Hitler’s Children (2011) – Copiii lui Hitler
Regia: Chanoch Zeevi
Cu: Bettina Goering, Katrin Himmler, Rainer Hoess, Niklas Frank, Monika Goeth, Eldad Beck
Film prezentat in cadrul Festivalului International de Film “CINEPOLITICA”
5 urmasi in linie directa a unora dintre cei mai sinistri oficiali nazisti:
Bettina Goering – nepoata lui Herman Goering (leader al partidului national-socialist, Reichmarschall al Wermacht-ului, judecat pentru crime de război și crime împotriva umanității în Procesul de la Nürnberg. A fost condamnat la moarte. S-a sinucis în celula închisorii unde astepta executarea sentintei).
Katrin Himmler – nepoata lui Heinrich Himmler („Reichsführer-SS”, seful Gestapo, adept și promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluție finale”, la 23 mai 1945 s-a sinucis strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu).
Rainer Hoess – nepotul lui Rudolf Hoess (ofiter SS; din mai 1940 până în noiembrie 1943 a fost primul comandant al lagărului nazist de concentrare și exterminare din Auschwitz; judecat pentru genocid de către Tribunalul Național Suprem din Polonia, a fost condamnat la moarte și executat pe 16 aprilie 1947 la Auschwitz).
Niklas Frank – fiul lui Hans Frank (Guvernatorul General al Poloniei in timpul ocupatiei germane; a fost judecat in procesul de la Nuremberg, găsit vinovat de crime de război și de crime împotriva umanității și executat pe 16 octombrie 1946)
Monika Goeth – fiica lui Amon Goeth (Comandantul lagarului de concentrare Pla szow; judecat si condamnat drept criminal de razboi de catre Tribunalul Suprem National al Poloniei, a fost executat prin spanzurare nu departe de lagarul crimelor sale).
Cinci descendenti ai artizanilor mortii naziste si Eldad Beck, reprezentantul celei de-a treia generatii de supravietuitori de la Auschwitz.
Acest film documentar ne prezinta cinci persoane placute ca infatisare exterioara, dar in acelasi timp frumos construite in demnitatea lor interioara, cu repere ferme si sanatoase privind aprecierea raului produs in istorie asupra umanitatii, de catre antecesorii lor. Cinci fiinte umane extrem de apasate de framantari si intrebari privind mostenirea grea a numelor pe care le poarta, posibilele incarcari genetice, importanta distantarii geografice de tara de bastina, angoasele legate de lupta spirituala care sa le ridice deasupra descarcarii amintirii si care sa le curete pacatele nepacatuite.
„Un nume te distruge psihic” spune Katrin Himmler. Un psihic pe care, dupa aflarea adevarurilor tragice si impovaratoare, cauta sa il salveze incercand sa fie acceptata drept suedeza sau olandeza. O casatorie fericita cu un evreu israelian supravietuitor al Shoah-ului – dar ca in orice casatorie, momente tensionate aduc in prim plan rafuieli smulse din subconstient. Si de cata putere are nevoie aceasta pereche pentru a-si salva existenta. Poate ca marturia scrisa de Katrin, dureroasa, este defularea tensiunilor acumulate, este strigatul adevarului. În 2007, ea a publicat cartea „Fraţii Himmler: Istoria unei familii germane„, în care povesteşte viaţa celor trei fraţi Himmler: Gebhard, Heinerich şi Ernst. „Scrisă iniţial ca o formă de terapie personală, cartea este un testament al moştenirii de durată a sentimentului de vină pe care naziştii l-au lăsat în urmă generaţiilor care au venit după ei”, scrie Doug Johnstone în The List.
Pe de alta parte, trecutul este o istorie sinistra de care incearca sa se separe definitiv urmasii, rupand pentru totdeauna legatura de sange, pentru ca atat Bettina Goering, cat si fratele ei, se supun sterilizarii… nu va exista in viitor niciun alt urmas al calaului.
Bettina traieste in Santa Fe – New Mexico, este de 35 de ani plecata din Germania, atat de departe de meleagurile natale ii este mai usor sa se distanteze psihic de ideea mortii sistematice practicata de antecesorul ei. Si totusi, din cand in cand, dorul de mancarea si de cantecele germane o fac sa se reuneasca in intalniri prieteneste cu rude si amici stabiliti in America.
