Les traducteurs (2019) – Traducătorii
Regia: Régis Roinsard
Distribuția: Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio
Creația – acest făgaș al necunoscutelor multiple, acel proces în care se amestecă bine și rău, echilibru și incertitudine, credință și ateism. De cele mai multe ori, actul de creație reprezintă o veritabilă jertfă, dar câți dintre noi și-o pot asuma? Anume această concluzie răzbate din pelicula cinematografică „Les traducteurs”, o co-producție franco – belgiană, regizată de Régis Roinsard și apărut în 2019.
Filmul, catalogat drept un thriller cu elemente detectiv, reflectă o istorie simandicoasă: nouă traducători sunt închiși într-un bunker de un milionar excentric, care își dorește cu ardoare traducerea volumului III din seria Dedalus. Prinși în capcana unor obsesii incerte, aceștia încep lucrul și pe parcurs observă că au nimerit într-un soi de colivie aurită, în care aparențele sunt înșelătoare.
Fără să vă divulg prea mult din acțiune, țin să vă informez că este un film care mi-a depășit mult așteptările. În primul rând, distribuția a fost, zic eu, excelentă. O revedem pe Olga Kurylenko, actrița de origine ucraineană, care a devenit renumită după apariția în filmele comerciale „Hitman” sau „Quantum of Solace” și al cărui joc este demn de subiectul central al cărții. Îl revedem pe Riccardo Scamarcio, cel care mi-a plăcut mult în rolul jucat în pelicula „Dalida”. Și desigur, n-am cum să trec cu vederea jocul artistic al celor doi mari, un antagonism impecabil dintre bine și rău, Lambert Wilson, în rolul furibundului editor, și tânărul Alex Lawther, în rolul unui puști neordinar, ușor fanatic.
Un mare atu al filmului este maniera cu care acțiune trece prin cele mai alerte și dinamice schimbări, practic aruncând spectatorul dintr-o deznădejde într-o furie pe măsură, aducându-l în pragul extazul vizionar al chestiilor pe care le-ai fi putut ghici.
Regia atent elaborată, cadrele colorate și totuși atipice, amestecul dintre banalitatea jucată și orchestrarea evenimentelor care se schimbă fulminant – iată câteva dintre elementele care au transformat filmul într-o metaforă despre boală și obsesie. Ah da, anume obsesia este un fir roșu care traversează întreaga peliculă, amintindu-ne despre propriile noastre febleți.
Interesantă este maniera în care regizorul scoate în evidență chinurile traducătorilor, cei care, de facto, sunt parte din procesul de creație, oameni care trăiesc prin prisma lucrului lor, dar care nu trec niciodată dincolo de coperta numărul doi.
„Textul dăinuie. Scrierea” spune eroul principal și prin acest lucru pecetluiește mesajul de ansamblu al filmului: avem sau nu dreptul să ne protejăm creația cu orice preț? Intervine de-a lungul vizionării și întrebarea cu privire la moralitate și la împingerea frontierelor, deoarece unele personaje sunt gata să meargă, la propriu, peste capete doar pentru a căpăta acea glorie, faimă și notorietate care i-ar muta în posteritate.
„Les traducteurs” este mai mult un soi de dramă. Cel puțin l-am simțit în parte mai mult o elogiere a actului creației, iar catalogarea drept thriller mi se pare ușor incoerentă, deoarece știrbește din așteptările spectatorului. Pelicula este un exercițiu de imaginație pentru toți cei care pun creația pe un altar cu onoarea și buna-credință. Sunteți siguri că e alegerea corectă?
Din 5 februarie în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: youtube.com, cnc.fr)
