Hansel and Gretel: Witch Hunters (2013) – Hansel și Gretel: Vânători de vrăjitoare
Regia: Tommy Wirkola
Distribuție: Gemma Arterton, Jeremy Renner, Famke Janssen
Simțeam nevoia unui film ușurel, fără cine știe ce implicații emoționale sau spirale logice; un film numai bun pentru o duminică mohorâtă și ploioasă, când singurul motiv pentru care ”merită” să te târăști din casă este o vizualizare 3D în premieră. Pentru mine, premiera nu a fost doar filmul cu pricina, ci și conceptul de 3D în sine. Cu excepția unei mostre slăbuțe, la care am asistat timp de 8 minute la mall, în urmă cu niște ani, experiența mea tridimensională rămăsese la punctul 0.
Verdict? Orice altceva decât crimă, ca să parafrazez titlul unui serial polițist îndrăgit și de către români. Pentru a dumneavoastră sinceră, efectele 3D sunt obositoare, și oarecum inutile. La ce bun să irosești un plus de concentrare doar pentru ca spectatorul să aibă parte de ”realismul” unor săgeți în flăcări lansate direct spre el?
Dincolo de critica la adresa tehnologiei (știu, m-am născut în secolul nepotrivit!), filmul s-a dovedit a fi taman ceea ce sperasem. Deși, mărturisesc, nu-mi imaginasem un atare festin de sânge și organe interne – însă noblesse oblige: dacă e să-i faci felul unei creaturi monstruoase care se folosește de copii nevinovați pentru a-și țese urzelile blestemate, strângi din dinți și îi retezi cu precizie capul. Fără regrete. Fără copii sub 15 ani în cinematograf.
Tommy Wirkola, regizor și scenarist nordic (destul de evident, fără a fi acuzată de false etichetări, din stilul dark and troubled), spune o versiune steampunk și ușor… deviată psihologic a poveștii clasice a fraților Grimm. În versiunea sa, Hansel și Gretel devin vânători de vrăjitoare în urma experienței traumatizante care le pune capăt copilăriei. Dintre cei doi, Hansel este cel mai afectat: căsuța din turtă dulce l-a îmbolnăvit de boala zahărului, o versiune ”medievală” de diabet!
Așadar, pregătiți-vă de urmăriri matrixiene cu arme binecuvântate prin magie albă, dar și de o scenă boemă, presărată cu parcimonie între vedrele de sânge vărsat – asta pentru că și eroul merită uneori un moment de respiro. Dacă se mai află și în compania unei domnițe delicate, interpretată de o actriță finlandeză aparent specializată în scenele nud… nu aveți nevoie de prea multă imaginație pentru a vă închipui desfășurarea acțiunii. În schimb, ca într-o societate egalitaristă precum cea medievală, sora rămasă singură o încasează serios, și totuși își face un prieten. Cum să nu te simți legată pe viață de trolul care ți-a călcat dușmanul pe cap?!
Amuzant. Sângeros. Vizual. Trei cuvinte care descriu suficient un film cu destulă adrenalină cât să alunge posomorala unei duminici de februarie.
Nota: 6/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=9246msCh7x4′]