Rainer Hoess este posesorul unui cufar antiglont, lasat mamei sale de catre bunicul Rudolf Hoess. Deschiderea cufarului este tulburatoare, pentru ca Rainer se astepta la marturii sinistre. Cufarul contine fotografii idilice ale curtii, casei, gradinii bine ingrijite ale resedintei comandantului, la doi pasi de zidul lagarului. Dincolo de frumoasa poarta de fier forjat, se intindea iadul, despre care nicio fotografie nu ofera vreo marturie. Rainer scoate din cufar si tine in mana o carticica de povesti – „Die Lokomotive” – 1973 – cata ironie a sortii – o locomotiva pe coperta, aidoma locomotivelor care transportau in lagar convoaiele de evrei. Imaginile fotografiilor aduc azi in fata ochilor copiii familiei Hoess si copiii familiilor prietene, jucandu-se pe tobogane, leagane si avionete lucrate de catre cei din lagar, ultimele marturii ale existentei lor. Rainer nu a mers niciodata la Auschwitz, nici Eldad… israelianul cu care poarta aceasta discutie-marturie. Impreuna hotarasc sa faca acest drum initiatic, primul pentru a incerca sa scape de apasarea unei vine fara vina, povara crimelor bunicului sau, cel de-a doilea, pentru a pasi cu sfiosenie si durere peste pamanul ingrasat de cenusa coreligionarilor sai. Si ii urmarim pe cei doi urmasi – ai calaului si al victimelor, la Ausdchwitz, umar la umar in fata portii din vechile fotografii – poarta dintre rai si iad, lasandu-si lacrimile sa spele sufletele. Sa ceri iertare in numele celor care au gresit este o dovada suprema de cinste, de barbatie, de umanitate.
La fel isi cere iertare si Niklas Frank. Prin cele doua carti scrise si in care isi condamna parintii. Parinti devotati nazismului, o pereche lipsita de sentimente parintesti normale fata de cele cinci progenituri ale ei, din care numai cel mai tanar vlastar, Niklas, a reusit sa se salveze de sub influenta doctrinara si perversa a national-socialismului german. Astazi traieste in continuare in Germania (fosta de Est) si sustine conferinte in fata tinerei generatii, despre crimele razboiului, deschizandu-si sufletul plin de amaraciunea si povara amintirilor si avertizand asupra faptului ca lectiile negre ale istoriei nu au fost inca invatate… pericolul pandeste inca, in conditiile recesiunii economice mondiale… germanii pot repeta greselile, dupa parerea lui Frank.
Caracteristic este faptul ca toti acesti copii si nepoti s-au simtit intotdeauna vaduviti de caldura parinteasca, de dragostea materna … ba din contra, unii au suferit sub biciul aspru al unei educatii rigide si cazone.
O figura aparte face Monika Goeth, copila crescuta in Plaszow, acolo unde tatal ei era Comandantul lagarului de concentrare si unde parea a fi un rai in care evreii munceau pentru a-si da un scop vietii. Nu existau copii, nu existau batrani … acestia nu puteau munci …De ei avusese grija Amon Goetz … Familia Goetz, o familie de nazisti inraiti, pana si bunica Goetz era o nazista adevarata, isi aminteste azi Monika, care ni se destainuia ca o iubea … fetita Monika isi iubea bunica nazista. Monika a mers si a vazut Lista lui Schindler … apoi intoarsca acasa, stand la masa cu nepoteii ei, lasa sa i se citeasca pe fata oripilarea, regretele si marea dragoste pentru o noua generatie germana curata.
In ce masura urmasii preiau vinovatia antecesorilor lor? Cum a fost posibil, ce trebuie intreprins pentru a nu mai fi vreodata posibil.
Nu este un film care vorbeste despre structura psihologica a acestor faptuitori ai raului, nu isi propune sa demonteze mecanismul crimei colective. El se apleaca asupra primei si urmatoarei generatii, victime la randul lor, victime colaterale condamnate fara procese in justitie, sa poarte marile pacate si intrebari ale umanitatii si sa gaseasca raspunsurile menite sa ii ajute in demersul unei vieti normale.
Nota: 9.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=smOqJWzyiX0′]
