Les Gardiennes de la planète (2023)
Regizor: Jean-Albert Lièvre
Narator: Jean Dujardin
În anul în care împlinește 100 de ani, Institutul Francez din România a dorit să-și reafirme angajamentul față de cinema, cineaști și cineaste, cinefili și cinefile. Astfel, Festivalul Filmului Francez 2024 a revenit în România pentru cea de-a 28-a ediție, între 21 și 31 martie, și s-a desfășurat în 13 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș. Prin Vertiges, organizatorii au dorit să celebreze cinemaul ca motor într-o lume incertă, în schimbare și să vorbească despre importanța egalității de gen și a luptei împotriva violenței sexiste și sexuale, prin intermediul discuțiilor publice și al workshopurilor dedicate.
În secțiunea Filme pentru întreaga familie am văzut un documentar Inspirat de cartea de succes Whale Nation, a lui Heathcote Williams, Les Gardiennes de la planète (2023), realizat de Jean-Albert Lièvre, care oferă imagini sublime ale balenelor filmate în diverse locuri din întreaga lume. Centrat în jurul cântecului cetaceelor, cu balenele cu cocoașă drept personaje principale, filmul începe printr-o abordare foarte clasică, dar propune imediat după o regie inventivă. În mijlocul acestei frumuseți vizuale, povestirea pare uneori un adaos, iar muzica este acolo pentru potența imaginile. Documentarul este extrem de important mai ales pentru că atrage atenția asupra faunei, esențiale pentru supraviețuirea noastră, și pe care o distrugem în fiecare moment, puțin câte puțin.
O balenă cu cocoașă a eșuat pe un țărm îndepărtat. În timpul luptei pentru salvarea vieții ei, publicul descoperă povestea acestor creaturi extraordinare, locuitoare ale oceanelor lumii, cu abilități remarcabile și vieți sociale bogate. Atât filmul, cât și cartea îndeamnă la reflecție asupra conexiunii dintre toate formele de viață și necesitatea de a proteja planeta noastră și resursele prețioase. Heathcote Williams, poet, actor și dramaturg englez distins cu premii, a creat o lucrare care exaltează grația, inteligența și măreția celui mai mare mamifer al Pământului – balena, rezonează profund și acum cu cititorii și care a fost publicată inițial în iulie 1988.
Cartea investighează, de asemenea, aspecte interesante ale legendei balenelor, inclusiv detalii despre mărimea și utilizările părților corpului balenelor, procesele lor de împerechere și naștere, dimensiunile economice ale industriei balenelor și portretizarea balenelor în literatură.
Whale Nation este o invitație la explorarea adâncimilor compasiunii, rezilienței și interconectivității tuturor formelor de viață de pe planeta noastră. Les Gardiennes de la Planète impresionează prin frumusețea imaginilor și a subiectului, dar, cum deja am menționat, și prin regia inventivă. Cele mai frumoase cadre din film sunt cele care arată balenele dansând chiar sub suprafața apei și care sunt inversate vertical în montaj pentru a da impresia că ele zboară de fapt deasupra unei ape argintii.
Regizorul, care a filmat cu diferite echipe mici formate din tehnicieni locali în fiecare continent, jonglează cu scalarea cadrelor, arătându-ne atât cadre mari pe privirea balenelor, cât și imagini luate cu drona la sute de metri deasupra. Imagini de arhivă completează partea teribilă, dar inevitabilă despre vânătoarea de balene. Dar cea mai surprinzătoare idee este, fără îndoială, secvența care încheie discursul despre reliefurile subacvatice. Aici este veritabilă notă cheie a acestui documentar: a transmite mesajele și informațiile într-un mod spectaculos, dar a fi în același timp fidel realității și emoționant.
Distributor: Independența Film
Nota: 8,5/10
(Sursă fotografii: festivalff.ro, mubi.com, estrepublicain.fr)