Love Affair (1994)

Love Affair (1994) – Poveste de dragoste
Regia: Glenn Gordon Caron
Distributia: Warren Beatty, Annette Bening, Katharine Hepburn, Pierce Brosnan

Love Affair nu este cu siguranta o capodopera, dar este un film agreabil, cu o distributie impresionanta, cu o dragoste aparuta de nicaieri pentru a transforma viata a doi oameni intr-un mod cu totul neasteptat pentru ei. Poate minusul principal al filmului este ca nu aduce nimic nou la nivel de scenariu, acelasi tipic putand fi intalnit in multe alte filme, cum ar fi mult mai placutul (dupa parerea mea) Sleepless in Seattle. De altfel, si Love Affair este un remake al mult mai cunoscutului film cu acelasi nume din 1939 (cu o versiune si in 1957), cu Irene Dunne si Charles Boyer, nominalizat in acea perioada la sase premii Oscar.

Aflati amandoi in fata casniciei, Terry (Annette Bening) si Mike (Warren Beatty) nu mai sunt nici la prima tinerete (mai ales el) si nici nu isi dau seama ca nu sunt indeajuns de fericiti si ca ar putea face o greseala. Calatoria lor cu acelasi avion, prabusirea lui si incercarea de a ajunge la primul aeroport din zona Pacificului la bordul unei nave va avea efecte decisive asupra vietii lor. El face incercarea care pare ca ii guverneaza actiunile: incearca sa o atraga, sa o cucereasca, sa flirteze cu ea, pentru ca apoi, dupa despartire, sa nu o considere decat o cucerire temporara si sa nu o mai caute niciodata. Numai ca sunt doua lucruri care nu ii ies cum trebuie: in primul rand, ea este indaratnica, nu il accepta de la inceput, iar lui ii este greu sa se replieze si sa renunte la timp; in al doilea rand, se indragosteste, iar aventura se transforma in iubire.

Momentul cheie este vizita la matusa Ginny, aflata pe o insula polineziana, singura si imbatranita, dar care il iubeste la nebunie pe Mike, sperand ca prin orice mijloace sa renunte la trecerea rapida prin viata si sa isi intemeieze o familie. Terry pare alegerea perfecta, matusa o stie de la inceput, ghicind in ea o femeie inteligenta, serioasa si aproape indragostita de firea nepotului sau. Katherine Hepburn, o surpriza placuta  a filmului, se afla la ultimul sau rol din cariera si, chiar daca se vad urmele varstei, reuseste sa se distinga si sa ne dezvaluie si la aceasta varsta (avea 87 de ani in momentul aparitiei filmului) ca a fost si ramane una din marile actrite din istoria cinematografiei.

Finalul filmului este asteptat, dar nu mai putin placut, ramane ca spectatorii sa il urmareasca si sa traga invatamintele si concluziile. Morala filmului: nu trebuie sa iei o decizie in viata ta (cum ar fi casatoria, in cazul lui Mike si Terry) pana cand nu te simti cu adevarat fericit. Oricand, din neant, poate aparea acea persoana speciala, care te face sa zbori sau alaturi de care simti fluturasi in stomac, si care iti poate „strica” intreaga ordine a lucrurilor. De aceea, trebuie sa deschizi ochii, sa ii vezi si sa ii simti pe cei din jur pentru a realiza care e adevarata persoana speciala din viata ta. Terry a facut-o, a dorit sa ii dea o sansa lui Mike, un om sensibil, frumos, puternic si inteligent, dar supus unor greseli intrate in obicei, acelea de a da atentie oricarei femei, doar din orgoliu si egoism propriu.

Nota: 8/10