aceasta legătură pornită de la un anunț pe un site Internet va fi cea care va crea obligațiile de care cei doi se fereau, dar într-o direcție neașteptată. Până în acel moment practic îi aveam pe ecran doar pe Sandrine Kiberlain și pe Vincent Macaigne, interpreții excepționali ai celor două roluri principale. Acum cuplul va deveni un triunghi, dar un triunghi (din nou) ne-familie. Între femeie și bărbat, Charlotte și Simon, totdeauna exista un decalaj al inițiativelor și al exteriorizării sentimentelor. Atunci când bărbatul capătă curaj, este prea tărziu. Orbitele lui Venus și a lui Marte se îndepărtează și cine știe daca se vor mai apropia.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.imagincinemas.com/film/chronique-dune-liaison-passagere/)
