Tiere (2017)
Regia: Greg Zglinski
Distribuția: Birgit Minichmayr, Philipp Hochmair, Mona Petri
Sunt un pasionat al Elveţiei, una dintre ţările mele preferate pentru vacanţe, un loc care şi-a câştigat renumele pentru frumuseţea naturii sale, dar şi pentru calmul şi ordinea care par să domnească în oraşele şi satele sale, precum şi în relaţiile dintre oameni. Rareori frumuseţea Elveţiei şi a munţilor ei mi s-a părut atât de deranjantă, atât de neliniştitoare, ca în „Tiere”, filmul regizat de Greg Zglinski pe care l-am văzut acum câteva săptămâni la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa. Titlul a fost tradus în limba engleză ca „Animals” (Animale), dar poate ar fi mai degrabă potrivit „Beasts” (Fiare)? Cunoscători mai buni de germană îmi vor spune. Se pare că regizorul şi co-scenaristul au învăţat una dintre regulile de bază ale artei fantastice şi de groază, teoretizate şi aplicate în scrierile sale de către Mircea Eliade: fantasticul şi genul ‘de groază’ pot fi mai eficiente atunci când evenimente excepţionale şi fenomene ciudate pornesc dintr-o atmosfera „normală” şi prietenoasă. Filmul regizat de Greg Zglinski transformă un teritoriu de vacanţă, care este foarte familiar pentru mulţi dintre noi, într-o zona de incertitudine şi nelinişte.
Ceea ce ne este prezentat în film este o colecţie de poveşti paralele legate între ele. La început, ele sunt destul de banale – un cuplu german de clasă mijlocie pleacă pentru câteva luni în munţii elveţieni, nu par a fi cel mai fericit cuplu din lume, dar nu este şi infidelitatea în zilele noastre destul de banală? Ei angajează o îngrijitoare pentru a păzi apartamentul lor, se pare că are şi ea micile ei păcate. Vecina de la etajul superior cade de la fereastră, a fost un accident sau o crimă, s-a întâmplat cu adevărat şi când? Toate sunt mai complicate decât par, alunecăm din lumea lui Woody Allen în cea a lui Hitchcock, împreună cu personajele şi nu ştim niciodată ce este adevărat şi ce este înşelăciune.
Stilul de filmare este conceput astfel încât nu suntem siguri dacă ceea ce vedem este realitate, poate este vis sau poate delir comatos. Regizorul se joacă cu genurile cinematografice aşa cum face şi cu perspectivele povestirii. În unele momente, ‘Tiere’ arată că o comedie de personaje, în altele se amestecă elemente de dramă socială şi poveşti romantice, adăugând la această atmosfera fantastică care înconjoară totul, aşa cum ceaţa uneori înconjoară peisajul munţilor.
Mi-a plăcut mult din ceea ce am văzut. Filmul beneficiază de un joc actoricesc eficient, cu Birgit Minichmayr, Philipp Hochmair şi Mona Petri jucând mai mult de trei roluri sau, dacă vreţi, mai mult de trei încarnări ale personajelor lor. Imaginea este superbă. Mi-a plăcut mai puţin sfârşitul, care comite păcatul să încerce să explice prea mult. În general, însă, „Tiere” este un film pe care îl recomand, şi nu numai fanilor genului filmelor de groază.
