I Origins (2014)

I Origins (2014)

Regia:  Mike Cahill
Distribuția: Michael Pitt, Astrid Berges –Frisbey, Brit Marling,  Steven Yeun

Dacă aveți prieteni care văd viața într-un mod diametral opus felului în care o vedeți voi, ”I Origins” este filmul potrivit pentru voi. De ce? Pentru că filmul ăsta îmbină cele două viziuni majore pe care oamenii le au despre viață: cea care consideră știința ca fiind calea spre adevărul despre orice, în care omul este stăpân absolut, respectiv viziunea conform căreia viața continuă și dincolo de această realitate, fiind guvernată de energii, de forțe care, deși nu ne sunt accesibile, ne guvernează dintotdeauna. Putem vorbi astfel, așa cum s-a încetățenit, de o viziune rațională, reprezentată în film de biologul, Ian Grey (Michael Pitt) și de asistenta lui de laborator, Karen (Brit Marling),  respectiv de o viziune care se bazează pe credință, unde personajul exponențial este Sofi (Astrid Berges-Frisbey).

Ian, un individ rațional, care gândește tot timpul la rece și care nu crede în nimic altceva decât în lumina aruncată de farul științei, cercetează evoluția organului care ne face unici și care, în majoritatea religiilor, reprezintă dovada creatorului precum și „fereastra sufletului”, și anume ochiul.

Interesul pentru cercetare devine o adevărată obsesie datorită căreia studentul o întâlnește însă pe Sofi de care se îndrăgostește și cu care, ulterior, se și căsătorește. Ochii acesteia  îl fascinează pe Ian, fiind dicromatici, cu marginile verzui și centrul cafeniu, asemănător scorțișoarei. Această femeie are o viziune asupra lumii total diferită față de cea a protagonistului: pentru ea există un creator care nu trebuie neapărat încadrat într-o religie, există o armonie a lumii care este învăluită, dincolo de timpul prezent, într-o „corolă de minuni”, într-un mister de nepătruns, iar în toate acestea există omul care ocupă un loc mic în univers, dar care nu este uitat de forțele guvernante care țin totul într-un echilibru perfect, având pentru indivizi o soartă, o cale pentru fiecare ființă în toată această desfășurare imensă a universului.

Cahill reușește să o facă pe Sofi fascinantă nu doar pentru personajul Ian Grey, ci și pentru spectator: personajul lui Astrid Berges-Frisbey este o apariție diafană, cu o voce suavă și care transmite liniștea lăuntrică specifică omului care își înțelege nimicnicia în univers, bucurându-se totodată de tot ceea ce îi oferă Creatorul. Când vine vorba de ceva în legătură cu Sofi, apar și o serie de elemente suprarealiste precum un păun zburând prin oraș sau niște portrete care-și schimbă expresia:

Sofi: (Phasianidae)… E o pasăre care experimentează toată experiențele în aceeași clipă. Și cântă cântecul iubirii și al mâniei și cântecul  fricii și al bucuriei și al bucuriei și al tristetii, toate deodată. Și pasărea asta…când își întâlnește iubirea vieții…e în același timp fericită și tristă. Fericită pentru că își dă seama că el e începutul, dar și tristă pentru că e conștientă ca deja s-a terminat. ( It’s a bird that experiences all of time in one instant. And she sings the song of love and anger and fear and joy and sadness all at once. And this bird… when she meets the love of her life… is both happy and sad. Happy because she sees that for him it is the beginning, and sad because she knows it is already over.)

Ajungând să cunoască un nou fel de a trăi cu care nu este de acord, care-l contrazice total pe al său, dar care este întrupat de o ființă care-l fascinează, Ian, chiar dacă nu în mod radical (ceea ce împiedică filmul să devină clișeu), se schimbă și el, felul său de a vorbi schimbându-se într-unul similar cu cel al lui Sofi:

Ian: Când a avut loc Big Bang-ul, toți atomii din univers s-au izbit unii de alții până au ajuns un punct mic unic care a explodat. Atomii mei și atomii tăi sigur erau împreună atunci, și, cine știe, probabil s-au izbit împreună de mai multe ori în ultimele 13,7 miliarde de ani. Așa că atomii mei ți-au cunoscut atomii și ți-au știut dintotdeauna atomii. Atomii meu ți-au iubit mereu atomii. (When the big bang happened, all the atoms in the universe, they were all smashed together into one little dot that exploded outward. So my atoms and your atoms were certainly together then, and, who knows, probably smashed together several times in the last 13.7 billion years. So my atoms have known your atoms and they’ve always known your atoms. My atoms have always loved your atoms.)

Despre ce se întâmplă în film nu o să mai spun prea multe pentru simplul fapt că aș ruina plotul care merită să fie descoperit și care ar trebui să provoace o reflecție îndelungată. Trebuie să știți totuși că în cea de-a doua jumătate a filmului nu ni se mai prezintă conflictul rațiune-credință, ci mai degrabă intersecția lor: Ian găsește ceva ce ar putea fi o dovadă, poate de necontestat, a existenței reîncarnării, idee la care știința nu poate ajunge, pe care nu o poate capta, dar pe care el a putut-o întrezări  cumva din întâmplare, prin destin pe care, până în acel punct, îl negase cu vehemență.

Se poate spune că ”I Origins” este un film care arată că indiferent de cât de raționali suntem, indiferent de cât de mult invocăm știința ca să ne fie avocat, uneori există evenimente în viețile noastre care par să vină de undeva de dincolo de realitatea pe care o cunoaștem și care par să aibă o forță atât de surprinzător de mare încât ne împiedică să le catalogăm ca simple coincidențe. Plecând de la ochiul văzut prin vizorul științei, Cahill reușește să creeze o poveste cu temă metafizică în care imaginile și soundtrack-ul se îmbină perfect, finalul fiind, după mine, de o frumusețe incredibilă.

Nota: 9,5/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=zPuoWzLjhFo’]